Lecţie de istorie „pe viu”, în Slovacia şi Polonia

Aproximativ 80 de elevi de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” şi Colegiul Naţional „Silvania” au avut parte de o lecţie de istorie aparte, la finele săptămânii trecute, graţie unui proiect iniţiat de consorţiul din care fac parte cele trei unităţi de învăţământ. A fost vorba de o excursie, a cărui itinerariu a cuprins două localităţi din Slovacia şi două din Polonia, organizată în contextul în care în acest ani se împlinesc 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. „Proiectul, intitulat <<Istoria e…

Mai mult...

„Cuplurile de aur” şi olimpicii Şimleului, felicitaţi de Primărie

  Calificarea elevilor şimleuani la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare le-a adus recompense şi din partea autorităţilor locale. Olimpicii au fost răsplătiţi cu câte 300 de lei şi o diplomă de către Primărie. După cum a declarat primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, premierea acestora a avut loc marţi, 31 martie, la sediul instituţiei, la eveniment luând parte şi profesorii care i-au pregătit. Dacă anul trecut au fost premiaţi 21 de elevi, în acest an numărul elevilor şimleuani calificaţi la etapele naţionale ale olimpiadelor a ajuns la 35,…

Mai mult...

Târg Regional al Firmelor de Exerciţiu, la API

Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” va găzdui, în perioada 2-3 aprilie, cea de-a III-a ediţie a Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu. Organizatorii evenimentului sunt cadrele didactice de la catedra de discipline economice din cadrul unităţii liceale, iar potrivit acestora, o astfel de activitate le oferă elevilor oportunitatea de a exersa într-un mediu real procesul de vânzare-cumpărare, comunicarea şi negocierea, lucrul în echipă şi gândirea critică. Astfel, la târg, elevii angajaţi în firma de exerciţiu vor derula tranzacţii virtuale, dar îşi vor promova în mod real imaginea de viitori întreprinzători…

Mai mult...

Consiliul Elevilor caută etnograf

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj, în colaborarea cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, oferă elevilor din judeţ oportunitatea de a experimenta munca unui etnograf în satele sălăjene. În acest sens, cei interesaţi sunt invitaţi, până în 12 aprilie, să spună motivul pentru care îşi doresc să facă parte din echipa de cercetare a „micilor etnografi”, la adresa de mail consiliulelevilor.sj@gmail.com. „Aceştia vor fi contactaţi pentru a se stabili, împreună cu echipa finală aleasă, perioada de derulare a activităţii”, au menţionat reprezentanţii CJE Sălaj. Transportul până la localitatea de…

Mai mult...

O maşină de ridicat gunoiul a luat foc în Crişeni

  Un incendiu a izbucnit luni, 30 martie, în jurul orei 14,30, la o autospecială de salubrizare, care se afla la groapa de gunoi a localităţii Crişeni. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului a intervenit un echipaj al Detaşamentului pentru pompieri Zalău. Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic. A ars izolaţia cabinei şi s-a deteriorat instalaţia de frânare de siguranţă a autoutilitarei.  

Mai mult...

Şefia mai multor instanţe sălăjene, scoasă la concurs

Institutul Naţional al Magistraturii (INM) organizează concurs pentru ocuparea a 100 de funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi pentru a unui număr de 147 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim procuror şi prim procuror adjunct de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii. În Sălaj, printre posturile scoase la concurs se numără cel de preşedinte al Tribunalului Sălaj, funcţie deţinută de judecătoarea Monica Kende din 2012, cel de preşedinte al…

Mai mult...

Abandonată în Sălaj, adoptată în Canada

Prima adopţie internaţională în Sălaj, după ce astfel de proceduri au fost reluate în urmă cu aproape trei ani, se apropie de final. O copilă de şase ani este la un pas de liniştea şi căldura unui cămin, tocmai în Canada, după ce instanţa de judecată a admis cererea şi a încuviinţat adopţia în cursul lunii trecute. „Procesul a avut loc în 26 februarie. Aşteptăm ca decizia să fie una definitivă, astfel încât să poată fi întocmite documentele necesare pentru ca fetiţa să ajungă în sânul familiei. Speram ca acest…

Mai mult...

