Cinci elevi din Sălaj, absolvenţi ai programului „Creatori de Viitor”

  Cinci elevi sălăjeni au luat parte la unul dintre cele mai importante evenimente destinate liceenilor cu performanţe deosebite din ţara noastră, „Creatori de Viitor – Champions United”, ce a avut loc în Cluj – Napoca, în perioada 17 -23 iulie. Este vorba de Denisa Ligia Matei, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Silvania”, Andreea Chiş, clasa a XI-a şi Alin Pop, clasa a XII-a, de la acelaşi liceu, Teofana Moisi şi Adelin Torge, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei. ” „Creatori…

Mai mult...

Pentru că unii profită cu nesimţire de pe urma bolnavilor de cancer, DNA a descins la Spitalul Judeţean şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj

  Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat în dimineaţa zilei de marţi, 28 iulie, percheziţii în şapte judeţe, printre care se numără şi Sălajul, într-un dosar ce vizează înţelegeri privind prescrierea unor medicamente cu „recompensarea” medicilor. Potrivit unui comunicat de presă, au avut loc 61 de descinderi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa -Năsăud şi Timiş, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice. Surse judiciare susţin că anchetatorii au făcut  percheziţii la clinici sau secţii de oncologie din cadrul…

Mai mult...

Premii şi menţiuni pentru modeliştii jibouani

  Micii constructori şi navigatori ai Clubului Copiilor din Jibou, coordonaţi de profesorul Cornel Ciatarâş, au participat, în perioada 14-24 iulie, la trei concursuri naţionale de navomodele şi automodele, ce s-au desfăşurat în staţiunea Amara, din judeţul Ialomiţa. Competiţiile au fost organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, Palatul Copiilor Slobozia şi Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti. Potrivit informaţiilor primite de la Victor Pintea, directorul Clubului Copiilor din Jibou, înarmaţi cu dârzenie, ambiţie şi mult talent, cum aveau să dovedescă pe pracursul zilelor de concurs, cei…

Mai mult...

„Obiceiuri de nuntă”, un nou dvd al Centrului de Cultură şi Artă

  Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj a  finalizat, în această perioadă, prin secţia de conservare şi promovare a culturii tradiţionale, editarea unui nou dvd din arhiva video a instituţiei. După ce la finele anului trecut a fost realizat un dvd despre obiceiuri de iarnă/colinde, în această perioadă reprezentanţii instituţiei menţionate s-au oprit la obiceuri de nuntă din satele sălăjene Iaz, Gîlgău pe Someş şi Stîrciu. Dvd-ul poate fi comandat la sediul Centrului de Cultură şi Artă sau telefonic. „În perioada următoare, ne propunem să edităm mai multe…

Mai mult...

Angajaţii Ambulanţei Sălaj sărbătoresc, la Bucureşti, 109 ani de existenţă

  Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sălaj aniversează, în acest an, pentru prima dată înt-un cadru oficial „Ziua Naţională a Ambulanţei din România”. Evenimentul se desfăşoară astăzi, 28 iulie, în Bucureşti, urmând ca de anul viitor manifestarea să fie organizată în fiecare judeţ. Ziua de 28 iulie a fost aleasă pentru sărbătorirea „Zilei Naţionale a Ambulanţei din România”, întrucât prima autospecială pentru salvare de urgenţă a fost adusă la noi în ţară în aceeaşi data, doar ca în anul 1906. Cu toate acestea, o lege în acest sens a fost…

Mai mult...

Ansamblul folcloric „Cununa” din Jibou, locul I la „Dorna, plai de joc şi cântec”

  Ansamblul folcloric “Cununa” al Clubului Copiilor din Jibou, coordonat de Veroncuţa Pintea şi Victor Pintea, a obţinut locul I la Festivalul naţional al ansamblurilor folclorice ale copiilor şi tinerilor „Dorna, plai de joc şi cântec”. Ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, manifestarea a fost găzduită de municipiul Vatra Dornei, în perioada 20-22 iulie. În acest an au fost prezenţi şi au susţinut spectacole folclorice, timp de trei zile, membrii ansamblurilor folclorice „Plaiurile Dornelor” şi „Balada Dornelor” din Vatra Dornei, „Tufeneanca” din Olt, „Doina Casimcei” din Tulcea, „Codruleţul” din Botoşani,…

Mai mult...

Proiectile neexplodate, găsite în Poarta Sălajului

  Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj a fost solicitată, în dimineaţa zilei de luni, 27 iulie, în jurul orei 8, pentru a ridica două elemente de muniţie neexplodate găsite într-o gospodărie din localitatea Poarta Sălajului. Acestea au fost descoperite în urma unor lucrări de amenajare a curţii. Pirotehniştii au identificat un proiectil artilerie antiaeriană, de calibru 37 de milimetri, şi un proiectil artilerie antitanc, calibru 47 de milimetri. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii.“Recomandăm pe această…

Mai mult...

