Sălăjenii pun preţ mai mare pe sănătate decât pe religie

Şase asiguraţi din Sălaj au refuzat cardurile naţionale de sănătate din motive religioase şi de conştiinţă. Cu toate acestea, vor beneficia de drepturile de asigurat în baza unei adeverinţe eliberată de Casa Judeţeană de Asigurare de Sănătate (CJAS) Sălaj, potrivit directorului instituţiei, Marius Tăutu, valabilitatea documentului fiind de trei luni. „Pentru cei care refuză din motive de conştiinţă cardul, Casa va elibera, din trei în trei luni, adeverinţe de înlocuire a cardului. Cardul nu conţine date medicale despre asigurat, ci doar date de identificare”, a precizat Marius Tăutu. La nivelul…

Mai mult...

Concluzii în urma simulărilor: Examenul de Bacalaureat, o „nucă tare” pentru toţi absolvenţii claselor a XII-a

Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat indică o creştere a procentului de promovabilitate faţă de anul şcolar precedent. Cu toate acestea, reprezentanţii învăţământului sălăjean nu s-au declarat mulţumiţi, însă, în opinia lor, rezultatele la examenele din vară vor fi, cu siguranţă, mai bune. „Este o uşoară creştere în acest an, însă nu înseamnă că suntem absolut mulţumiţi sau mulţumiţi. Eu cred că vor fi rezultate mai bune la examene şi va fi o mobilizare mai bună a claselor a XII-a”, a declarat marţi, Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar…

Mai mult...

Directorii pentru o zi, premiaţi de Consiliul Judeţean al Elevilor

Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj a găzduit luni, 16 martie, gala de premiere „Director pentru o zi”. Evenimentul a reprezentat una dintre etapele proiectului „Profesor pentru o zi”, al cărui scop constă în realizarea schimbului de experienţă profesională între cadrele didactice şi elevii din liceele sălăjene. Totodată, printre obiective se regăseşte dezvoltarea capacităţii empatice a elevilor şi a profesorilor, crearea unui climat educaţional care să motiveze activitatea de învăţare a elevilor, dar şi construirea unei relaţii democratice profesor-elev. La gala „Director pentru o zi” au fost prezenţi, pe lângă…

Mai mult...

Zeci de liceeni zălăuani, „profesori” pentru colegii lor

Elevi ai Colegiului Naţional „Silvania”, Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, ai Liceelor Tehonologice „Mihai Viteazul” şi „Voievod Gelu” şi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai” vor deveni din acest semestru „profesori” pentru colegii lor. Vor susţine traininguri pe subiecte care le vor fi de folos colegilor atât în viaţă, cât şi în viitoarea carieră, dar care nu fac parte din programa clasică a şcolilor, precum leadershipul, negocierea, managementul conflictelor şi al diversităţii, spiritul civic şi implicarea în comunitate sau inteligenţa emoţională. Elevii-traineri fac parte din clubul „Liderii Mileniului Trei”, organizat pentru…

Mai mult...

Accident cu trei victime în Bobota

  Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea a trei persoane, a avut loc duminică, 15 martie, în localitatea Bobota. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 1, pe drumul naţional 1F, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto din localitatea Sărmăşag. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, K. Istvan de 37 ani, din Sărmăşag, în timp ce conducea autoturismul, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum în curbă, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul de…

Mai mult...

Arestat preventiv pentru furturi din maşini

Un clujean de 48 de ani a fost prins în flagrant de către poliţiştii sălăjeni în timp ce fura o poşetă dintr-un autoturism din Zalău. Totul s-a întâmplat în dimineaţa zilei de miercuri, 11 martie, în jurul orei 8,30, când, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale l-au surprins pe K. Ştefan în timp ce sustrăgea o poşetă din autoturismul Roxanei S., din Zalău. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, maşina se afla în parcarea unui magazin din municipiu. „În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că…

Mai mult...

Zeci de amenzi, date de jandarmi în ultima săptămână

Aproximativ 250 de jandarmi au acţionat, în ultima săptămână, la nivel judeţean, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, însumând, astfel, 80 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, în intervalul 8 – 12 martie, au mai fost executate şi opt misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete, două misiuni la solicitarea operatorului de transport public local şi una în sprijinul unui executor jdecătoresc. „Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii sălăjeni au aplicat…

Mai mult...

