Are 28 de ani, s-a născut în Derşida, este complet nevăzător, dar are o ambiţie de fier, iar acest lucru se vede prin rezultatele obţinute de-a lungul anilor. Judoka Alexandru Bologa a urcat pe podiumul european, pe cel mondial, chiar pe pe podiumul Jocurilor Olimpice, iar în 2023 a fost desemnat, pentru a doua oară consecutiv, „cel mai bun sportiv al clubului Universitatea Cluj”. Bologa a fost desemnat sportivul anului în 2022 şi în sportul paralimpic, iar în anul care s-a încheiat de curând a obţinut rezultate şi mai bune,…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Vicecampioana mondială Ramona Farcău, din nou pe semicercul zălăuan
Născută la Zalău în vara anului 1979, Ramona Farcău (fostă Maier) avea să devină una dintre cele mai bune handbaliste din România, iar în 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost desemnată cea mai bună extremă din lume. Printre rezultatele fostei handbaliste de sumără aurul mondial la tineret din 1999, aurul mondial universitar din 2002, argintul mondial la senioare din 2005, zece titluri de campioană naţională, dintre care trei cu Silcotub Zalău şi şapte cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, cupe şi supercupe ale României, finale şi semifinale internaţionale la…
Mai mult...HC Zalău, o victorie şi o remiză în „dubla” amicală cu Minaur Baia Mare
Handbal Club Zalău a susţinut săptămâna trecută două jocuri de verificare în compania celor de la Minaur Baia Mare, ambele partide disputându-se în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. Primul duel s-a încheiat la egalitate, 28 – 28, după ce la pauză, cele două echipe au intrat tot cu rezultat de egalitate la cabine, 14 – 14. Emilija Lazic a fost cea mai bună marcatoare a Zalăului, cu 9 reuşite, în timp ce de la gazde, Clara Preda şi Magda Cazanga au înscris de cele mai multe ori în…
Mai mult...Victorie facilă în fața “studenților” clujeni
În cadrul ultimei etape din acest an, voleibaliștii de la SCM Zalău au primit vizita echipei Universitatea Cluj, formație clasată pe ultimul loc în Divizia A1, cu zero puncte acumulate. Așa cum era de așteptat băieții lui Rainer Vassiljev nu au avut nicio emoție în fața echipei conduse de zălăuanul Bogdan Nicolae, impunându-se cu 3 – 0. Actul de debut a fost fără istoric, 25 – 8 pentru zălăuani, iar în setul al doilea, diferența a fost de 12 puncte, 25 – 13. În ultimul parțial, antrenorul Zalăului a efectuat…
Mai mult...George Prodan, sportivul anului la CSS Zalău
Pentru al doilea an consecutiv, luptătorul George Prodan a fost desemnat sportivul anului la Clubul Sportiv Şcolar Zalău. Sportivul pregătit de Gheorghe Panc a devenit campion balcanic în 2023, campion naţional la under 17, vicecampion naţional la under 17 şi câştigător al Cupei României la aceeaşi categorie. Locul doi îl ocupă atelta pregătită de Nelian Ianchiş, Maria Csiki, care a cucerit aurul la Campionatele Naţionale Şcolare under 18, bronz la Naţionalele Şcolare under 18 şi bronz la Campionatul Naţional under 20. Poziţia a treia este ocupată de echipa de volei…
Mai mult...Diana Tănăsescu, sportiva anului la CSM Zalău
Pugilista Diana Tănăsescu a fost declarată, pentru a treia oară consecutiv, pugilista anului la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Vicecampioană europeană în 2023, campioană naţională la tineret şi câştigătoare a Cupei României, sportiva pregătită de Adrian Popuţea a acumulat 55 de puncte, fiind urmată de pugilistul Paul Magdaş, cu 27 de puncte şi de o altă pugilistă, Szatmari Maria, cu 25 de puncte acumulate. Magdaş a devenit în acest an vicecampion naţional la under 20 şi la seniori, în timp ce Szatmari a devenit campioană naţională la tineret, vicecampioană balcanică şi…
Mai mult...Peste 200 de tineri sportivi au primit daruri din partea Consiliului Judeţean Sălaj
Pragul Consiliului Judeţean Sălaj a fost trecut în acest an, pe lângă elevii din diverse şcoli sălăjene, şi de sportivii cluburilor susţinute financiar de instituţia condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu. Handbal Club „Valeria Motogna”, Handbal Club Sportiv Dynamic, Academia de Volei „Marius Lazăr”, CS Ringul Sălăjean şi CS Dani-San sunt cluburile care au adunat peste 200 ce s-au bucurat de darurile oferite de Moş Crăciun. „În numele domnului președinte Dinu Iancu-Sălăjanu, al meu personal, precum și al colegilor din Consiliul Județean Sălaj, vă mulțumesc tuturor pentru minunatele colinde și, totodată, pentru…
Mai mult...DJST Sălaj premiază tinerele talente din sport