Sălăjeanca Alina Dorolţi, printre primii cinci absolvenţi ai Şcolii de Poliţie din Cluj

  Primele cinci cele mai mari medii ale celei de-a X-a promoţii a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj – Napoca au fost obţinute de fete, printre acestea regăsindu-se şi sălăjeanca Alina – Loredana Dorolţi. Cu media 9,66, şefa promoţiei 201-2015 este clujeanca Iulia – Oana Hoţ, urmată de Andreea – Isidora Iştoan din judeţul Maramureş – cu media 9,64, Paula – Elena Cenuşa din judeţul Arad – cu media 9,64, Simion -Bogdan Baciu din judeţul Bistriţa – Năsăud – cu media 9,63 şi Alina – Loredana Dorolţi…

Mai mult...

Inconştienţă la volan: Un şofer beat s-a răsturnat cu maşina

  Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc duminică, 26 iulie, în jurul orei 13, între localităţile Traniş şi Someş Guruslău. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Florin H. de 38 de ani, din Traniş, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul judeţean 108E, între localităţile menţionate, într-o succesiune de curbe, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia. În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni uşoare. Bărbatul a fost testat cu…

Mai mult...

Biciclist accidentat grav în Gîrbou

Un bărbat de 36 ani a ajuns sâmbătă, 25 iulie, la spital, în stare gravă, după ce a fost lovit de un autoturism. Evenimentul rutier s-a petrecut, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 22, în localitatea Gîrbou. „Alexandru R. de 40 de ani, din Gîrbou, conducea un autoturism prin localitate când l-a acroşat cu partea dreaptă faţă pe Cristian C. de 36 de ani, care staţiona pe partea carosabilă lângă o bicicletă, nepurtând îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată corespunzător”, au declarat poliţiştii…

Mai mult...

„Mobilităţile Europene” au stârnit interesul tinerilor sălăjeni

Prima activitate a proiectului „Tinerii – parte a comunităţii europene”, acţiune din cadrul programului „Promotori pentru democraţie europeană al Biroului de Informare” al Parlamentului European din România, s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, în Zalău. Evenimentul, ce a fost găzduit sâmbătă, 25 iulie, de cafeneaua Interieur, a fost organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj, alături de Group of the European Youth for Change (GEYC), unul dintre promotori fiind sălăjeanca Denisa Matei, preşedinte al structurii reprezentative a elevilor la nivel de judeţ. În prima parte a zilei, echipa CJE…

Mai mult...

A izbit în plin o ambulanţă aflată în misiune

  Şoferul unui autoturism înmatriculat în judeţul Sălaj a lovit în plin o ambulanţă ce transporta o femeie la Institutul Inimii din Cluj – Napoca. Bărbatul susţine că nu a auzit semnalele acustice şi nu le-a văzut nici pe cele luminoase ale ambulanţei. Evenimentul rutier s-a petrecutîn după – amiaza zilei de duminică, 26 iulie, în faţa Prefecturii Cluj. „Autospeciala circula înspre centrul municipiului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar autoturismul venea dinspre Piaţa Mihai Viteazu, pe strada Cuza Vodă. Conducătorul autoturismului nu ar fi observat autospeciala în…

Mai mult...

Astăzi începe repartizarea posturilor în învăţământ

  Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a afişat programul repartizărilor pe posturi titularizabile a candidaţilor participanţi la concursul naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. Prima şedinţă publică va avea loc luni, 27 iulie, şi se va desfăşura în sala de şedinţe a instituţiei menţionate. Potrivit reprezentanţilor ISJ Sălaj, primii repartizaţi vor fi candidaţii cu media de repartizare minimum şapte la concursul din sesiunea 2015. „Repartizarea va avea loc, conform art. 61 alin. (8) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă…

Mai mult...

Doi fraţi din Bănişor sunt judecaţi pentru viol şi agresiune sexuală

  Cei doi fraţi din comuna Bănişor, acuzaţi că au supus la agresiuni sexuale, timp de mai mulţi ani, două minore, au fost trimişi, zilele trecute, în judecată. Dosarul a fost înregistrat miercuri, 22 iulie, pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instanţei menţionate, judecător Anca Criste, Viorel Chifor de 46 de ani este acuzat de viol în formă continuată şi corupere sexuală a minorilor în formă continuată, în timp ce fratele său, Liviu Chifor de 41 de ani a fost trimis în…

Mai mult...