Deşi se află la al doilea meci oficial din acest sezon, SCM Zalău este încă departe de echipa din sezonul trecut, care a fost la câteva secunde de promovarea în Liga a II-a. Conducerea a efectuat 11 transferuri în această vară, dar jucătorii aduşi la echipă nu au surprins încă cu nimic nici în meciurile amicale şi nici în primele două jocuri oficiale. După victoria la limită, 1 – 0 cu Sportul Şimleu din faza a II-a a Cupei României, SCM Zalău se gândea la o evoluţie cât mai lungă…
Mai mult...Autor: Morar Marius
HC Zalău, victorie la scor în primul meci oficial al sezonului
Handbal Club Zalău a susţinut marţi primul meci oficial din noul sezon, evoluând în optimile de finală ale Cupei României, împotriva formaţiei Universitatea Cluj. Gruparea de la poalele Feleacului a retrogradat din Liga Naţională la finele sezonului trecut, iar câteva jucătoare importante au plecat la alte echipe în vara acestui an. HC Zalău, cu o serie de jucătoare noi în lot, a început în forţă meciul, iar după primele zece minute a condus cu 7 – 0. Clujencele au marcat primul gol abia în minutul 11, iar până la pauză…
Mai mult...Sute de persoane au luat parte la meciul de deschidere de la „Cupa Viitorul”
Ediţia a XVI-a a „Cupei Viitorul” a debutat luni seara, cu meciul de gală, în care, oficialităţi locale şi oameni de afaceri din zonă au evoluat împotriva unor glorii ale fotbalului românesc, conduse din teren de Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne, cel care, de altfel, a avut o contribuţie majoră în organizarea şi desfăşurarea acestui meci. Ciprian Marica, Ionel Dănciulescu, Florin Bratu, Lucian Sânmărtean, Marius Niculae, Miodrag Belodedici, Dănuţ Lupu şi Daniel Iftodi sunt cele mai cunoscute nume care au evoluat luni seara, în faţa a sute de oameni, la…
Mai mult...Viitor(ul), alături de Dinamo Bucureşti la nivel de copii şi juniori
Exact înaintea debutului celei de-a XVI-a ediţii a „Cupei Viitorul”, clubul înfiinţat de Daniel Sabou a semnat un protocol de colaborare cu clubul Dinamo Bucureşti. Protocolul a fost semnat în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată luni dimineaţa, la Baza Sportivă „Viitorul” din Hereclean, la care au fost prezenţi Ionuţ Popa – preşedintele CS Dinamo Bucureşti, Daniel Sabou – membru fondator al CS Viitorul şi Dănuţ Lupu – managerul secţiei de fotbal a clubului Dinamo. „Am fost plăcut impresionat de condiţiile pe care le oferă clubul Viitorul copiilor şi tinerilor,…
Mai mult...Viitorul Zalău aduce şi în acest an glorii ale fotbalului românesc la cupa care-i poartă numele
După 15 ediţii organizate an de an, „Cupa Viitorul” – unul dintre cele mai mari turnee de copii şi juniori din România, revine în prim-plan cu ediţia a XVI-a. În 2020, competiţia nu s-a putut organiza din cauza pandemiei de COVID-19, la fel ca multe alte evenimente sportive, dar, în acest an, conducerea clubului şi partenerii Viitorului au ţinut ca evenimentul să se desfăşoare, chiar şi cu anumite restricţii. Aşa cum s-a întâmplat şi în anii anteriori, turneul de la Zalău va debuta cu un meci de deschidere în care…
Mai mult...SCM Zalău şi-a aflat adversarul din faza a III-a a Cupei României
Calificată în etapa a III-a a Cupei României după victoria la limită, 1 – 0 în deplasare, în faţa celor de la Sportul Şimleu Silvaniei, SCM Zalău va avea o misiune destul de dificilă în această fază a competiţiei. Echipa pregătită de George Zima şi Alexandru Pop va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei CA Oradea, una dintre cele mai bune echipe din Seria a X-a a Ligii a III-a. Partida dintre formaţia orădeană şi SCM Zalău este programată miercuri, 25 august, de la ora 17:30, pe Stadionul „Iuliu Bodola”…
Mai mult...Handbalistele zălăuane au susţinut zece meciuri în decurs de opt zile
Săptămâna trecută a fost una extrem de încărcată pentru jucătoarele de la HC Zalău, echipa condusă de Gheorghe Tadici susţinând nu mai puţin de zece meciuri în decurs de opt zile. Echipa zălăuană a început săptămâna trecută cu o „dublă” împotriva formaţiei ungare, Kisvardai, apoi a urmat turneul „Cupa Consiliului Judeţean Sălaj”, unde HC Zalău s-a duelat cu Minaur Baia Mare, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Slatina. Au urmat câte două jocuri de verificare cu Universitatea Cluj şi Corona Braşov, iar marţi, echipa lui Tadici a mai susţinut meci de…
Mai mult...SCM Zalău şi Sportul Şimleu şi-au aflat adversarele din noul sezon
