Virgil Țurcaș, prefectul Sălajului: “Nu există instituție fără probleme de funcționare. Regulile se aplică începând cu mine”

Virgil Țurcaș, numit în funcția de prefect al județului Sălaj la sfârșitul anului trecut, a răspuns în primul interviu acordat presei, respectiv cotidianului Magazin Sălăjean, unui set de întrebări referitoare atât la activitatea instituției, la felul în care responsabilitățile acesteia sunt corect aplicate în relația cu cetățenii, precum și la problemele pe care le-a găsit în Prefectură, dar și printre oameni, în județ.

Mai mult...

Tot mai mulți șoferi se urcă la volan după ce au băut, riscând să transforme drumurile în scena unor tragedii

Din păcate, există, încă, mulţi conducători auto care nu conştientizează pericolele uriaşe la care se expun şi la care îi expun şi pe pasageri ori pe ceilalţi participanți la trafic, urcându-se la volan după ce au consumat alcool ori s-au drogat. Dincolo de repercusiunile legale, de amenzi, chiar de pedepsele privative de libertate, rămân riscurile ce pot conduce către situații iremediabile, acelea prin care în accidentele provocate de un astfel de șofer își pierd viața oameni nevinovați.

Mai mult...

După patru ani de la promulgarea legii, tinerii vor beneficia în premieră de 50  hectare de teren de la stat

Legea care acordă tinerilor fermieri dreptul de a beneficia de 50 de hectare de teren agricol, prin atribuire directă de la Agenția Domeniilor Statului (ADS), cu contract de arendare/concesiune, a fost promulgată de președintele Klaus Werner Iohannis încă din anul 2016. Ideea cu atribuirea directă a celor 50 de hectare (ha) de teren agricol tinerilor fermieri aparține fostului ministru al agriculturii, Achim Irimescu, în prezent, ministru plenipotențiar Reprezentanța permanentă a României la UE, Bruxelles. Pe 6 decembrie 2015, Irimescu, ministru al agriculturii la acea vreme, declara la Tv că tinerii…

Mai mult...

Norvegienii și-au votat prăjitura națională: Verdens Beste – „Cea mai bună prăjitură din lume”

Verdens Beste (în traducere ”Cea mai bună din lume”) a fost votată prăjitura naţională a Norvegiei. Cea mai bună prăjitură din lume, după cum spun norvegienii, are două blaturi subţiri pe baza de unt şi o bezea crocantă presărată cu fulgi de migdale prăjite, iar crema este una pufoasă, o combinație irezistibilă a două creme, una clasică de vanilie și frișcă. Nu este un desert greu de preparat, iar rezultatul va da gata și cel mai pretențios iubitor de deserturi fine! 

Mai mult...