SCM Zalău, noua vicecampioană a României la volei

Rezultat de excepţie pentru SCM Zalău încă de la prima apariţie în Divizia A1. Înfiinţată în vara anului trecut, Sport Club Municipal Zalău a reuşit să se înscrie în cele din urmă în prima divizie a voleiului masculin românesc, chiar dacă, la un moment dat, au apărut anumite „piedici”. Debutul a fost perfect, cu o victorie pe teren propriu chiar în faţa campioanei, Arcada Galaţi, dar rezultatele notabile nu au încetat să apară nici în etapele ce au urmat. După un tur şi un retur în care voleibaliştii zălăuani au…

Mai mult...

Zalăul va fi gazda unei competiţii importante din calendarul Federaţiei Române de Box

Clubul Sportiv Municipal Zalău a primit, în 2020, dreptul de a organiza una dintre competiţiile importante din calendarul Federaţiei Române de Box – Campionatul Naţional Under 22, însă, din cauza pandemiei, competiţie a fost anulată. CSM Zalău a câştigat şi în acest an dreptul de a organiza una dintre competiţiile importante ale FRB – Cupa României rezervatză juniorilor. Evenimentul este programat în perioada 25 – 30 mai, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, competiţie la care clubul zălăuan va fi reprezentată de opt sportivi pregătiţi de antrenorii Adrian Popuţea şi Ioan…

Mai mult...

Mini-campionat în Liga a IV-a de fotbal pentru desemnarea campioanei judeţene

Federaţia Română de Fotbal a stabilit zilele trecute modul de desfăşurare a sistemului de menţinere/promovare în Liga a III-a, dar şi a desemnării campioanelor judeţene. Nimeni nu mai retrogradează direct din eşalonul trei, iar campioanele judeţene, acolo unde acestea vor fi stabilite până la data de 8 mai, cum a cerut FRF, vor susţine meciuri de baraj atât cu alte campioane din judeţele limitrofe, cât şi cu echipele de pe locurile 9 şi 10 din Liga a III-a. Mai exact, cele 42 de campioane vor juca un baraj între ele,…

Mai mult...

HC Zalău a efectuat primele transferuri pentru sezonul viitor

Chiar dacă s-a încheiat abia turul campionatului, Handbal Club Zalău îşi face planuri pentru sezonul următor, mai ales că zilele trecute a fost aprobat de către Consiliul Judeţean Sălaj şi bugetul pentru sportul de performanţă. 3.000.000 de lei este suma ce urmează să fie alocată sportului de performanţă pentru sezonul competiţional 2021 – 2022, HC Zalău urmând să beneficieze, la fel ca anul trecut, de aproape toată suma. Gheorghe Tadici poartă de ceva vreme tratative cu jucătoare atât din ţară, cât şi din străinătate, iar cu o parte dintre ele…

Mai mult...

Echipa de volei a Zalăului, tot mai aproape de a deveni vicecampioana României

Situată pe locul doi la finalul sezonului regultat, SCM Zalău a avut o evoluţie foarte bună în primul turneu din cadrul fazei a doua, în care se va stabili campioana României. Voleibaliştii zălăuani au obţinut trei victorii din tot atâtea partide disputate, învingând chiar şi campioana României, Arcada Galaţi, pentru a doua oară în acest sezon. Primul turneu s-a desfăşurat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Arcada Galaţi, SCM Zalău, Steaua Bucureşti şi SCMU Craiova fiind cele patru echipe calificate în turneul primelor patru. În primul duel, zălăuanii pregătiţi de Sorin…

Mai mult...

Zălăuanul Alex Rad a debutat cu dreptul în noul sezon al Romanian Masters Karting

Pasionat de maşini şi motoare încă de când avea doar câţiva ani, zălăuanul Alex Rad a ajuns să impresioneze la vârsta de 10 ani prin evoluţiile pe care le are la concursurile de karting din România. După o serie de rezultate notabile în 2020, pilotul zălăuan a debutat cu dreptul în noul sezon al Romanian Masters Karting. Sportivul legitimat la CSS Skat Kart Târgu Secuiesc a urcat pe treapta a treia a podiumului la finalul primei etape a circuitului. Sâmbătă, în prima manşă de concurs, Rad s-a clasat pe locul…

Mai mult...

Etapă cu victorii pentru echipele sălăjene din Liga a III-a

Etapa a XV-a din Liga a III-a de fotbal, desfăşurată sâmbătă, a fost cu noroc pentru ambele formaţii sălăjene. SCM Zalău s-a impus cu scorul de 2 – 1 în disputa de pe teren propriu cu FC Unu Gloria Bistriţa, în timp ce şimlueanii au obţinut o victorie importantă, scor 3 – 1 pe terenul celor de la Luceafărul Oradea. Zalăul a avut o evoluţie bună, având şi două bare pe lângă cele două goluri marcate, dar şi alte 3 situaţii foarte bune de a marca. Scorul l-a deschis atacantul…

Mai mult...

