Oficialităţi din Ungaria, aşteptate la Ip

Autorităţile locale din comuna Ip vor inaugura sâmbătă baza sportivă „Thokoly Istvan” din Zăuan, investiţie demarată în urmă cu aproximativ patru ani. După cum a explicat edilul comunei, Laszlo Markus, lucrările de reabilitare şi modernizare au fost finalizate în urmă cu aproape o lună, valoarea totală al acestora ajungând la circa 450.000 de lei. ” Amenajarea bazei sportive din Zăuan a fost demarată în urmă cu vreo patru ani, o perioadă lucrările au fost sistate din lipsa fondurilor. S-au primit circa 150.000 de lei de la Guvern, iar restul sumei…

Mai mult...

Lecţii deschise despre dezastre, susţinute de pompierii sălăjeni

Mai multe unităţi de învăţământ din municipiu, dar şi din judeţ, respectiv şcolile gimnaziale din Cehu Silvaniei, sunt vizitate în aceste zile de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” (ISU) Sălaj. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, în perioada 4 -10 octombrie, 12 cadre ale Inspecţiei de Prevenire din cadrul instituţiei, desfăşoară activităţi educative preventive cu tema „Dezastrele naturale”, în mai multe unităţi şcolare din Zalău, precum şi în şcolile gimnaziale din Cehu Silvaniei, Motiş, Ulciug şi Nadiş. Scopul acestor acţiuni este…

Mai mult...

Frigul face victime: Peste 1.100 de sălăjeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii

Peste 1.100 de cazuri de infecţii respiratorii şi aproape 80 de pneumonii au fost înregistrate, în numai şapte zile, în judeţul Sălaj. Cel mai vulnerabil segment de populaţie s-a dovedit a fi cel al copiilor, în rândul cărora au fost înregistrate nu mai puţin de 429 de cazuri. Scăderile bruşte ale temperaturii din ultima perioadă au dus la creşterea numărului de viroze şi pneumonii printre sălăjeni. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în intervalul 30 septembrie-6 octombrie, 1.125 de persoane au fost…

Mai mult...

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, marcată la Zalău

  Platoul din faţa Prefecturii Sălaj va găzdui joi, începând cu ora 16, expoziţia de fotografii, postere, desene dedicate spaţiului sau machete ale sistemului solar realizate de elevi şi preşcolari din 16 unităţi de învăţământ din municipiu. Acţiunea, intitulată „Cu mic, cu mare…prin Univers!”, face parte din proiectul „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic”, derulat în perioada 4-10 octombrie. Printre coordonatorii proiectului menţionat se numără: Maria Pop, inspector şcolar general adjunct, Corina Forţ, director Casa Corpului Didactic Sălaj, Valentina Souca, inspector şcolar şi Florentina Ciunt, profesor în cadrul Şcolii Gimnaziale „Simion…

Mai mult...

Perspectivele presei sălăjene, dezbătute la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

Biblioteca Filialei Zalău a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a găzduit miercuri, 9 octombrie, începând cu ora 15, conferinţa cu tema „Mass-media din Sălaj:Istorie, actualitate şi perspective”. Acţiunea, desfăşurată în cadrul proiectului „UVVG Arad-Filiala Zalău, spaţiu de cunoaştere şi valorificare a tradiţiilor şi obiceiurilor locale prin respectarea şi transmiterea lor de la o generaţie la la alta”, a fost deschisă de o scurtă incursiune în istoria presei sălăjene, realizată de Mihaela Sabou, consilier superior în cadrul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. De asemenea, o altă intervenţie în cadrul evenimentului a…

Mai mult...

Escrocherie cu repetiţie: În Ileanda se vinde, din nou, apă în loc de motorină

Doi tineri din comuna Ileanda sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, după ce au fost prinşi zilele trecute, în timp ce încercau să vândă unui bistriţean 500 de litri de apă în loc de motorină. Ghinionul suspecţilor a făcut ca, în momentul în care bărbatul le plătea aşa-zisa motorină, la avantajosul preţ de doar trei lei/litru, să-şi facă apariţia oamenii legii. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, duminică, 6 octombrie, poliţiştii din Ileanda au fost sesizaţi de către un bărbat…

Mai mult...

