Vremea se schimbă radical: Cod galben de ploi şi vijelii în Sălaj

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de cod galben şi cod portocaliu de ploi torenţiale, valabile pentru luni şi marţi. Din fericire, județul Sălaj va fi sub amenințarea codului galben. Astfel, în intervalul 19 septembrie, ora 10,30 – 20 septembrie, ora 21, în județul nostru, este foarte posibil să cadă ploi cu caracter temporar şi se cumuleze cantităţi de apă ce pot depăşi frecvent 20…25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40…50 l/mp. La începutul perioadei avertizate, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua…

Mai mult...

„Ce am fost și ce-am ajuns!”: Din acest an școlar, elevii îşi pot da afară profesorul de la clasă

Liceenii au dreptul să schimbe profesorii care se poartă abuziv, pot contesta notele şi chiar să protesteze. Este primul an şcolar în care elevii au un statut al lor, un document negociat timp de doi ani. Din anul scolar 2016-2017, elevii beneficiază de prevederile primului document care stabileşte clar şi unitar, la nivelul întregii ţări şi a tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private, drepturile şi obţigaţiile beneficiarilor sistemului de învăţământ. Ministerul Educaţiei a aprobat „Statutul Elevului”, un document care va intra în vigoare începând chiar din acest…

Mai mult...

Heliportul de la Jibou, în așteptarea elicopterului SMURD

Consiliul Judeţean Sălaj a demarat joi, 15 septembrie, procedurile de recepţie pentru obiectivul „Construire hangar elicopter SMURD şi spaţii aferente”, ale cărui lucrări au început în luna octombrie a anului trecut şi au fost finalizate în 29 august 2016, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția amintită. Construcţia este realizată pe un teren situat pe strada Odorheiului din Jibou, aflată în incinta subunităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, în cadrul proiectului, s-a realizat un hangar pentru elicoptere SMURD, care cuprinde o…

Mai mult...

PNL se opune finanțării bisericilor de la bugetul Consiliul Județean

Președintele PNL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali în Consiliul Județean nu vor vota, în ședința care va avea loc luni, două proiecte de hotărâri, unul dintre ele fiind cel al acordării sprijinului financiar unităților de cult din județ. „Înaintea conferinței de presă, am avut o întâlnire cu toți consilierii județeni ai PNL Sălaj. În cadrul acestei întâlniri, am analizat proiectele care vor fi supuse aprobării în viitoarea ședință de CJ. Împreună, am ajuns la concluzia că, în condițiile în…

Mai mult...

Elevii şi studenţii nu se vor mai plimba cu adeverinţe la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

Procedurile de gestionare a calităţii de asigurat pentru elevii şi studenţii, inclusiv doctoranzii, cu vârsta între 18 şi 26 de ani se simplifică, ca urmare a semnării unui protocol pe această temă între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, conform legislaţiei în vigoare, elevii şi studenţii, inclusiv doctoranzii, cu vârsta între 18 şi 26 de ani, sunt asiguraţi fără plata contribuţiei de asigurări de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă. Până în acest moment,…

Mai mult...

Asociaţia Pro Democraţia şi Direcţia Generală Anticorupţie te provoacă să participi la evenimentul “Labirintul anticorupție”

Evenimentul public “Labirintul anticorupție” va avea marți, 20 septembrie a.c., începând cu orele 11,30, în zona platoului de marmură situat în Piaţa 1 Decembrie 1918, din Municipiul Zalău. Cu această ocazie, locuitorii municipiului Zalău, și nu numai, sunt invitați să-și probeze cunoștințele referitoare la riscurile implicării în fapte de corupție. Iniţiativa aparţine Direcţiei Generale Anticorupţie şi Asociaţiei Pro Democrația, organizatoare ale acestui eveniment unic în municipiul Zalău, „Labirintul anticorupţie”, parte a proiectului internaţional „Plăteşte zero pentru ce ţi se cuvine”, finanţat de Fundaţia Hanns Seidel România. Cei care vor răspunde…

Mai mult...

Lansare de carte: „De la Zalmoxis la Sarmizegetusa”, sub semnătura lui Florin Horvath

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Primăria municipiului Zalău, Cenaclul literar „Silvania” și Asociația Scriitorilor din Sălaj vă organizează joi, 22 septembrie, de la ora 17,30, în sala „Avram Iancu” a Primăriei evenimentul prilejuit de lansarea cărții „De la Zalmoxis la Sarmizegetusa” (Ed. Ordo ab Chao, Zalău, 2016), autor Florin Horvath. Invitați de onoare la acest eveniment sunt: acad. George Păun, prof. Iacob Altan și scriitorul Dan Drăgan. Florin Horvath s-a mutat în Zalău, în anul 1975 şi a lucrat, pe rând, la societăţile „Armătura” şi „Anvelope”. Până…

Mai mult...

