Sinistrul „firesc”

Practic, nu mai există o săptămână în care să nu asistăm consternați la moartea cuiva în urma unui eșec al celor puși nu doar să vegheze la siguranța noastră, ci să și intervină prompt și profesionist în situații în care viața cuiva mai poate fi salvată în interval de minute. Negocierile (dacă pot fi numite astfel) cu criminalul care a luat doi ostatici și i-a hăcuit, după ce timp de patru ore a urlat de la balconul apartamentului că va face acest lucru, au fost un fiasco și o dovadă că Poliția nu mai are, literalmente, specialiști. Să chemi un negociator pregătit (inclusiv ca studii) necorespunzător, iar acesta să sosească după două ore de la solicitare la locul unei foarte posibile nenorociri este, de departe, primul semn că nu avem nicio șansă atunci când au loc astfel de evenimente. Să justifici spunând că „doi polițiști deloc firavi” s-au luptat să spargă o ușă de apartament folosind cel mai puternic dispozitiv din dotare dar, deși au făcut tot posibilul, nu au reușit, reprezintă o altă mostră de neputință și lipsă de pregătire a unor forțe care, altfel, se autointitulează apărătoare a comunității.

Mai mult...