Poliţişti sălăjeni detaşaţi în staţiunile de la Marea Neagră

  Peste 200 de poliţişti de la inspectoratele judeţene de poliţie vor fi detaşaţi, în perioada iulie – august, pentru a acţiona în zona staţiunilor de la Marea Neagră. Din Sălaj, trei angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean vor lucra în intervalul menţionat pe litoralul românesc. Este vorba, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instituţiei, Maria Cristea, de doi poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi unul de la Serviciul Criminalistic. Aceştia vor participa alături de colegii din alte judeţe pentru siguranţa turiştilor veniţi în vacanţă.…

Mai mult...

Acuzaţi de tăinuire după ce au cumpărat bunuri furate

  Doi sălăjeni au fost trimişi, săptămâna trecută, în judecată, fiind acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt. Ambii se află în arest preventiv. Potrivit procurorilor zălăuani, Adrian Mihai Petrean a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de complicitate la furt calificat. Anchetatorii susţin că, în perioada august 2014 – 20 aprilie 2015, bărbatul a sustras bunuri de la mai multe persoane vătămate. Cel de-al doilea inculpat este Ovidiu Raul Bican, aflat în arest…

Mai mult...

Administratorii unei firme din Şimleu, trimişi în judecată pentru evaziune fiscală

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au soluţionat, prin rechizitoriu, în cursul săptămânii trecute, mai multe dosare. Într-unul dintre acestea, sunt trimişi în judecată administratorii unei societăţi comerciale din Şimleu Silvaniei, sub acuzaţia de evaziune în formă continuată. Cei doi au vândut, în numele firmei, mai multe autovehicule, însă nu au înregistrat veniturile realizate, neplătind astfel nici obligaţiile fiscale, cauzând un prejudiciu de peste 36.000 de lei. „În fapt s-a reţinut că, inculpaţii Ardelean Valentin şi Trif Octavian, în calitate de administratori de fapt ai SC AMG…

Mai mult...

Agent de vânzări, judecat pentru delapidare

  Procurorii sălăjeni au dispus, zilele trecute, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cristian Bărnuţ, sub acuzaţia de delapidare. Aceştia susţin că, bărbatul, în calitate de angajat al unei societăţii din Zalău şi-a însuşit, timp de aproximativ cinci luni, banii încasaţi de la clienţi, cauzând un prejudiciu de aproape 38.000 de lei. „S-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Bărnuţ Vasile Cristian, constând în aceea că, în calitate de agent de vânzări la SC Sepal Comerţ SRL Zalău, în perioada iunie – noiembrie…

Mai mult...

Conductă de gaz fisurată în Ileanda

  O conductă de gaz a fost fisurată, în cursul zilei de miercuri, 24 iunie, în urma unui accident rutier, ce s-a petrecut în localitatea Ileanda, pe strada Simion Bărnuţiu. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului, a intervenit un echipaj al Gărzii Ileanda pentru a asigura măsurile psi, evitând astfel producerea unui incendiu. În scurt timp, un echipaj de intervenţie al operatorului de distribuţie a gazelor a ajuns la faţa locului şi a remediat defecţiunea.

Mai mult...

Absolvenţii de gimnaziu susţin astăzi proba la matematică

  Peste 2.000 de elevii de clasa a VIII-a din Sălaj susţin miercuri, 24 iunie, proba scrisă la matematică, ultima din cadrul examenului de Evaluarea Naţională 2015. Candidaţii au intrat în sălile de examen până la ora 8,30, iar la ora 9 au primit subiectele de examen. În judeţ au fost organizate 57 de centre de examen şi patru centre de evaluare, respectiv la şcolile ”Simion Bărnuţiu” Zalău, ”Gheorghe Lazăr” Zalău, ”Lucian Blaga” Jibou şi ”Horea” din Şimleu Silvaniei. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al…

Mai mult...

Motociclist accidentat grav în Jibou

Un eveniment rutier, soldat cu rănirea gravă a unui tânăr, a avut loc marţi, 23 iunie, în jurul orei 19, în Jibou. Cauza producerii accidentului de circulaţie a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, spun poliţiştii sălăjeni. „Un jibouan de 32 de ani, în timp ce conducea motocicleta proprietate personală, pe strada Libertăţii, din localitate, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a derapat şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a sensului de mers, accidentându-se grav”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.…

Mai mult...

