Deşi şi-a îndeplinit obiectivul şi a calificat echipa într-o competiţie europeană, estonianul Rajner Vassiljev. Motivul despărţirii acestuia de clubul zălăuan îl reprezintă familia, fiul antrenorului urmând să înceapă cursurile la şcoală în acest an. „În primul rând, vreau să-i mulţumesc pentru felul în care a pregătit echipa de la început până la sfârşit. Este un profesionist, iar acest lucru s-a văzut în special în ultimele meciuri. I-am propus să continuăm colaborarea, dar a vrut să fie alături de familie. A avut oferte mai bune decât a noastră chiar din ţară,…
Mai mult...Autor: Morar Marius
De neoprit. FK Kraszna a învins la scor campioana judeţului Bihor
Devenită pentru al doilea an consecutiv campioană judeţeană la categoria juniori A1 (under 19), FK Kraszna a susţinut duminică jocul din primul tur al fazei naţionale din cadrul Campionatului Naţional. Adversara sălăjenilor pregătiţi de Florin Morar a fost Club Atletic Oradea, partida desfăşurându-se pe terenul bihorenilor. Cu moralul ridicat după ce au spulberat tot ce le-a ieşit în cale în campionatul judeţean, fotbaliştii din Crasna nu le-au dat nicio şansă adversarilor, câştigând cu un categoric 5 – 0, după ce la pauză au condus cu 3 – 0. După o…
Mai mult...Ce performanţă! Cristian Bolduţ a cucerit primul titlu european la kata masculin din istoria karate-ului kyokushin românesc
La o vârstă la care alţii au renunţat deja la sport, Cristian Bolduţ a obţinut cel mai important rezultat din carieră şi unul dintre cele mai importante rezultate din istoria kyokushinului românesc. Prezent la Valencia, la Campionatul European de Karate Kyokushin, zălăuanul Cristian Bolduţ a avut o evoluţie de excepţie în proba de kata individual, cucerind, în premieră, aurul european. Este prima medalie de aur europeană obţinută de Cristian Bolduţ în proba de kata şi, totodată, prima medalie de aur din istoria karate-ului kyokushin românesc în proba de kata masculin…
Mai mult...Atmosferă incendiară la prima gală de box profesionist din Zalău
Aproximativ 1500 de persoane au fost prezente vineri seara în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău, pentru a urmări prima gală de box profesionist organizată în Sălaj. Evenimentul a cuprins 10 meciuri, şapte pentru palmares şi trei pentru centuri, fiind pusă în joc o centură internaţională UBF şi două centuri internaţionale IBF. O parte dintre meciuri au fost foarte atractive, cu sportivi ce au dat dovadă de o pregătire atât fizică, cât şi tehnică foarte bună, stârnind, în dese rânduri, aplauzele publicului. Un meci interesant a fost la categoria plus…
Mai mult...Tradiția merge mai departe. HC Zalău rămâne în Liga Florilor
Nevoită să participe și în acest an la turneul de baraj pentru menținere/promovare în Liga Florilor, HC Zalău și-a asigurat prezența în primul eșalon și în sezonul următor după primele două meciuri. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a învins vineri, cu scorul de 27 – 22 CSM Deva, iar sâmbătă după-amiaza s-a impus cu 28 – 26 în fața formației Activ Prahova Ploiești. Emilija Lazic a fost, de departe, cea mai bună jucătoare a Zalăului în partida de sâmbătă, marcând 17 goluri din 18 aruncări, șase dintre ele de la…
Mai mult...Blestem, neputință sau management defectuos?
