Accident cu două victime în Panic

Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină, în dimineaşa zilei de luni, 14 septembrie, la un accident rutier, petrecut pe DN 1 F, la ieşire din Zalău spre localitatea Hereclean. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, pompierii ajunşi la faţa locului au deconectat bateriile celor două autovehicule pentru evitarea producerii unui incendiu şi au sablat carosabilul. Traficul s-a desfăşurat cu dificultate pe o singură bandă de mers. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 9, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto din Cluj, potrivit…

Mai mult...

De marţi, Încep înscrierile pentru “Bani de liceu”

Elevii sălăjeni cu posibilităţi materiale reduse vor putea beneficia şi anul acesta de sprijinul financiar oferit prin programul guvernamental ”Bani de liceu”. Anul trecut, au beneficiat de bursa socială aproape 900 de liceeni din judeţ. Depunerea dosarelor va avea loc în intervalul începe de marţi, 15 septembrie şi se încheie în 1 octombrie. Programul menţionat se adresează elevilor de liceu care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, este de maxim 150 de lei, precum şi…

Mai mult...

Astăzi sună din nou clopoţelul în şcoli

Peste 39.000 de elevi din judeţul Sălaj se vor îndrepta în această dimineaţă spre şcoli şi grădiniţe. Majoritatea unităţilor de învăţământ şi-au programat festivitatea de deschidere a anului şcolar pentru ora 9, excepţie fac doar câteva. Este vorba de Liceul Reformat “ Wesselenyi” şi Liceul Ordotox “Sfântul Nicolae” Zalău, unde momentele festive încep la ora 10, la Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” Zalău – la ora 9,30, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” din Jibou la 8,30 şi Şcoala Postliceală Sanitară Zalău, unde deschiderea festivă a fost programată la ora 13. Potrivit informaţiilor…

Mai mult...

Mii de sancţiuni, aplicate de pompierii sălăjeni

Peste 1.000 de controale au fost efectuate, în primele opt ale acestui an, de către cadrele Inspecţiei de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. Din totalul acestora, 79 s-au desfăşurat la investiţii, 610 la operatori economici, 326 la instituţii, în 41 de localităţi şi la două obiective. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii instituţiei, pentru încălcările normelor de prevenire au fost aplicate un număr de peste 3.600 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 281.600 de lei. „Datorită efortului personalului avut la dispoziţie considerăm că ne-am apropiat…

Mai mult...

Amendaţi pentru munca la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj a desfăşurat, în cursul lunii august, o serie de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă privind respectarea legislaţiei în vigoare. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, au fost verificaţi 67 de operatori economici, din care, 39 au fost sancţionaţi, aplicându-se 13 amenzi şi 26 de avertismente. Dintre angajatorii controlaţi, cinci au fost sanţionaţi cu amenzi în valoare totală de 120.000 de lei pentru munca fără forme legale de angajare, fiind identificate 12 persoane care munceau fără a avea întocmite contracte individuale…

Mai mult...

Aproape 170 de locuri de muncă vacante în Sălaj

Angajatorii sălăjeni pun la dispoziţia persoanelor interesate 166 de locuri de muncă. Oferta este valabilă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj în perioada 9 – 16 septembrie. Se fac angajări în: producţie şi prestări servicii, sănătate şi asistenţă socială, industria lemnului, comerţ şi industria confecţiilor. Cei mai căutaţi pe piaţa muncii sunt sălăjenii cu studii medii cu sau fără calificare pentru aceştia fiind disponibile următoarele posturi: şoferi autoturism/camionetă, barman, opătar muncitori necalificaţi, vulcanizatori, spălători vehicule, dulgheri, zidari-pietrari, zidari-tencuitori, betonişti, faianţari, excavatorist, croitori, confecţioneri-asamblori articole textile,…

Mai mult...

Pompierii sălăjeni, la ceas de bilanţ

Echipajele celor şapte subunităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj din localităţile Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Nuşfalău, Hida şi Ileanda, au luat parte, de la începutul acestui an, la peste 2.000 de intervenţii. De asemenea, în primele opt luni ale acestui an, au fost înregistrate un număr de 392 de evenimente, din care, au necesitat intervenţia propriu zisă 327. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii ISU Sălaj, în 37 de cazuri, forţele de intervenţie s-au deplasat şi nu au intervenit, iar în alte 28 situaţii au…

Mai mult...