Tragedie la Plopiş: A murit strivit de tractor

  Un bărbat de 39 de ani, din comuna Plopiş, şi-a pierdut viaţa în după-amiază zilei de marţi, 23 iunie, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 18, bărbatul a plecat cu tractorul să facă nişte lucrări în grădina proprie, doar că totul s-a terminat nespus de prost. Pe un teren în pantă, acesta s-a răsturnat cu utilajul, rănindu-se grav. La scurt timp de la producerea evenimentului, bărbatul a decedat. Cadavrul a fost transportat…

Mai mult...

Arestat preventiv după ce a bătut un poliţist

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou au solicitat, în cursul săptămânii trecute, arestarea preventivă a lui David Rostaş, sub acuzaţia de ultraj. Anchetatorii susţin că, în seara zilei de 16 iunie, bărbatul a adresat injurii, ameninţări cu moartea şi l-a lovit pe agentul de poliţie Dan Ţurcaş. „Inculpatul l-a lovit cu pumnul în gură şi în zona toracelui, precum şi cu picioarele, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare trei-patru zile de îngrijiri medicale, agentul de poliţie aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în uniformă de poliţist”, precizează…

Mai mult...

Lucrările de la Bacalaureat ar putea fi corectate în alte judeţe

  Cu doar câteva zile înainte de începerea probelor scrise ale Bacalaureatului, Ministerul Educaţiei propune ca lucrările de la examen să fie corectate în alte judeţe, cum se întâmplă în cazul examenului naţional de titularizare. Potrivit unei declaraţii făcute de Vasile Şalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, lucrările scrise ale celor care susţin examenul de Bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. „Am văzut…

Mai mult...

Varicela nu l-a ţinut departe de Evaluarea Naţională

Un absolvent de gimnaziu, din Sălaj, şi-a susţinut, marţi, proba la limba şi literatura maternă izolat de colegii săi, într-o altă sală de clasă, întrucât acesta a fost diagnosticat cu varicelă. Este vorba, potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, despre un elev de clasa a VIII-a de la Liceul Tehnologic din Sărmăşag. „Proba la limba maternă s-a desfăşurat în condiţii normale, nu au fost înregistrate incidente. Un singur caz special a fost, cel al elevului de la Sărmăşag. Totodată, din…

Mai mult...

Accident cu două victime la ieşirea din Pericei

  Două echipaje, unul pentru descarcerare şi unul SMURD, ale Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei, au intervenit marţi, 23 iunie, în jurul orei 13,40, la eveniment rutier, ce s-a petrecut la ieşirea din localitatea Pericei spre Zalău. Din primele informaţii, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, au fost implicate două autoturisme. Cele două victime au fost preluate, una de echipajul Smurd şi cealaltă de un echipaj de la Ambulanţă, fiind transportate la UPU Zalău. Ulterior, pompierii au sablat carosabilul de uleiul scurs în urma accidentului.  

Mai mult...

Un administrator de bloc din Zalău, bătut de un vecin

  Un tânăr de 32 de ani, din Zalău, s-a ales cu dosar penal după ce şi-a agresat fizic un vecin. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de luni, 22 iunie, în jurul orei 22. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, dispeceratul instituţiei a fost sesizat telefonic, la ora 21,45, de către un bărbat care reclama faptul că a fost agresat de un vecin de-al său. „În urma verificărilor efectuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta, jandarmii au constatat că L.N. de 32 de ani din…

Mai mult...

Amenzi de mii de lei, date de poliţişti într-o singură zi

  Aproape 3.000 de lei a fost valoarea sancţiunilor date, luni, 22 iunie, de către poliţiştii sălăjeni. Pe linie rutieră a fost constatată o infracţiune de conducere fără permis. Samuel C., din comuna Crasna, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul fără a poseda permis de conducere. „Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.925 de lei, la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi trei sancţiuni la alte acte normative”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Infracţiunile menţionate…

Mai mult...