Sărbătoare mare pentru creștinătate: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Creştinii îi sărbătoresc, astăzi, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. În 8 noiembrie este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi a cetelor îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai. Astfel, Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus şi tot el…

Mai mult...

Dosarul „Gurzău Trans”, amânat la Judecătoria Zalău pentru administrarea de probe

Magistrații Judecătoriei Zalău au decis la termenul de joi, 7 noiembrie, amânarea cauzei privind accidentul produs în zona Astralis din municipiu, iarna trecută, cauză în care este inculpat Gurzău Gheorghe. Potrivit răspunsului primit din partea instituției la solicitarea Magazin Sălăjean, un nou termen de judecată a fost stabilit pentru ziua de 13 decembrie 2019. Reamintim faptul că magistrații Curții de Apel Cluj au respins, luna trecută, cererea lui Gurzău Gheorghe de strămutare a judecării cauzei în care patronul societății Gurzău Trans are calitatea de inculpat. Astfel, cauza a rămas în…

Mai mult...

Acțiuni polițienești în patru comune sălăjene. Sancțiuni de peste 26.000 de lei aplicate într-o singură zi

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Investigarea Criminalităţii Economice, împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi cei de la Secția 7 Poliție Rurală Nușfalău au desfăşurat o acțiune, miercuri, 6 noiembrie, privind nerespectarea regulilor de circulaţie, comerţul ilicit, precum şi legalitatea transportului de mărfuri. Acţiunea a fost desfăşurată pe raza comunelor Nuşfalău, Boghiş, Plopiş şi Valcău de Jos. În acest context au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, o sancţiune la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi patru la Legea 12/1990…

Mai mult...

Toamna plecărilor

 Aeroportul “Henri Coandă”, într-o zi de sfârșit de octombrie, cu soare blând și miros de toamnă caldă. Lume multă, agitație, zâmbete, chipuri inerte sau ochi în care sclipea, discret, câte o lacrimă. Bagaje și cam tot ceea ce cu siguranță știți că se petrece într-un terminal de plecări din oricare aeroport. La câțiva metri de locul în care stăteam sprijinit de micul meu geamantan, doi părinți și fiica lor se priveau și își prindeau, din când în când, mâinile, zâmbind amar. “Ți-am pus o iconiță, acolo, știi tu. E mică,…

Mai mult...

Reabilitarea Palatului Administrativ din Zalău va costa peste 17,5 milioane de lei

Prefectul județului Sălaj, Florin Florian, a semnat miercuri, 6 noiembrie, contractul de achiziție publică de lucrări, în cadrul proiectul ”Creşterea eficienței energetice a Palatului Administrativ Zalău”. Contractul a fost semnat de Instituția Prefectului Județul Sălaj în calitate de beneficiar și TCI Contractor General SA Cluj Napoca în calitate de executant, valoare proiectului fiind de 17.555.332 de lei, fără TVA. Termenul de realizare a lucrărilor este de 18 luni de la data precizată în ordinul de începere. Principalele lucrări ce vor fi executate vizează: anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu…

Mai mult...

Străduțele furate de autorități: nervi și trafic în colaps în Zalău, din ambiția celor care ne conduc

Strada Unirii reprezintă, de departe, exemplul cel mai clar al traficului ajuns într-o situație dramatică în municipiu. În fiecare dimineață, dar și la orele amiezii traficul pe această stradă este aproape de colaps. Șoferii își pierd răbdarea  și claxonează, mulți dintre ei întârzie la locurile de muncă, nervii sunt întinși la maximum iar pericolul producerii unor evenimente rutiere pândește la tot pasul. De la Ceas și până la ieșirea de pe stradă, în dreptul magazinului Silvania, această porțiune de carosabil este complet blocată la orele de vârf. Mulți dintre șoferi…

Mai mult...

Procedura pentru solicitarea urnei speciale (mobile) și accesul persoanelor cu mobilitate redusă

Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secţia de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării. Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția…

Mai mult...

Finalizarea lucrărilor pe strada 22 Decembrie 1989, amânată cu patru luni

Lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai importante străzi din municipiu, strada 22 Decembrie 1989 (fostă strada Crasnei) continuă în această perioadă. Termenul rămas până în ziua în care lucrarea trebuie recepționată este scurt, strada urmând să fie gata, conform ordinelor, după Anul Nou 2020, mai precis în ziua de 3 ianuarie.Conform ultimelor informații primite de la reprezentanții Primăriei Zalău, lucrările sunt finalizate în proporție de 80 la sută. În cuminicatul primit la redacție se arată: “Stadiul lucrărilor pe strada 22 Decembrie 1989: Termen de finalizare – 3 ianuarie…

Mai mult...

