Pompierii sălăjeni au fost la un pas de podium

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj a participat la sfârşitul săptămânii trecute la etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, găzduită de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, la competiţie au participat cinci echipe, şi anume: lotul ISU Bistriţa, lotul ISU Sălaj, lotul ISU Cluj, lotul ISU Maramureş şi lotul ISU Satu Mare. La startul celor patru probe s-au aliniat 50 de concurenţi, câte cinci în fiecare echipă. La final, s-au…

Mai mult...

Peste 200 de elevi sălăjeni au optat pentru şcoala profesională

  Aproape 230 de tineri sălăjeni s-au înscris la cursurile de calificare profesională organizate de unităţile de învăţământ din judeţ implicate în programul „Alege-ţi drumul”. Programul se adresează elevilor înscrişi în clasa a IX-a a liceului, indiferent de filieră, profil sau domeniu de pregătire. De asemenea, au putut opta pentru cursurile din cadrul programului şi elevii care au promovat cel puţin clasa a IX-a de liceu, dar care şi-au abandonat, ulterior, studiile, precum şi elevi din seriile anterioare, care au finalizat şcoala de arte şi meserii.Cursanţii primesc burse de 200…

Mai mult...

Înjunghiat de propriul prieten

Un jibouan a fost înjunghiat joi seara de un prieten, în timp ce se aflau într-o căruţă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22. Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, poliţiştii jibouani au fost sesizaţi joi, 1august, la ora 21,42, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că D.T. din localitate a fost înţepat cu cuţitul în spate de S.K., în vârstă de 21 de ani, tot din Jibou, în timp ce se aflau într-o căruţă. Victima a…

Mai mult...

Regim privat în spital de stat

  Recent, Ministrul Sănătăţii a lansat noi reforme în dezbatere publică. Astfel, medicii vor putea oferi asistenţă medicală în regim privat în spitalele de stat după programul lor normal de lucru. Deci în acelaşi spital vor fi paturi în regim privat şi paturi în regim de stat. Aşadar cei care doresc servicii de calitate vor putea consulta lista informativă de preţuri de la „privat” şi vor şti cât să plătească, însă vor scăpa de grija „oare cât se dă şpagă”? Dar până la achitatea servciilor medicale primite, cum va şti…

Mai mult...

Lista compensatelor, amânată din nou

Noua listă a medicamentelor compensate a fost amânată pentru anul viitor. Potrivit declaraţiilor făcute miercuri de ministrul Sănătaţii noua listă trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor. Oficialul dăduse anterior două termene de intrare în vigoare, 1 iulie şi 1 august. „Au existat mai multe termene legate de acest document, dar de fiecare dată a existat şi menţiunea că aşteptăm avizul comisiilor de specialitate”, a explicat Nicolăescu, potrivit căruia, în prezent, nu există toate punctele de vedere ale comisiilor ce avizează…

Mai mult...

Medicii vor putea munci suplimentar, contra cost, în spitalele publice

Medicii din spitalele de stat vor putea să-şi rotunjească veniturile muncind suplimentar în aceleaşi unităţi, după program, însă în regim privat. Spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat. Prevederile menţionate se regăsesc în proiectul privind salarizarea medicilor, lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, începând de miercuri, 30 iulie. Din suma încasată de către medic, 60 la sută rămâne acestuia, 30 la sută va reveni echipei medicale, iar 10 la sută spitalului, a precizat…

Mai mult...

Trei absolvenţi de liceu sălăjeni, admişi între primii zece la Academia de Poliţie Bucureşti

Trei din cei şapte absolvenţi de liceu din Sălaj care s-au înscris în cursa pentru unul din cele 30 de locuri puse la dispoziţie, în acest an, de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, pentru arma jandarmi, au fost admişi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi (IJJ) Sălaj, Olimpia Chende, este vorba de doi fraţi gemeni, Septimiu şi Sergiu Păuşan şi de Lucian Pop. Cei trei au fost admişi printre primii nouă. Astfel, Sergiu Păuşan, cu media 8,50, a intrat pe locul al patrulea, fratele său, Septimiu, a…

Mai mult...