Hanna Instruments îşi deschide porţile pentru elevii sălăjeni

  Firma Hanna Instruments organizează, în perioada 7-10 aprilie, la sediul din localitatea Nuşfalău, „Zilele Porţilor Deschise”, eveniment destinat elevilor de liceu din judeţ. „Prin această acţiune dorim să dăm posibilitatea elevilor de liceu şi, în special, viitorilor absolvenţi de liceu de a fi informaţi cu privire la produsele şi echipamentele realizate de către Hanna Instruments, de a cunoaşte în mod direct condiţiile de lucru şi domeniile de activitate din cadrul firmei, pentru o mai bună orientare profesională în ceea ce priveşte o carieră de succes”, a declarat Martino Nardo,…

Mai mult...

Premii şi menţiuni, obţinute la concursul interjudeţean „Grigore Moisil”

Elevii sălăjeni s-au întors cu cinci premii şi patru menţiuni de la concursul interjudeţean de matematică şi informatică „Grigore Moisil”. Competiţia, ajunsă la a 30-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 27-29 martie, la Cluj-Napoca, reunind elevi din şapte judeţe: Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Sălaj şi Satu Mare. Lotul judeţului Sălaj, care a fost însoţit de către inspectorii de specialitate Adonia Opriş (matematică) şi Florica Puşcaş (informatică), a fost format din 32 de elevi, 20 pentru secţiunea matematică şi 12 pentru disciplina informatică. La matematică au fost obţinute…

Mai mult...

Un sălăjean susţine construirea a câte unui heliport în fiecare oraş şi comună

Cu o vastă experienţă dobândită în misiuni specifice, sălăjeanul Romeo Eugen Lupu, comandor în rezervă, promovează necesitatea construirii a câte unui heliport în fiecare comună şi oraş. „Prin prisma experienţei pe care am dobândit-o în misiunile specifice, respectiv intervenţii la inundaţii şi înzăpeziri, stingerea incendiilor de suprafaţă, evacuarea de persoane izolate, misiuni umanitare, în special cu SMURD-ul, misiuni în sprijinul structurilor MAI şi multe altele, în urmă cu patru ani am formulat ideea elaborării unui proiect la nivel naţional privind construirea a câte unui heliport în fiecare comună şi oraş”,…

Mai mult...

Olimpicii Şimleului vor fi premiaţi cu câte 300 de lei

  Calificarea elevilor şimleuani la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare le aduce recompense şi din partea autorităţilor locale. După cum a declarat primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, olimpicii vor fi răsplătiţi cu câte 300 de lei şi o diplomă de către Primărie. Premierea elevilor va avea loc marţi, 31 martie, la sediul instituţiei, urmând ca la eveniment să ia parte şi profesorii care i-au pregătit pe aceştia. Dacă anul trecut au fost premiaţi 21 de elevi, în acest an numărul elevilor şimleuani calificaţi la etapele naţionale ale…

Mai mult...

Sancţiuni de peste 99.000 lei, aplicate de jandarmii sălăjeni

  Peste 350 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare a depăşit 99.000 de lei, au fost date de jandamii sălăjeni în primele trei luni ale acestui an. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, de la începutul anului au fost executate circa 875 de misiuni, din care 43 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, manifestări cultural-artistice şi religioase, manifestări sportive, misiuni de asigurare a ordinii publice la instanţe, 46 de acţiuni de intervenţie, la solicitări telefonice venite din partea unor cetăţeni…

Mai mult...

Viţă de vie distrusă de flăcări în Cuceu

  Pompierii sălăjeni au intervenit joi, 26 martie, pentru a stinge două incendii de vegetaţie uscată. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Garda Hida a intervenit în localitatea Chendrea, unde a ars un hectar de vegetaţie uscată. Cel de-al doilea incendiu a izbucnit în Cuceu, unde focul a scăpat de sub control şi a distrus 60 de metri dintr-un gard de nuiele şi o plantaţie de viţă de vie.  

Mai mult...

Violatorii din Cuzăplac îşi vor afla sentinţa abia în aprilie

Magistraţii Judecătoriei Zalău au amânat miercuri, 25 martie, pronunţarea unei soluţii în cazul celor doi bărbaţi din Cuzăplac, tată şi fiu, acuzaţi că au violat, în repetate rânduri, o minoră, în vârstă de 12 ani. Copila este nimeni alta decât fiica unuia dintre inculpaţi, respectiv sora naturală a celui de-al doilea. Instanţa a stabilit pentru deliberare şi pronunţare data de 3 aprilie, se precizează în minuta şedinţei de miercuri. Reamintim că la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, cei doi, Aurel Gordean, în vârstă de 48 de ani, şi Claudiu…

Mai mult...