Autor: Florin Negoiţă

Nu mă interesează, de această dată, distanța de 1 metru, nulă în cazul unui strănut care iese cu o viteză de aproape 20 km/oră și, conform oamenilor de știință, citez: „eliberează particule de salivă pe o distanță de până la cinci metri”. Să-mi dau masca jos? Ca să vă aleg, sub acest risc uriaș, tot de voi tocat zi de zi, propagat, băgat dincolo de orice limite firești, suportabile, în capetele oamenilor, până la obsesie? Mai mult, să zicem că nu strănut, nu tușesc, dar chiar și așa, dacă îmi dau masca jos, respir acolo un aer posibil contaminat. Cei din secție, la fel: dacă alegătorul vine bolnav la vot și habar n-are sau are, și totuși, vrea să voteze, că n-o fi foc. Nu sunt dispus să ma expun în acest scop. Nu vreau să ma mai sacrific pentru voi, am făcut-o vreme de 30 de ani, timp în care niciunul dintre voi n-a făcut-o pentru mine sau ai mei. Nu am curajul să merg pe urmă acasă, să merg la copii, la părinții și bunicii care stau mereu cu aceeași frică indusă mai mult sau mai puțin justificat de aceleași autorități. A, scopul scuză mijloacele? Interesul poartă fesul? OK, am înțeles. Doar că fesul ăsta jegos nu e al meu și nici al multora dintre cei care nu vor dori să accepte că uneori legea mai trebuie încălcată, respectând-o, anacronic, pe alta, chiar și pentru câteva secunde, că doar nu se face gaură în cer, până când aleșii neamului își vor vedea sacii în căruță. Totul pe spinarea noastră, pe riscul nostru. Mereu!