Federaţia Română de Fotbal a stabilit componenţa celor 10 serii din cadrul Ligii a III-a de fotbal, în urma desfăşurării şedinţei Comitetului de Urgenţă, noul sezon urmând să debuteze vineri, 27 august. Faţă de sezonul trecut, în seria din care fac parte şi cele două echipe sălăjene, SCM Zalău şi Sportul Şimleu, au apărut două nume noi: CFR 2 Cluj şi Lotus Băile Felix, ultima fiind noua denumire a celor de la CSC Sânmartin. Din serie vor mai face parte: Minaur Baia Mare, CA Oradea, Someşul Dej, CSM Satu Mare,…
Mai mult...18 echipe s-au duelat la prima ediţie a „Memorialului Otto Anderco”
Asociaţia Sportivă Cavalerii, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sălaj, a organizat prima ediţie a „Memorialului Otto Anderco”, eveniment la care s-au înscris 18 echipe de minifotbal. Turneul s-a desfăşurat la două categorii de vârstă: elit şi open, la prima fiind înscrise opt echipe, iar la a doua, zece. În urmă cu o săptămână au avut loc meciurile din faza grupelor, iar la finele săptămânii trecute s-au desfăşurat partidele din semifinale şi finale. Categoria elit a fost câştigată de Dia Guard Cipricom, care a învins Rechinii Autoland Hosu în finală, în…
Mai mult...HC Zalău a învins vicecampioana României la “Cupa Consiliului Județean Sălaj”
Minaur Baia Mare – vicecampioana României, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM Slatina au fost cele trei echipe care, alături de HC Zalău, au evoluat la ediția de vară a „Cupei Consiliului Județean Sălaj”, turneu ce a avut loc joi și vineri, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Formația zălăuană a debutat cu victorie, câștigând partida de vineri, cu CSM Slatina, cu scorul de 28 – 23. Tot joi, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 29 – 27 împotriva celor de la Minaur Baia Mare. În cadrul celei de-a doua reuniuni a…
Mai mult...SCM Zalău s-a impus în derby-ul Sălajului şi va evolua în faza a III-a a Cupei României
Sportul Şimleu şi SCM Zalău s-au întâlnit miercuri după-amiaza pentru al doilea an consecutiv în Cupa României, de această dată în faza a II-a a competiţiei. Dacă anul trecut, şimleuanii s-au impus la loviturile de departajare, de această dată, câştig de cauză au avut zălăuanii. Formaţia de la poalele Meseşului s-a impus cu scorul de 1 – 0, unicul gol al partidei fiind marcat de Răzvan Dulap, în minutul 40, care a reluat cu latul în plasă lovitura liberă trimisă în faţa porţii de Vadim Calugher. Doar două ocazii clare,…
Mai mult...Două zile de handbal în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”
HC Zalău a susţinut la începutul acestei săptămâni două partide de verificare cu formaţia ungară, Kisvardai, ambele fiind câştigate de zălăuance, prima cu 34 – 25, iar a doua, cu 33 – 32. Alte trei partide de verificare sunt programate joi şi vineri, în cadrul „Cupei Consiliului Judeţean Sălaj”, eveniment la care au fost invitate vicecampioana Minaur Baia Mare, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Slatina. Turneul de la Zalău va debuta joi dimineaţa, cu partida dintre Minaur Baia Mare şi SCM Râmnicu Vâlcea, programată la ora 10, iar de la…
Mai mult...Alexandru Rad a obţinut cel mai bun rezultat de la debutul în cursele de karting
Considerat o mare speranţă a kartingului, Alexandru Rad a obţinut un nou rezultat notabil la finalul săptămânii trecute. Pilotul zălăuan a luat startul în prima etapă din cadrul concursului Internaţional Karting Masters, la finalul căruia s-a clasat pe primul loc, fiind cel mai bun rezultat de la debutul său în cursele de karting. Evenimentul a avut loc pe circuitul de la Prejmer (judeţul Braşov) şi a crpins trei manşe de concurs. În două dintre cele trei curse, Alexandu Rad s-a clasat pe primul loc, acumulând câte 25 de puncte la…
Mai mult...SCM Zalău şi Sportul Şimleu, în faţa primului duel direct al sezonului
La fel ca anul trecut, SCM Zalău şi Sportul Şimleu se vor întâlni, din nou, în Cupa României, de această dată, în faza a II-a, după ce şimleuanii au trecut în prima etapă de Rapid Jibou, câştigătoarea fazei judeţene. Duelul programat miercuri, de la ora 17:30, pe Stadionul „Măgura” din Şimleu Silvaniei se anunţă unul extrem de disputat, ambele echipe dorindu-şi un parcurs cât mai lung în Cupa României. Anul trecut, cu George Zima la timonă, Sportul Şimleu a eliminat Zalăul la loviturile de departajare, însă tehnicianul orădean va sta…
Mai mult...