Declin îngrijorător în Sălaj: numărul pensionarilor a depășit numărul angajaților

Depopularea localităților, mai ales a celor din mediul rural, salariile mici, la limita subzistenței, oferite de patroni, dezinteresul tinerilor pentru munca fizică și alte cauze, toate la fel de complexe, fac din județul Sălaj o victimă sigură a prăbușirii economice și sociale în următorii ani. Orașele sunt împânzite de anunțuri de angajare, în toate domeniile de activitate însă interesul este în scădere, riscând să ajungă către procente catastrofale. Bursele locurilor de muncă nici nu se mai țin, pentru că evenimentele sunt organizate degeaba: 200-300 de vizitatori și nici 50 de…

Mai mult...

Evidența Persoanelor Zalău – program special pentru alegerile prezidențiale

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu drept de vot, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Zalău va asigura programul cu publicul în perioada 9 – 10 noiembrie mai 2019. Pentru asigurarea condiţiilor optime a procesului electoral Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Zalău va adapta programul de lucru cu publicul în vederea soluţionării în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot. Astfel, în perioada 9-10 noiembrie se va asigura program de lucru cu publicul după cum urmează: …

Mai mult...

O singură instituție – Primăria Zalău, două răspunsuri diferite la sesizarea unui cetățean

Un cetățean din Zalău a contactat redacția Magazin Sălăjean cu o problemă care, deși în final a fost soluționată, indică două puncte de vedere diferite cu privire la aceeași situație pentru care cetățeanul în cauză s-a adresat autorităților. Poliția Locală Zalău și Serviciul Corp Control, ambele aflate în subordinea Primăriei municipiului Zalău, au oferit unui zălăuan două răspunsuri diferite la aceeași sesizare, venite – logic- în urma a două constatări diferite. Cetățeanul a adresat celor două autorități subordonate municipalității o sesizare cu privire la faptul că liniștea din zona imobilului…

Mai mult...

Ghid electoral pentru sălăjenii de acasă și cei de peste hotare: când, unde, cum votăm la alegerile prezidențiale?

Alegerile prezidențiale, în cadrul cărora se va alege viitorul președinte al României au loc duminică, 10 noiembrie. Dacă niciunul dintre candidați nu reușește la primul tur de scrutin să obțină peste 50 la sută dintre voturile alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, două săptămâni mai târziu, în 24 noiembrie 2019, se va organiza al doilea tur de scrutin. Secțiile de votare se vor deschide duminică dimineață la ora 07.00 și se vor închide la ora 21.00. Sălăjenii care trăiesc peste hotare pot vota după un program special, diferit de cel…

Mai mult...

Focarele de pestă la porcii domestici au fost închise pe raza județului

Potrivit actelor de stingere emise de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj, începând din data 1 noiembrie 2019 s-au închis toate focarele de Pestă Porcină Africană (PPA) la porc domestic existente la nivel județean diagnosticate, în exploatații din localitățile Ip, Cosniciu de Jos, Zăuan, Giurtelecu Șimleului și Uileacu Șimleului. Cu aceiași dată își încetează aplicabilitatea următoarele planuri de măsuri de combatere a PPA pentru cele cinci focare enumerate. Totodată, se mențin măsurile generale pentru a preveni apariția de focare de pestă porcină africană (PPA) pe raza județul…

Mai mult...

Șimleuanul Alex Moisi se luptă în continuare cu leucemia. Orice leu îi poate aduce o șansă la însănătoșire, o șansă la viață!

Alex Moisi – Fram, cum îl alintă prietenii, tânărul din Șimleu Silvaniei care se luptă de câteva luni cu o afecțiune gravă, leucemia, a dorit recent să le mulțumească celor care până acum au contribuit la șansa lui de însănătoșire. Tânărul șimleuan așteaptă ca suma necesară deplasării în străinătate pentru tratament să fie strânsă, având grijă să specifice faptul că orice sumă care va fi în plus, va ajunge către un alt caz, un alt om aflat în nevoie, într-o situație medicală. Alex Moisi a postat recent și un mesaj…

Mai mult...