60 de pompieri sălăjeni au fost avansaţi în grad

Pompierii sălăjeni care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad şi îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de regulamentele militare au fost avansaţi în grad joi, 1 august, în cadrul unei festivităţi care a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” (ISU) Sălaj. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al ISU Sălaj, au fost avansaţi în gradul următor, la termen, un număr de 60 de militari din cadrul unităţii, respectiv patru ofiţeri, 55 de subofiţeri şi un maistru militar. Astfel, doi ofiţeri au fost avansaţi în gradul…

Mai mult...

Prinşi în trafic cu maşini neînmatriculate

Poliţiştii Biroului Rutier Zalău au identificat în trafic miercuri, 31 iulie, două autoturisme neîmatriculate şi cu numere false de înmatriculare. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 11,50, poliţiştii zălăuani l-au surprins în trafic pe Ioan D, în vârstă de 57 de ani, din judeţul Bacău, conducând un autoturism neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare. Câteva minute mai târziu, în aceeaşi zi, a fost identificat şi Ionel B., de 38 ani, din Galaţi, încălcând aceeaşi regulă de circulaţie. Potrivit sursei citate, pe numele…

Mai mult...

Neatenţia la volan face din nou victime

Patru persoane au fost rănite miercuri, 31 iulie, în urma unui accident rutier, care s-a petrecut în localitatea Brîglez. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, incidentul rutier, care a avut loc în jurul orei 5, a fost provocat de Alexandru A., în vârstă de 23 de ani, din localitatea Fabrica. Se pare că acesta, din cauza neatenţiei, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu un copac. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, respectiv…

Mai mult...

Colegiul Naţional „Silvania” a urcat 12 poziţii în topul liceelor din ţară

Colegiul Naţional „Silvania” (CNS) Zalău a urcat nu mai puţin de 12 locuri în clasamentul naţional al liceelor din România, în comparaţie cu poziţia ocupată în 2012, potrivit unui top realizat de site-ul admitereliceu.ro. Dacă anul trecut CNS s-a situat pe locul 45, anul acesta ocupă locul 33. Topul liceelor din toată ţara a fost realizat prin ponderea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (50 la sută), media de la examenul de bacalaureat (40 la sută) şi media rezultatelor obţinute la olimpiade (10 la sută). Rezultatele obţinute în…

Mai mult...

Aproape 80 de jandarmi sălăjeni vor fi avansaţi în grad

Jandarmii sălăjeni care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad şi îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de regulamentele militare vor fi avansaţi în grad joi, 1 august, în cadrul unei festivităţi care va avea loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Jandarmeriei Sălaj, vor fi avansaţi în gradul următor, la termen, un număr de 78 de militari din cadrul unităţii, respectiv patru ofiţeri şi 74 de subofiţeri. Astfel, doi ofiţeri vor fi avansaţi în gradul de locotenent colonel, un ofiţer…

Mai mult...

Incendiu în Sâg

O casă nelocuită din localitatea sălăjeană Sâg a fost cuprinsă de flăcări miercuri dimineaţă, în jurul orei 5. Potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, pentru lichidarea incendiului a intervenit Garda Nuşfalău. Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost iniţiat de un localnic care aştepta în staţia de autobuz. Flăcările au mistuit 70 de metri pătraţi din suprafaţa acoperişului şi al anexei. Potrivit sursei citate, cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.

Mai mult...

Incendiu pe calea ferată

Locomotiva acceleratului Satu Mare-Bucureşti a fost cuprinsă de flăcări marţi seara, în jurul orei 20,30.  Incidentul s-a petrecut la trei kilometri de localitatea sălăjeană Ileada, spre Dej. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, pentru lichidarea incendiului a intervenit Garda Ileanda. Cauza probabilă a fost un scurtcircuit la motorul locomotivei. Flăcările au mistuit podul locomotivei şi instalaţia electrică.    

Mai mult...