Sălăjeanul Alex Bologa a cucerit aurul la Cupa Mondială de para-judo

Devenit cel mai bun judoka nevăzător din lume, sălăjeanul Alex Bologa a obţinut un nou rezultat de excepţie în aceste zile. Sportivul de 25 de ani, originar din localitatea Derşida, a participat în perioada 8 – 9 aprilie la Cupa Mondială de para-judo, eveniment desfăşurat în Antalya. Experienţa acumulată la competiţiile anterioare, dar mai ales seriozitatea cu care se pregăteşte şi-au spus din nou cuvântul, Bologa obţinând medalia de aur la finalul concursului, în cadrul categoriei -60 de kilograme. Românul a trecut în sferturile de finală de un sportiv din…

Mai mult...

Gheorghe Tadici vrea să dea în judecată Federaţia Română de Handbal

Dezamăgit şi, în acelaşi timp, indignat de felul în care s-a derulat prima parte a campionatului Ligii Naţionale de handbal feminin, Gheorghe Tadici pare decis să acţioneze în instanţă Federaţia Română de Handbal. „Voi deschide un proces penal, probabil săptămâna viitoare, pentru zădărnicirea combaterii pandemiei. Dacă spui ceva, ţi se bagă pumnul în gură şi eşti amendat imediat, deşi nu au fost încălcate regulamentele. Este inadmisibil ca după un meci, fetele să fie nevoite să se schimbe şi să se spele prin benzinării. Am jucat tot turul numai în deplasare,…

Mai mult...

HC Zalău, victorie fără emoţii în ultima etapă a turului

Gheorghe Tadici afirma înaintea ultimelor două partide ale turului că şi-a propus să obţină cel puţin 21 de puncte în prima parte a campionatului, iar 24 ar fi mai mult decât mulţumitor pentru formaţia zălăuană. A urmat duelul cu Rapid Bucureşti, pierdut de zălăuance cu 22 – 28, iar miercuri, Federaţia Română de Handbal a programat ultima rundă a turului. HC Zalău a întâlnit CSM Slatina, duel între ocupantele locurilor 9 şi 10, zălăuancele având un avans de doar două puncte de slătinence. Dornice să-şi realizeze „targetul” pentru prima parte…

Mai mult...

Voleibaliştii zălăuani, cu gândul la medalie înaintea ultimelor două turnee ale campionatului

Performanţă notabilă obţinută de voleibaliştii de la SCM Zalău încă din primul an de la înfiinţarea echipei. Jucătorii antrenaţi de Sorin Pop şi Marius Lazăr au încheiat faza I a campionatului pe locul secund, calificându-se în Turneul 1 – 4. Această poziţie îi conferă dreptul formaţiei zălăuane, indiferent de rezultatele înregistrate în cele două turnee finale, la o calificare în cupele europene. Federaţia Română de Volei a stabilit ca cele două turnee finale, în care se va juca după sistemul „fiecare cu fiecare”, să se dispute la primele două clasate,…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, înaintea ultimei etape a turului: „Campionatul se va încheia…, dar noi, cluburile, avem mari probleme cu finanţatorii”

Handbal Club Zalău se află în faţa ultimului meci din turul Ligii Naţionale, partidă în care va întâlni CSM Slatina. Meciul este programat miercuri, la ora 13:15, în Sala Polivalentă din Bucureşti. Este al cincilea turneu care se desfăşoară în această sală, lucru ce dezavantajează vizibil o parte din echipe. Spre exemplu, HC Zalău a jucat miercuri în Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe, după care s-a întors la Zalău, a efectuat o pregătire de câteva zile, iar luni a plecat spre Capitală, pentru ultimul duel al turului. Se mai pune…

Mai mult...

Trei puncte importante pentru Sportul Şimleu

Cu doar 4 jucători din afara judeţului, toţi ceilalţi fiind sălăjeni, Sportul Şimleu şi-a propus o clasare la mijlocul clasamentului în primul an de la revenirea în Liga a III-a, un obiectiv pe care formaţia de la poalele Măgurii are mari şanse să-l îndeplinească. Sâmbătă, în etapa cu numărul 14, formaţia pregătită de Georege Zima a obţinut trei puncte extrem de importante în duelul de pe teren propriu cu Someşul Dej, mai ales că oaspeţii au condus cu 2 – 1 în prima repriză. Scorul a fost deschis în minutul…

Mai mult...

SCM Zalău, învinsă în ultimele secunde în derby-ul de la Baia Mare

Ajunsă pe primul loc în Seria a X-a a Ligii a III-a după şase etape, în urma victoriei obţinute pe terenul Gloriei Bistriţa, 4 – 0, SCM Zalău a fost nevoită să părăsească sâmbătă fotoliul de lider, în urma eşecului suferit pe terenul celor de la Minaur Baia Mare. Zălăuanii au fost învinşi cu scorul de 2 – 1 de maramureşeni, dar au evoluat aproape 80 de minute în inferioritate numerică, după eliminarea din minutul 16 a căpitanului Raul Stanciu. Chiar şi cu om în minus, echipa condusă de pe…

Mai mult...