Promovarea în Liga a II-a rămâne și în acest an doar un vis frumos pentru SCM Zalău. Echipa zălăuană a mai ratat o promovare în eșalonul secund, la capătul unei semifinale de baraj pe care a pierdut-o la general cu 1 – 4 (0 – 3 în deplasare și 1 – 1 pe teren propriu), în fața celor de la Unirea Ungheni. Returul a avut loc sâmbătă după-amiaza, pe Stadionul Municipal, unde oaspeții au condus cu 1 – 0, iar SCM Zalău a egalat prin Sergiu Pop, din lovitură de…
Mai mult...HC Zalău, debut cu dreptul la turneul de baraj pentru menţinerea în Liga Florilor
HC Zalău a învins cu scorul de 27 – 22 CSM Deva, vineri după-amiaza, în cadrul primului meci al barajului de menţinere în Liga Florilor. Echipa lui Tadici a condus în permanenţă, dar devencele pregătite de Valentina Ardean Elisei au ţinut aproape, iar la cabine s-a intrat la pauză cu 13 – 12 în favoarea Zalăului. Tot formaţia de la poalele Meseşului a avut iniţiativa şi în a doua parte, iar în minutul 53 s-a desprins decisiv, Roberta Stamin marcând pentru 23 – 18 din aruncare de la 7 metri.…
Mai mult...Andrei Florian a trecut proba cântarului
Cântarul oficial şi conferinţa de presă dinaintea primei gale de box profesionist organizată la Zalău s-au desfăşurat joi seara, la Centrul Comercial „Zalău Value Centre”. În prezenţa unui public numeros, pugiliştii care vor urca în ring vineri seara au susţinut proba cântarului, începând cu meciurile de palmares şi încheindu-se cu main event-ul serii, dintre sălăjeanul Andrei Florian şi Sladan Janjanin, din Bosnia Herţegovina, meci la categoria 76 de kilograme, pentru centura IBA. „Mâine seară veţi vedea un knockout din partea unui sălăjean”, a afirmat Andrei Florian la conferinţa de presă.…
Mai mult...HC Zalău începe lupta finală pentru menţinerea în Liga Florilor
Clasată pe locul 12 la finalul sezonului, cu şapte victorii, două remize şi 17 înfrângeri, acumulând 23 de puncte, Handbal Club Zalău este nevoită să susţină şi în acest an barajul pentru menţinerea în Liga Florilor, la fel cum s-a întâmplat în sezonul anterior. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va participa în acest weekend la barajul de menţinere/promovare în Liga Florilor, ce va avea loc în Sala Sporturilor din Mioveni, alături de formaţiile CSM Târgu Jiu (locul 11 în Liga Florilor), CSM Deva şi CS Activ Prahova Ploieşti, ultimele două…
Mai mult...Dacă nici acum, atunci când? SCM Zalău, învinsă fără drept de apel în primul meci al barajului pentru Liga a II-a
Evoluţiile bune din sezonul regulat şi din play-off au fost şterse cu buretele în doar 90 de minute de SCM Zalău, miecuri după-amiaza, în prima manşă din semifinalele barajului pentru promovarea în Liga a II-a. Echipa pregătită de Cristian Lupuţ a cedat cu scorul de 3 – 0 pe terenul Unirii Ungheni, iar după acest rezultat, promovarea în eşalonul secund devine mai degrabă un vis frumos decât un obiectiv realizabil. Dacă în prima parte, evoluţia echipei zălăuane a fost destul de bună, iar la pauză scorul a fost 0 –…
Mai mult...Regal pugilistic sub Meseş. Prima gală de box profesionist organizată la Zalău
Pentru prima dată în istorie, Zalăul va găzdui o gală de box profesionist. Evenimentul este programat vineri, începând cu ora 18, la Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, accesul în sală fiind posibil începând cu ora 17:30. Biletele rămase spre vânzare mai pot fi achiziţionate de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău sau on-line pe www.iabilet.ro. Gala „Florian Fighting Championship” este organizată de Asociaţia Club Sportiv Florian Fighting Sport, cu sprijinul arbitrului internaţional, Viorel Plosca, vicepreşedintele Ligii Profesioniste de box. Evenimentul va cuprinde 10 meciuri, dintre care 7 meciuri…
Mai mult...Viitorul Zalău, campioană judeţeană la juniori C
Viitorul Zalău a dominat în acest an campionatele de juniori rezervate categoriilor C, D şi E, iar la categoria juniori C (under 15), campionatul s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, echipa pregătită de Dan Lucaciu devenind campioana Sălajului. 16 victorii din tot atâtea partide disputate a înregistrat Viitorul în această ediţie de campionat, având un golaveraj de 96 de goluri marcate şi 10 primite. În ultima etapă, desfăşurată vineri, Viitorul a învins cu scorul de 10 – 2 SCM Zalău, ocupanta locului secund, ambele echipe fiind premiate la sfârşitul jocului.…
Mai mult...Medalii europene pentru karateka de la Terra Kid Zalău
Din totalul de peste 1000 de sportivi din 16 ţări care au participat la Campionatul European de Karate Tradiţional de la Iaşi a făcut parte şi o delegaţie de 24 de sportivi ai clubului Terra Kid Zalău. La categoriile copiilor au participat: Ema Bârsan, Damian Solomonean, Dragoş Strungă, Adrian Mâdru, Medeea Rus, Diana Grusea şi Rodica Ciascai. “Atitudinea cu care au lucrat pe suprafață a fost una excepțională, chiar dacă rezultatele nu au fost cele pe care ni le-am dorit cu toții. Emoțiile şi-au spus cuvântul, dar am mare încredere…
Mai mult...CS Barcău Nuşfalău a devenit, în premieră, campioana Sălajului la fotbal
Rezultat istoric pentru CS Barcău Nuşfalău. Pentru prima dată în istorie, formaţia de pe malul Barcăului reuşeşte să câştige titlul de campioană judeţeană la fotbal cu echipa de seniori. Echipa condusă de Adrian Damian a pierdut un singur meci în actualul sezon, pe terenul celor de la AS Chieşd şi a mai înregistrat o remiză, câştigând celelalte 22 de partide. Cu un golaveraj de 121 de goluri marcate şi 34 primite, Nuşfalăul a terminat pe primul loc Liga a IV-a de fotbal, cu 67 de puncte, campioana ediţiei trecute, Luceafărul…
Mai mult...