Liceenii zălăuani s-au întrecut în memorarea zecimalelor lui „PI”

Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău a găzduit, la finele săptămânii trecute, cea de-a treia ediţie a proiectului educaţional ”PI DAY – Ziua Numărului Pi”. Astfel, pe parcursul zilei de vineri, 13 martie, în parteneriat cu Liceul Reformat ”Wesselényi” Zalău, au fost organizate o serie de activităţi. Printre acestea s-a numărat concursul de memorare a zecimalelor lui Pi, ce s-a desfăşurat în sala festivă a Liceului Reformat ”Wesselényi” Zalău. Elevii înscrişi au trebuit să scrie din memorie cât mai multe din zecimalele numărului Pi, într-un timp prestabilit. Recordul de zecimale…

Mai mult...

Şantaj şi contrabandă la Şimleu

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei au dispus săptămâna trecută luarea măsurii controlului judiciar faţă de Antonio-Vasile-Ciprian Bârlea, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă continuată, influenţarea declaraţiilor în formă continuată, ameninţare în formă continuată şi şantaj Potrivit anchetatorilor, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că în cursul anului 2014, inculpatul s-a aprovizionat cu ţigări de contrabandă de la mai multe surse, pe care ulterior le-a comercializat mai multor clienţi. De asemenea, acesta a încercat prin ameninţare, cu efect vădit intimidant, să determine persoana…

Mai mult...

În Sălaj, contrabanda se face în familie

Un număr de 12 sălăjeni au fost trimişi în judecată, în perioada 23 februarie – 6 martie 2015, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, fiind acuzaţi de contrabandă în formă continuată. Infracţiunile au fost comise în 2009 – 2010, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de peste trei milioane de lei. Potrivit rechizitoriul întocmit de procurori, Kis-Kasza Tamaş-Ferenc, în perioada 28 septembrie – 6 octombrie 2010, a cumpărat, deţinut şi comercializat cantitatea totală de 15.457 pachete ţigări, despre care inculpatul avea cunoştinţe că provin din…

Mai mult...

Se reabilitează şcoala din Ilişua

Şcoala gimnazială din satul Ilişua, comuna Sărmăşag, a intrat în reabilitare, fondurile fiind europene. Clădirea unităţii de învăţământ, unde în prezent învaţă aproximativ 70 de elevi, este una veche, fără grup sanitar, investiţia fiind una necesară, în opinia primarului comunei Sărmăşag, Dombi Attila. „Era o clădire veche ce trebuia reabilitată. Lucrările de reabilitare, modernizare şi extindere le-au demarat anul trecut, după ce am obţinut finanţare prin Programul Operaţional Regional, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord -Vest. Instituţia de învăţământ nu avea nici autorizaţie sanitară, unul dintre motive fiind lipsa grupului sanitar.…

Mai mult...

Previziuni sumbre pentru Bacalaureat: Dezastru la simulare în Sălaj

Nici jumătate dintre liceenii sălăjeni din clasele terminale nu au reuşit să obţină medii minime la simularea examenului de Bacalaureat. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, promovabilitatea la clasele a XII-a a fost de 38,23 la sută. Cele mai slabe rezultate au fost la proba obligatorie a profilului, matematică şi istorie, unde, dintre elevii care au suţinut testarea, doar 44,72 la sută au reuşit să obţină note de trecere. O promovabilitate scăzută s-a înregistrat şi la proba la alegere a…

Mai mult...

Viţă de vie mistuită de flăcări

Un incendiu de vegetaţie uscată, care s-a propagat cu repeziciune, a mistuit în seara zilei de joi, 12 martie, o plantaţie de viţă de vie şi aproximativ 20 de hectare de vegetaţie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, incendiul a izbucnit pe un teren viran între localităţile Porţi şi Suplacu de Barcău. La faţa locului au intervenit echipaje ale Gărzii Nuşfalău. Alături de pompieri a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suplacu de Barcău. Reprezentanţii ISU Sălaj au subliniat faptul că, având în vedere numărul…

Mai mult...

Bebeluş mort în condiţii suspecte

Inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj încearcă să facă lumină în cazul morţii bebeluşului unei familii din Bălan. Micuţul, în vârstă de aproape trei luni, a murit miercuri, 11 martie, la Clinica de Pediatrie 1, din Cluj- Napoca. Acesta era internat de câteva zile în unitatea medicală clujeană, după ce a fost transportat în stare gravă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. „Din ce ştim până acum, copilul a fost transferat la Cluj prin 20 februarie şi a fost externat în 27 februarie. La…

Mai mult...