Razie în gările sălăjene

O acțiune pe linia transportului de persoane pe calea ferată a fost demarată miercuri la primele ore ale dimineții, de IPJ Sălaj. Este vorba despre o serie de controale ce se efectuează în special  pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona și incinta  stațiilor CFR. Astfel, 25 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică desfășoară controale în patru stații de cale ferată din județ, printre care se regăsesc și gările Zalău și Jibou. Polițiștii pot ajunge, însă, evident, neanunțați, și în stații mai mici din județ. Se…

Mai mult...

La fântâna dorului… de dezvoltare

Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau chiar inutile. Zicerea veche de când lumea pare a fi într-o eternă actualitate la Zalău, orașul în care de întâmplă de toate și nimic. Zilele trecute, municipalitatea a inaugurat, cu trâmbițe pe Facebook și jeturi multicolore, trei fântânele arteziene construite pe repede-înainte în buricul urbei. Aparent, nimic de criticat. În fond, fântânile arteziene reprezintă în aproape toate cazurile, un punct de atracție și un…

Mai mult...

Încep lucrările de restaurare a statuii Wesselényi

Încep lucrările de restaurare la monumentul Wesselenyi din Centrul istoric al municipiului Zalău. Reprezentanții Pimăriei Zalău ne-au comunicat că lucrările de restaurare a statuii Wesselényi vor începe în scurt timp, fiind emis în urmă cu două zile ordinul în acest sens. “Pentru obiectivul de investiții restaurare soclu la Monumentul Wesselényi din municipiul Zalău, inclus în lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului Naționlal, cod SJ-III-M-B-05151 a fost semnat contractual de lucrări cu firma SC Dimeny Granit SRL Crasna. În vederea atribuirii contractului de lucrări pentru obiectivul de investiții…

Mai mult...

Schimbările bruște ale vremii nu sunt de bun augur pentru cei meteosensibili

Diferențele mari de temperaturi de la o zi la alta, aşa cum se întâmplă în aceste zile, dar şi umiditatea excesivă, presiunea atmosferică și schimbările ce intervin în câmpul magnetic din aceste cauze sau altele complementare, ne aduc neplăceri tuturor, în special în cazul celor meteosensibili. În cazul acestora situația este și mai delicată, având în vedere faptul că nu mai discutăm de un simplu disconfort, ci de stări de slăbiciune, stări de rău fizic sau chiar psihic, iar în unele cazuri de situații care se pot transforma în urgențe. …

Mai mult...

Polițiștii din Șimleu au ieșit pe traseu. Amenzi de aproape 27.000 de lei aplicate celor certați cu legea

Polițiștii din Șimleu Sivaniei au desfășurat pe raza de competență, în perioada 12-15 septembrie a.c., o acțiune organizată prin structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Obiectivele acțiunii au fost creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii dar și desfăşurarea de acţiuni specifice punctuale pentru asigurarea climatului de siguranță civică, a ordinii și liniștii publice, a prevenirii și combaterii actelor de violență, a faptelor penale și contravenționale, dar și la regimul circulației rutiere (viteză, consum de alcool etc.). În cadrul acțiunii au fost…

Mai mult...

Întâlnire între conducerea municipiului și reprezentanții ADR Nord-Vest pe tema proiectelor cu bani europeni

Conducerea Primăriei  Zalău, a organizat, alături de colegi din instituție, o întâlnire cu directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloș și membri ai Agenției, în cursul zilei de marți. În cadrul întâlnirii a fost analizat stadiul proiectelor depuse de Primăria muncipiului Zalău, proiecte ce au ca sursă de finanțare fonduri europene.“Am convenit asupra unor clarificări care să urgenteze începerea lucrărilor la Strada Gheorghe Doja, Bulevardul Mihai Viteazul (pistă de biciclete și trotuar), precum și achiziția celor 20 de autobuze electrice. Până la sfârșitul săptămânii viitoare va fi…

Mai mult...

Au început înscrierile la școlile de subofițeri de poliție

Reprezentanții Poliției Sălaj reamintesc celor interesați că, până în 15 noiembrie 2019, au loc înscrierile candidaților pentru participarea la concursurile de admitere în școlile de agenți de poliție. „Poți candida pe cele 765 de locuri (dintre care 22 de locuri speciale pentru rromi și 10 pentru alte minorități) la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și pe 162 de locuri (dintre care 3 sunt locuri speciale pentru rromi și 3 pentru minorități), la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca”, anunță sursa citată. Până în 15 noiembrie…

Mai mult...