Pe lângă cele două clasamente pe care Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj le întocmeşte la fiecare final de an, instituţia condusă de Adrian Fărcaş va oferi premi în acest an şi tinerelor talente din sportul sălăjean. Lista o deschide pugilistul de la SCM Zalău, Antonio Moldovan, campion naţional la cadeţi, urmat de Alexandru Rad, vicecampionul naţional la karting şi de David Noţigan, handbalistul jibouan care evoluează în Liga Zimbrilor cu Universitatea Cluj. Vor mai fi premiaţi: Patrick Bolduţ (tenis), Patrick Verdeş (volei masculin), Cezar Abraham (volei), Andrei…
Mai mult...Diana Tănăsescu, Darius Goron şi Samuel Benţa – sportivii anului în Sălaj
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj a făcut publice cele două clasamente în care se regăsesc cei mai buni sportivi ai judeţului. Şi în acest an există două clasamente distincte, unul pentru sporturile olimpice, iar altul pentru cele neolimpice. Clasamentul celor mai buni sportivi care practică un sport olimpic este condus de pugilista de la CSM Zalău, Diana Tănăsescu, pregătită de Adrian Popuţea. Pe primul loc în clasamentul sporturilor neolimpice se află doi sportivi, Darius Goron şi Samuel Benţa, ambii legitimaţi la CS Dani-San Zalău, antrenaţi de Dan…
Mai mult...Voleibaliştii zălăuani, victorie surprinzătoare pe terenul Stelei
Învinşi de Steaua Bucureşti atât pe teren propriu, cât şi în returul de la Bucureşti, într-o „dublă”din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, voleibaliştii de la SCM Zalău au obţinut duminică o victorie surprinzătoare pe terenul Stelei, într-o partidă din cadrul etapei a X-a. Scorul final a fost 3 – 1 în favoarea zălăuanilor, formaţia din capitală adjudecându-şi chiar actul de debut, cu 25 – 22. A urmat o revenire de senzaţie a formaţiei zălăuane, care s-a impus cu acelaşi scor, 25 – 22 în setul doi. Diferenţa a…
Mai mult...Primul meci şi prima victorie în boxul profesionist pentru Andrei Florian
După meciuri susţinute în karate shotokan, în kickboxing şi în boxul amator, polisportivul sălăjean, Andrei Florian, a susţinut primul meci în boxul profesionist, în cadrul unei gale desfăşurată la finalul săptămânii trecute, la Sânmartin (Bihor). Susţinut de un grup numeros de suporteri din Sălaj, pugilistul sălăjean a obţinut o victorie clară în faţa unui adversar din Bulgaria, în vârstă de 26 de ani, cu şase meciuri disputate la profesionişti. Florian a reuşit chiar un knockdown în prima repriză, punându-şi adversarul la podea pentru câteva secunde. „A fost un meci greu,…
Mai mult...Premii multe și prezență numeroasă la Gala Fotbalului Sălăjean
Ediția a V-a a Galei Fotbalului Sălăjean s-a desfășurat vineri seara, la Restaurant Transilvania, fiind invitați reprezentanții cluburilor afiliate la Asociația Județeană de Fotbal, reprezentanți ai autorităților locale, oameni politici și foști fotbaliști. După cuvântul de început al președintelui AJF Sălaj, Daniel Sabou, care le-a mulțumit celor prezenți pentru colaborarea începută în 2015, a fost invitat la microfon vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, care a vorbit despre relația dintre cele două instituții, Consiliul Județean Sălaj acordând în ultimii ani materiale și articole sportive cluburilor afiliate la AJF. A ținut…
Mai mult...Gheorghe Tadici, după Campionatul Mondial: „Poate ne terezim în al 12-lea ceas şi ne gândim şi la interesele echipei naţionale”
Naţionala de handbal feminin a României s-a clasat pe locul 12 la general la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia, o poziţie care demonstrează încă o dată că suntem într-un picaj vizibil. După argintul din 2005, câştigat de Tadici la Mondialele din Rusia, s-au mai obţinut două medalii de bronz, una în 2010 la Campionatul European, iar alta în 2015 la Campionatul Mondial. Puţin, mult prea puţin… S-a investit mult, aştetările au fost mari, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. „Tricolorele” au ratat şi ultima şansă de a lua parte…
Mai mult...Boxul zălăuan, trei medalii la Campionatul Naţional de la Brăila
Federaţia Română de Box şi Clubul Sportiv Municipal Brăila au organizat ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box rezervat seniorilor, eveniment la care au participat cei mai buni pugilişti din România. Zalăul a avut trei reprezentanţi, doi pugilişti de la Clubul Sportiv Municipal Zalău, Paul Magdaş şi David Chiş, pregătiţi de Adrian Popuţea şi unul de la Sport Club Municipal Zalău, David Anton, pregătit de Virgil Meleg. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Paul Magdaş, care a boxat în cadrul categoriei plus 92 de kilograme, obţinând…
Mai mult...