Lovitură fără precedent: Băncile nu mai pot “dribla” consumatorii

Guvernul a decis miercuri ca băncile din România la care românii au credite nu mai au voie să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadențare sau reeșalonare, precum și perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor. De asemenea, băncile nu vor mai avea voie să crească dobânzile! Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de Urgență care are ca obiect reglementarea drepturilor și obligațiilor părților în ceea ce privește contractele…

Mai mult...

Uniforma de jandarm, râvnită de tot mai mulți tineri

12 tineri din Sălaj vor urma cursurile instituţiilor de învăţământ postliceal în care se pregătesc viitoarele cadre ale Jandarmeriei Române, după ce au fost declaraţi admişi la examenele desfăşurate în sesiunea 2016. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, au fost recrutați 25 de candidaţi pentru susţinerea concursurilor de admitere, 19 dintre aceştia optând pentru susţinerea examenelor la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi 6 pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani. În urma susţinerii probelor de concurs, 12 dintre cei 19 candidaţi care au…

Mai mult...

„Ziua Naţională a Contabilului Român”, sărbătorită la Zalău

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), filiala Sălaj, sărbătoreşte în 21 septembrie „Ziua Naţională a Contabilului Român”. Este, de altfel, punctul culminant al unui an special în istoria organizaţiei, care împlineşte anul acesta 95 de ani de existenţă. Filiala CECCAR Sălaj marchează ziua uneia dintre cele mai importante profesii liberale din România. Astfel, în 21 septembrie, la Restaurant Brilliant Parc din Zalău, începând cu orele 15, vor fi acordate diplome şi distincţii societăţilor de expertiză contabilă şi de contabilitate din cadrul filialei Sălaj, nominalizate în „Topul local…

Mai mult...

Cadou de la senatori: 1 iunie, zi liberă

Senatul a adoptat, în ședința plenului de marți, propunerea legislativă privind modificarea Codului Muncii în sensul declarării zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Potrivit inițiatorilor, mai mulți parlamentari PSD și PNL, modificarea articolului 139, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 este oportună întrucât de Ziua Copilului în majoritatea grădinițelor și școlilor primare sunt organizate spectacole, însă fiind o zi de lucru părinții sunt nevoiți să își ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente. „Lipsa părinților din cadrul acestor evenimente are…

Mai mult...

Ansamblul folcloric „Meseșul”, la festivalul „Toamna Cugireană”

Ansamblul folcloric „Meseșul”, aparținând Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, va participa la cea de-a 19-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană”. La evenimentul care va avea loc în perioada 17-18 septembrie în orașul Cugir din județul Alba, vor mai fi prezente ansambluri reprezentative ale spațiului folcloric transilvănean, precum „Junii Sibiului” și „Mugurelul” din Cluj-Napoca, . Ansamblul „Meseșul”, care a împlinit nu cu mult timp în urmă 20 de ani de existență, este din octombrie 2010 secție a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului…

Mai mult...

Ce glumă bună! Tronsonul de autostradă ce va traversa Sălajul, „implementat” până în 2018

Master Planul General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru investiţiile din domeniul transporturilor pe următorii 15 ani a fost transmis de către Ministerul Transporturilor pentru a fi adoptat printr-o Hotărâre de Guvern. Până în anul 2036, românii ar putea circula pe 11 noi autostrăzi, prevede Master Planul General de Transport al României trimis marţi spre aprobare către Guvern. Cel mai repede, adică în 2017 şi 2018, vor trebui să fie încheiate lucrările la două tronsoane din Autostrada Transilvania, adică la porţiunea Suplacu de Barcău – Borş (+Oradea) şi la ruta…

Mai mult...

Interminabilul sezon al „căpușelor”

Cu riscul deja asumat că mi-i voi ridica în cap, mărturisesc că îi detest pe toți indivizii ăia care stau pe margine de șanț și își beau ajutoarele sociale, lună de lună. La fel îi disprețuiesc și pe nesimțiții care beneficiază de ajutoare (sub orice formă ar fi ele) de la stat și locuiesc „la vilă”, în curtea cărora zac parcate autoturisme de lux, a căror valoare se ridică la zeci de mii de euro. Vă vine sau nu să credeți, nemernicii ăștia, posesori de BMW-uri, Mercedes-uri, Audi etc., cu…

Mai mult...