Proteste de amploare ale cadrelor medicale

  Aproximativ 20 de membri ai Federaţiei Sanitas, filiala Sălaj, vor participa la acţiunile de protest care vor avea loc în Bucureşti, în perioada 18-27septembrie. Potrivit lui Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj, Consiliul Naţional al Federaţiei a stabilit joi, 4 septembrie, atât un calendar al acţiunilor sindicale cât şi propria listă de revendicări. Astfel, în perioada menţionată, vor avea loc, zilnic, timp de două ore, în intervalul 11-13, pichetări ale sediului Ministerului Sănătăţii. „Acţiunile vor avea loc zilnic, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică. În fiecare zi vor fi…

Mai mult...

Ritualuri antice şi demonstraţii de luptă la Festivalul Roman

Demonstraţii de lupte între daci şi romani, dansuri dacice şi romane, ritualuri antice, lupte de gladiatori, prezentări de armament şi tactici militare antice, reprezentaţii de teatru antic şi concerte de muzică medievală şi rock au fost ingredientele celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Roman Zalău-Porolissum, care s-a desfăşurat la finele acestei săptămânii. Deschiderea manifestărilor a avut loc vineri, 6 septembrie, cu o conferinţă interdisciplinară cu tema „Siturile arheologice din România – între valoare istorică şi dezvoltare economică”, urmată, începând cu ora 19, de o paradă a costumelor istorice, care a…

Mai mult...

UPDATE: Bătrână ucisă pe marginea drumului în Bodia

O femeie, în vârstă de 82 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care şi doi minori, au fost rănite duminică seara, în urma unui accident rutier, care a avut loc în localitatea sălăjeană Bodia.Victima a fost lovită în timp ce se deplasa, spre casă, în afara părţii carosabile. La scurt timp după sosirea echipajului medical, din păcate, femeia a decedat. Tragicul eveniment s-a petrecut în jurul orei 20. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, Leontin S.,…

Mai mult...

S-a răsturnat cu tractorul în râu

Lucrătorii Secţiei de Poliţie 7 Nuşfalău au fost sesizaţi telefonic de către Serviciul de Ambulanţă Bihor despre faptul că în seara zilei de joi, 5 septembrie, în jurul orei 21,30, a fost transportat un tânăr, Dorin C., în vârstă de 28 de ani, din Bihor, care prezenta leziuni cauzate în urma răsturnării cu un tractor.  Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în urma primelor verificări efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că tânărul în timp ce conducea un tractor de care…

Mai mult...

Accident grav în Ileanda soldat cu trei victime

Două persoane au fost rănite grav, iar alta a suferit leziuni uşoare, în urma unui accident rutier, care s-a petrecut vineri seara în localitatea sălăjeană Ileanda. Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 23,30. Potrivit Mariei Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Andrei Z., în vârstă de 19 ani, din Baia Mare, în timp ce conducea autoturismul pe drumul naţional 1C, pe direcţia de mers Dej-Baia Mare, a pătruns pe contrasens, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat. În urma impactului, atât…

Mai mult...

Accident cu o victimă pe Meseş

Un tir înmatriculat în Argeş s-a răsturnat pe Meseş vineri seara, în jurul orei 19,30. Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (ISJ) Sălaj, Tudor V.,  în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea autovehiculul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum -curbă deosebit de periculoasă, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma impactului, pasagerul din tir a fost rănit. Potrivit sursei citate, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pe…

Mai mult...

Rolul jandarmilor, explicat pe înţelesul tuturor

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a demarat campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”. Iniţiată la nivel naţional, potrivit reprezentanţilor IJJ Sălaj, aceasta se va desfăşura pe durata unui an şi se adresează tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă sau naţionalitate, de mediul social sau zona geografică în care se află, organizaţiilor neguvernamentale şi instituţiilor publice. Scopul campaniei îl reprezintă informarea cetăţenilor cu privire la rolul şi locul instituţiei, activitatea şi misiunile pe care jandarmii le desfăşoară şi de asemenea, iniţierea unui dialog cu societatea civilă şi desfăşurarea de activităţi preventiv-educative. Potrivit…

Mai mult...

