Masa de Paște: cât mâncăm, ce evităm, cum „reparăm”

Sărbătorile de Paşte reprezintă, ca în fiecare an, câteva zile care vin, pentru mulţi, după un post aspru, iar pentru toţi, zile încărcate de mese îmbelşugate şi dese. Toată lumea, indiferent de vârstă, ar trebui să consume la masa de Paște cantități moderate de alimente pentru a preveni afecțiunile digestive, întrucât preparatele tradiționale sunt consistente și destul de greu digerabile din cauza numărului mare de ingrediente folosite, dar mai ales din cauza modului în care acestea sunt combinate.

Mai mult...

Mii de persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Aproximativ 19.000 persoane, cetățeni români și străini şi peste 13.600 mijloace de transport au trecut, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră. Potrivit Poliţiei de Frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.400 persoane cu 7.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport. În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră.

Mai mult...

Cumpărăturile pentru masa de Paște: reguli importante pentru diminuarea riscului de infectare cu coronavirus

Românii sunt sfătuiți de autorități să folosească mască de protecție și mănuși când merg la cumpărăturile de Paște și să aleagă un interval orar cu risc scăzut de aglomerație – lucru cam greu de respectat, mai ales în aceste zile. În plus, în ceea ce privește zilele de Paște, li se recomandă să petreacă doar alături de membrii familiei cu care lăcuiesc în mod obișnuit și să evite să meargă la rude. Recomandările sunt făcute de Grupul de Comunicare Strategică, care nu face nicio referire la noaptea de Înviere sau la acordul dintre MAI și Patriarhia Română. Deplasarea la cumpărături: dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11 – 13 pentru cumpărături.

Mai mult...

Greta Garbo: singurătatea „sfinxului suedez”

Garbo a ales singurătatea, poate și pentru faptul că a fost urmărită obsesiv pe tot parcursul vieții. “Niciodată nu am spus că vreau să stau singură, ci doar că vreau să fiu lăsată singură, e o mare diferenţă”, spunea Garbo, întrebată fiind în legătură cu citatul ei celebru “I want to be alone!”. S-a retras, așadar, în plină glorie, după cel de-al Doilea Război Mondial şi a dus o viaţă liniştită, fiind pasionată de citit, creșterea plantelor și diverse alte activități obișnuite. Se simţea bine între tablourile ei (picture celebre de Renoir, Bounard)„Vreau să fiu lăsată în pace”, i-a spus lui John Barrymore în filmul „Grand Hotel”; chipul ei luminos exprima durere, speranţă, oboseală, iubire dar și o urmă de regret. Niciodată nu a făcut vreun gest sau a spus un cuvânt, fără să dea naştere ambiguităţilor. Destine de poveste: Greta Garbo

Mai mult...