Vortex polar peste regiunea de Nord-Vest. Temperaturile scad în Sălaj

O masă de aer de origine polară va intra în spaţiul georgrafic al ţării noastre, începând de marti. Vremea se va răci treptat în jumătatea de Nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureş, Banat, Crișana, dar și în Nordul Moldovei şi al Transilvaniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va şi ploua,…

Mai mult...

Sătmărean care fura în Germania, prins de polițiștii sălăjeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, au pus în aplicare, vineri,13 septembrie a.c., un mandat european de arestare emis de autoritățile din Germania, pe numele unui tânăr de 31 de ani. În ziua de 13 septembire a.c., în urma unei acțiuni desfășurată de Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a fost identificat un tânăr de 31 de ani, din județul Satu Mare, pe numele căruia, autoritățile din Germania au emis mandat european de arestare, pentru comiterea unei infracțiunii de furt. Cel în cauză…

Mai mult...

Minore din Sălaj – specialiste în spart mașini și locuințe

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sâg, continuă cercetările într-un dosar penal privind infracțiunile de furt calificat și distrugere, ca urmare a unei sesizări făcută de un bărbat, din comuna Sâg. În ziua de 13 septembrie a.c., în jurul orei 18, Polițiștii Postului de Poliție Sâg au fost sesizați telefonic, de către un bărbat, din comuna Sâg, cu privire la faptul că persoane necunoscute, posibil să-i fi spart locuința și să-i fi distrus un autoturism. La momentul sesizării, apelantul se afla la muncă în străinătate și a fost anunțat de…

Mai mult...

Prefectura Sălaj se mută în Business Center. Palatul Administrativ intră în reabilitare

Instituția Prefectului Sălaj va funcționa începând de luni, 23 septembrie, într-o nouă clădire, cea situată pe strada Unirii nr. 19, clădirea Business Center, etajul III, potrivit anunţului făcut luni, 16 septembrie, de către prefectul Florin Florian, în cadrul unei conferinţe de presă. Prefectul a adăugat faptul că şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) se va muta din locul actual, urmând a funcționa începând de marți, 24 septembrie, în Hala Agroalimentară Zalău pe  strada Simion Oros nr. 5, etaj I, Piața Centrală, cu acces din pasajul…

Mai mult...

Zeci de unități din Sălaj închise de DSVSA pentru mizerie, condiții precare de depozitare și alte abateri grave

Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor DSVSA Sălaj, Mircea Martin, a prezentat vinerea trecută, în cadrul unei conferințe de presă, activitatea din ultimele luni desfășurată în cadrul instituției pe care o conduce. Unul dintre cele mai importante segmente din întreg spectrul de activități este cel legat de siguranța alimentelor – acesta fiind, de altfel, și un subiect de prim rang în cadrul acțiunilor de control pe care inspectorii DSVSA Sălaj le-au desfășurat în diverse unități de alimentație publică, tip fast-food, cofetării, patiserii, controale inopinate la evenimente…

Mai mult...

Ce cauți în poză?

Mulți dintre voi vă amintiți cu nostalgie și amuzament de pozele din deceniile‘70 și ‘80, celebrele cadre cu “ursul”. La Sovata, la Felix, Govora sau la Vatra Dornei toată lumea, de la ăl cu barba sură pân’ la ăl cu țâța-n gură, tot românul se poza lângă un urs, cândva viu, la momentul tragerii în chip acesta fiind o biată blană umplută cu câlți, țeapănă și de cele mai multe ori urât mirositoare. Maimuța este o apariție relativ recentă, de prin anii ’90, biata ființă tropicală fiind târâtă prin caniculă…

Mai mult...

Polițiștii din Someș Odorhei, înjurați și agresați în urma unui scandal

Un conflict iscat între mai multe persoane din Someș Odorhei, săptămâna trecută s-a transformat într-un adevărat „teatru” de luptă între oamenii legii și persoanele implicate. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou au fost solicitați, prin apelul de urgență 112, la ziua de 8 septembrie a.c, în jurul orei 14, să intervină în comuna Șomes Odorhei la un scandal izbucnit între doi bărbați. Ajunși la fața locului polițiștii au reușit să aplaneze conflictul, însă, la scurt timp, o femeie din apropiere a adresat polițiștilor injurii în urma intervenției acestora.…

Mai mult...