Trei incendii într-o singură noapte

Două anexe şi un coş de fum au fost cuprinse de flăcări în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, prima intervenţie a fost a pompierilor din Nuşfalău, care au fost solicitaţi în jurul orei 22 pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un coş de fum al unei locuinţe din localitatea Valcău de Jos. Cauza probabilă a incendiului a fost necurăţarea coşului de fum. Aproximativ o oră mai târziu, un echipaj al Detaşamentului de…

Mai mult...

Accident cu trei victime în Vîrşolţ

Trei persoane au fost rănite uşor miercuri dimineaţa, în urma unui accident rutier, care a avut loc în localitatea sălăjeană Vîrşolţ. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 10. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a avut loc o tamponare între un tir şi un autoturism, în urma impactului, unul dintre autovehicule a fost avariat. La faţa locului, conform spuselor lui Liviu Varga, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, s-au deplasat două echipaje medicale. „Trei persoane au suferit leziuni uşoare, cărora li…

Mai mult...

Statistică alarmantă a poliţiştilor sălăjeni! Mopediştii şi bicicliştii provoacă cele mai multe accidente

Nu mai puţin de 24 de accidente rutiere au fost provocate, în primele opt luni ale acestui an, de biciclişti şi conducători de mopede şi atelaje. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, pe linia siguranţei rutiere, din analiza dinamicii accidentelor de circulaţie grave produse în judeţ în perioada menţionată, s-a constatat că cele două categorii de participanţi la traficul rutier se situează pe locurile fruntaşe în topul cauzelor generatoare de evenimente rutiere. Astfel, din cele 88 de accidente grave, soldate cu 11…

Mai mult...

Spitalele sălăjene au nevoie de bani pentru a supravieţui

Unităţile sanitare cu paturi din Sălaj au nevoie de peste şapte milioane de lei pentru a avea acoperită finanţarea până la finele anului. Suma, care nu depăşeşte valoarea contractelor încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, a fost solicitată, în cursul acestei săptămâni, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, urmând să fie primită, cel mai probabil la începutul lunii noiembrie, în urma unei rectificări bugetare. De asemenea, reprezentanţii CJAS Sălaj au cerut fonduri suplimentare, aproximativ 440.000 de lei, şi pentru două programe naţionale, cel de…

Mai mult...

Bovină căzută într-o fântână, salvată de pompieri

  Pompierii sălăjeni au avut parte luni după-amiază de o misiune mai puţin obişnuită. Aceştia au fost solicitaţi, în jurul orei 18,30, pentru a scoate o bovină căzută într-o fântână, situată pe strada Cetăţii, în Ortelec. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, intervenţia pompierilor din cadrul Detaşamentului Zalău a fost una promptă, aceştia reuşind să salveze animalul, folosindu-se de nişte frânghii.

Mai mult...

Octogenar strivit de propria căruţă

Un bărbat, în vârstă de 81 de ani, din localitatea sălăjeană Deja, a fost găsit decedat luni seara, sub propria căruţă. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, în jurul orei 19,30, Garda de Intervenţie Cehu Silvaniei a fost solicitată să intervină pentru salvarea unei persoane prinsă sub un atelaj încărcat cu porumb, în localitatea menţionată. Ajunşi la faţa locului, pompierii, ajutaţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, au reuşit să scoată bărbatul de sub căruţă, însă,…

Mai mult...

Se reia vaccinarea gratuită împotriva cancerului de col uterin

Ministerul Sănătăţii intenţionează demararea unui nou program de vaccinare gratuită împotriva cancerului de col uterin pentru fetiţele cu vârste curprinse între 11 şi 14 ani. După cum a explicat Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, vaccinarea HPV a fost propusă pentru trimestrul IV al acestui an. „Vaccinul HPV este prevăzut în calendarul anual. S-a propus efectuarea campaniei în trimestrul IV, însă, până în prezent, nu am primit nicio informaţie de la Minister privind reînceperea campaniei. De asemenea, nu ştim stadiul în care se află achiziţionarea dozelor de…

Mai mult...

Incendiu în Ortelec

  Acoperişul unei case din Ortelec, situată pe strada Părului, a fost cuprins de flăcări marţi dimineaţa, în jurul orei 10,30. Cauza probabilă a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a coşului de fum faţă de materiale combustibile. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, pentru lichidarea incendiului a intervenit un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău. Flăcările au mistuit circa 15 metri pătraţi din suprafaţa acoperişului.

Mai mult...