Cadou de la Primăria Zalău: Elevii de la CNS Zalău încep anul şcolar printre şanţuri şi moloz

Buldozere, picamere, conducte sparte şi mult praf. De asta vor avea parte, în primele zile de şcoală, elevii Colegiului Naţional „Silvania” Zalău. După ani lungi de aşteptare, în care unitatea de învăţământ, tocmai din centrul reşedinţei de judeţ, a avut doar bazin de vidanjare, aceasta va fi racordată la reţeaua de canalizare a municipiului. Cu toate că proiectul se regăsea pe lista de investiţii pentru anul 2015, lucrarea fiind una mai mult decât necesară, săpăturile au început la CNS Zalău cu foarte puţin timp înainte de prima oră de curs…

Mai mult...

Accident cu trei victime la Ileanda

Un grav accident de circulaţie a avut loc miercuri, 9 septembrie, pe DN 1C, în localitatea Ileanda, în jurul orei 16, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital. „Din cauza neatenţiei şi a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, şoferul, Alexandru F., în vârstă de 49 ani, din judeţul Satu Mare, a pierdut controlul volanului, a trecut pe contrasens şi a intrat într-un cap de pod”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În urma impactului, conducătorul auto şi o femeie, în vârstă de 51…

Mai mult...

Accident de căruţă la ieşirea din Zalău, provocat de un cal speriat

Un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină, în după – amiaza zilei de miercuri, 9 septembrie, pe drumul E 81, la ieşire din localitatea Zalău spre Hereclean, la un accident de căruţă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, speriat de maşini, calul nu a mai putut fi controlat de căruţaş şi a căzut în şanţul de la marginea drumului. Pompierii au intervenit şi au ridicat calul, reuşind să îl repună pe picioare.

Mai mult...

Copil de trei ani accidentat în Zalău

Un copil de trei ani a fost rănit miercuri, 9 septembrie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiul Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 16, pe bulevardul Mihai Viteazu. „Tibor K. de 46 ani, din Nuşfalău, conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiu, iar din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus regulamentar de Ioan C., în vârstă de 61 ani,…

Mai mult...

Internatele şcolare din Sălaj nu pot găzdui refugiaţi

Internatele unităţilor de învăţământ din judeţul Sălaj nu dispun de spaţii de cazare pentru refugiaţi. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj susţin că acestea sunt ocupate la capacitate maximă de către elevii sălăjeni. „Ministerul Educaţiei a cerut o informare privind locurile disponibile în internatele şcolare din judeţ. Din păcate, noi nu avem posibilitatea să oferim spaţii de cazare întrucât acestea sunt ocupate de către elevii noştri la capacitate maximă”, a punctat scurt inspectorul şcolar general adjunct, Kovacs Irina. Inspectoratele şcolare judeţene din ţară şi universităţile au primit, în cursul zilei de…

Mai mult...

Sfaturi pentru părinţi şi copii la început de an

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, prin poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, precum şi prin poliţişti din cadrul Compartimentului de Proximitate va continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta unităţilor de învăţământ cât şi pe traseele de acces către şcoli. În acest sens, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la debutul unui nou an şcolar, oamenii legii vin cu câteva recomandări. „Dorim să le reamintim părinţilor faptul că educaţia, inclusiv cea rutieră, începe de…

Mai mult...

Sălăjean dat în urmărire, prins de poliţiştii maramureşeni

Un sălăjean dat în urmărire naţională a fost depistat, în cursul zilei de marţi, 8 septembrie, pe raza municipiului Baia Mare, de către poliţiştii Biroului Urmăriri. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din comuna Benesat, judeţul Sălaj, a fost identificat de poliţişti în jurul orei 13. Pe numele lui, Judecătoria Zalău a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de trei ani şi o lună pentru comiterea infracţiunilor de instigare la tăiere ilegală de arbori, delapidare, fals…

Mai mult...