Pompierii sălăjeni, angajaţi în peste 200 de intervenţii, lunar

  Peste 1.600 de intervenţii ale echipajelor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum”(ISU) Sălaj au fost înregistrate în primele opt luni ale anului în curs. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, din cele 1.651 de evenimente, 1.272 au intervenţii SMURD. Cele mai multe intervenţii au fost cele ale Detaşamentului de pompieri Zalău, respectiv 868, urmate de cele ale Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei, 303, Garda de intervenţie Ileanda, 207, Garda de intervenţie Nuşfalãu,184, Garda de intervenţie Cehu Silvaniei, 28 şi Garda de…

Mai mult...

Accident grav între Cuceu şi Jibou

O femeie, în vârstă de 59 de ani, a fost rănită grav în urma unui accident rutier, care a avut loc joi, 5 septembrie, între localităţile Cuceu şi Jibou. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (ISJ) Sălaj, în jurul orei 12, pe drumul naţional 1H, între localităţile menţionate, Margareta R., în vârstă de 63 de ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un…

Mai mult...

Medicii se pregătesc de proteste

Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc să iasă în stradă. Preşedintele Sanitas Sălaj, Chelement Hodiş, a precizat că săptămâna viitoare vor fi organizate proteste la Bucureşti, la care vor lua parte atât membri ai Sindicatului din Sălaj cât şi repezentanţi ai Colegiului Medicilor Sălaj. „Deocamdată vor avea loc, timp de o săptămână, acţiuni de protest la Bucureşti. La nivel local nu se vor organiza încă acţiuni de acest fel”, a afirmat Hodiş. De asemenea, potrivit lui Liviu Oroianu, preşedintele Colegiului Medicilor Sălaj, au fost trimise membrilor organizaţiei scrisori prin care sunt…

Mai mult...

Doar 16 la sută dintre şcolile sălăjene au sisteme de supraveghere video

Din cele 443 de unităţi şcolare din judeţul Sălaj, doar 70 dintre acestea au sisteme de supraveghere video, 47 din mediul urban şi 23 din mediul rural. Potrivit situaţiei privind realizarea măsurilor de asigurare a securităţii întocmită de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, 38 de unităţi de învăţământ sunt asigurate cu pază proprie, 26 fiind din mediul urban. În ceea ce priveşte paza asigurată de societăţi specializate, doar două unităţi şcolare au încheiate contracte cu astfel de firme. Restul şcolilor sunt lăsate în grija poliţiştilor din cele patru oraşe,…

Mai mult...

Campusurile şcolare din Sălaj, lăsate de izbelişte

După mai bine de cinci ani, lucrările la cele două campusuri şcolare din Sălaj, respectiv din comunele Sîg şi Hida, sunt realizate doar în proporţie de zece la sută. Deşi administraţiile locale din cele două comune au demarat lucrările de construire ale campusurilor şcolare, în cadrul proiectului iniţiat de Ministerul Educaţiei „Realizarea de campusuri şcolare”, în anul 2008, la nici doi ani acestea au fost suspendate din lipsă de fonduri. Ministerul Educaţiei a blocat proiectele şi nu a mai alocat fonduri pentru finalizarea acestora. Primarul din Hida şi-a pierdut speranţa,…

Mai mult...

Primii elevi vor fi vaccinaţi în octombrie

Ministerul Sănătăţii a stabilit calendarul campaniilor şcolare de vaccinare pentru anul şcolar 2013-2014. Astfel, potrivit acestuia, în perioada 7- 8 octombrie, elevii de clasa I vor fi vaccinaţi RRO (antirujeolică-antirubeolică -antiurliană), în perioada 4 -15 noiembrie se va face vaccinarea diftero – tetanică (dT) la clasa a IX (restanţieri din anul şcolar 2012-2013) şi la clasa a X-a (restanţieri din anul şcolar 2011-2012). De asemenea, în perioada 2-13 decembrie, se va face vaccinarea antipoliomielitică (VPI) la elevii de clasa a II-a. Pentru prima dată s-a inclus această vaccinare şi la…

Mai mult...

Zălăuanii au protestat pentru Roşia Montană

Circa 30 de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat joi, 5 septembrie, începând cu ora 17, în centrul municipiului Zalău, pentru a protesta împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană. Înarmaţi cu pancarte pe care erau mesaje precum „Salvaţi Roşia Montană!” sau „Vrem natură nu cianură”, tinerii zălăuani speră ca prin această acţiune să-i convingă pe aleşii sălăjeni să spună „NU” acestui proiect.”Noi nu vrem, lăsând la o parte toate aspectele tehnice şi economice, ca o corporaţie multinaţională să exploateze aurul de la noi din munţii”, a punctat scurt unul dintre…

Mai mult...