Bani de cărți și manuale – un proiect legislativ pentru acordarea de vouchere elevilor

Elevii ar putea primi, începând din noul an școlar ce își va deschide porțile la toamnă, vouchere sociale în valoare totală de 250 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației. Condiția de bază pentru ca elevii să poată beneficia de aceste vouchere este să nu aibă absențe. Beneficiarii acestui program sunt elevii din învățământul general obligatoriu, primar, gimnazial, liceal și profesional de stat, potrivit proiectului de act normativ. Concret, programul constă în acordarea de tichete educaționale de tip “tichet social” în…

Mai mult...

A fugit de poliția sălăjeană, dar a fost prins de vameșii sătmăreni

Un tânăr de 23 de ani din județul Sălaj a fost reținut de polițiștii din de la Poliția de Frontieră în momentul în care a încercat să intre în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare. Acesta era căutat de oamenii legii întrucât avea de ispășit o pedeapsă de un an de închisoare.  Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, tânărul s-a prezentat la punctul de la Urziceni miercuri, 31 iulie, în jurul orei 21.“Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele acestuia este…

Mai mult...

Sălăjeancă prinsă de polițiști după ce a furat din casa unui sătmărean

O sălăjeancă în vârstă de 32 de ani, din localitatea Cristolțel, este cercetată de polițiștii din Satu Mare pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în locuința unui sătmărean, de unde a sustras suma de 500 de lei. “În ziua de 31 iulie un bărbat de 70 de ani a sesizat poliţia că în cursul zilei i-a fost furată suma de 500 lei din interiorul  locuinței din localitatea Giurtelecu Hododului. Cercetările efectuate de poliţiştii au stabilit că sălăjeanca, profitând de faptul că proprietarul locuinței se afla în bucătăria de vară,…

Mai mult...

Crește numărul cazurilor de pestă porcină în Sălaj: o nouă suspiciune, în Cosniciu – Ip

O suspiciune de Pestă Porcină Africană (PPA) la porci domestici a fost semnalată, în urmă cu câteva zile, într-o exploataţie din satulCosniciu, comuna Ip, în urma testării virusologice realizate în laboratorul din cadrul DSVSA Sălaj, proba fiind trimisă la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti, pentru confirmarea bolii. Este cel de-al doilea caz semnalat în această săptămână, după cel depistat în Uileacu Șimleului. „În exploataţia în care a fost identificat noul focar s-au luat, în cursul zilei de astăzi , o serie de măsuri, precum: plasarea exploataţiei sub…

Mai mult...

Prefectura ia măsuri în cazul focarului de pestă porcină din Uileacu Șimleului

Un plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la porc domestic, într-o gospodărie din localitatea Uileacu Şimleului, a fost adoptat în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, întrunit joi, 1 august, sub coordonarea prefectului Florin Florian. Planul stabileşte că, începând cu data 1 august se impune o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Uileacu Şimleulu, cu o rază de trei kilometri, incluzând localităţile Uileacu Şimleului, Criştelec, Mălădia, Cehei (parţial) şi Giurtelecu Şimleului (parţial), respectiv o zonă de supraveghere, cu…

Mai mult...

Angajaţii de la stat vor avea o nouă minivacanţă de 4 zile, la mijlocul acestei luni

La mijlocul lunii august, românii angajați la stat și o parte dintre cei care lucrează în domeniul privat (în funcție de decizia fiecărui angajator) vor beneficia de un sfârșit de săptămână prelungit, având în vedere că 15 august, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, este o zi de joi. În ultima şedinţă de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. (…) Recuperarea se face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august. Data de 15…

Mai mult...

Apare bancnota de 20 de lei

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința din 30 iulie, lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. „Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre celealate în circulație în zona euro”, arată un comunicat de presă al BNR. Conform comunicatului, alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu…

Mai mult...

Copiii “dispăruți” ai Sălajului nu au dispărut: unde sunt, ce fac, cum trăiesc

Județul Sălaj înregistrează în prezent patru dispariții de copii. Dispăruții minori nu sunt însă, la propriu, dispăruți, întrucât situația lor este cunoscută de autorități. Într-un comunicat primit de la IPJ Sălaj se arată faptul că, la nivelul unității județene de Poliție sunt dați dispăruți patru minori, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani. Cel mai vechi caz este din data de 24 februarie 2019. Deși figurează ca dispăruți, pentru că au plecat din centrele în care locuiau și nu s-au mai întors, situația acestora este cunoscută și monitorizată, sunt…

Mai mult...

Creștinii au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe în mod normal astăzi, 1 august, anul acesta a început cu o zi mai devreme, dat fiind că ziua de ieri, 31 iulie a picat miercuri, zi de post. Al treilea din cele patru mari posturi de peste an, el îi pregătește pe credincioși pentru marele praznic al Adormirii Maicii Domnului din 15 august. La început, nici perioada, nici durata, nici felul postirii nu erau la fel în toată lumea creștină. Ele au fost uniformizate abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol…

Mai mult...

SOS sigurața cetățeanului: ievaluare vs evaluare

Toate Inspectoratele de Poliție vor fi luate la puricat, în perioada următoare, cel puțin pe linia siguranței cetățeanului, serviciile de dispecerat, 112 și alte brațe ale Poliției naționale care trebuie sau ar trebui, conform legii și fișei postului fiecărui polițist, să ne poarte de grijă nouă, cetățenilor. Cel puțin acesta este ordinul dat de prim ministrul României, acum, la ceasul în care trăim cea mai mare dramă a României post-decembriste, aceea de a fi lăsați de izbeliște de statul pe care îl plătim să ne apere. Da, statul acesta veșnic…

Mai mult...

Telefonul mobil, „dușmanul de moarte” al șoferului

Sute de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii rutieri, conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului. În perioada 1 ianuarie-30 iunie poliţiştii rutieri au aplicat în total 445 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului.  Această faptă contravenţională este prevăzută în clasa I de sancţiuni (2-3 puncte amendă şi două puncte penalizare), din O.UG. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Nu folosi telefonul mobil în timp ce conduci! Dacă trebuie să vorbeşti la telefon, trage pe…

Mai mult...

Un pas mic pentru șoseaua de centură, un pas mare pentru Sălaj: o importantă Hotărâre de Guvern a fost adoptată

Un nou pas important a fost făcut, miercuri, în procedura aferentă construirii tronsonului doi al șoselei de centură a Zalăului. Este vorba despre adoptarea de către Guvern, a Hotărârii pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții “Varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa 2, între DN1F, km 79+625 – DJ 191C” În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre: Art. 1. –…

Mai mult...

Sălăjenii din străinătate vor putea participa prin vot electronic la alegerile prezidențiale

Alegătorii români care trăiesc sau se vor afla în străinătate și care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie se pot înregistra on-line pe portalul creat și administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, votstrainatate.ro. Acesta este funcțional începând din 28 iulie, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului Sălaj. Potrivit sursei citate, alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze. Alegătorul care dorește să se…

Mai mult...

Sălajul se confruntă cu un declin economic pregnant: profitul firmelor este sub media pe țară

Județul Sălaj nu se poate lăuda în acest moment cu o economie prosperă ori cu firme ce raportează cifre de afaceri în creștere spectaculoasă. Piața muncii în județ este în declin, angajatorii, atât cei mari cât și cei mici au umplut municipiul cu afișe de angajare prin care anunță sute de posturi disponibile pentru care, din păcate, foarte puțini dintre cei rămași să lucreze aici mai sunt interesați. Condițiile de muncă grele, programul încărcat dar mai ales salariile care rămân printre cele mai mici din țară, reprezintă principalele cauze care…

Mai mult...