Locuitorii din Carastelec vor avea reţea de canalizare

Lucrările de realizare a sistemului de canalizare în localitatea Carastelec au fost finalizate în proporţie de 25 la sută. Deşi contractul de finanţare a fost semnat în urmă cu aproximativ doi ani, lucrările au fost demarate abia în luna martie a acestui an, iar în prezent au fost sistate din cauza lipsei finanţării. „Aşteptăm următoarea tranşă de bani pentru a putea continua lucrările. Proiectul, a cărui valoare este de circa 1,4 milioane de euro, este finanţat de Administraţia Fondului de Mediu, iar de la bugetul local contribuţia este de 13…

Mai mult...

Trei accidente grave în weekend

Trei accidente rutiere, soldate cu victime, au avut loc, pe şoselele sălăjene, la finele săptâmânii trecute. Primul eveniment rutier, în urma căruia o minoră a siferit leziuni grave, s-a pretrecut vineri, 6 decembrie, în apropierea localităţii Poiana Blenchii. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 14,20, Violeta T., în vârstă de 41 de ani, din Zalău, conducea autoturismul proprietate personală, pe direcţia Poiana Blenchii – Gostila, în condiţii meteo nefavorabile, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă şi gheaţă. Şoferiţa nu a adaptat…

Mai mult...

Buletinele electronice, eliberate din 1 aprilie

Noile cărţi de identitate, care vor conţine, într-un cip, inclusiv amprentele posesorului, vor fi eliberate începând cu 1 aprilie 2014, iar punerea în circulaţie a noilor documente de identitate se va realiza, în mod eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate, pe măsura asigurării cu suportul tehnic necesar a serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ, pentru modificarea legislaţiei referitoare la noile documente de identitate care vor…

Mai mult...

Greva transportatorilor sălăjeni a strangulat circulaţia la intrarea în Zalău

Un protest spontan al transportatorilor sălăjeni a îngreunat luni dimineaţă circulaţia în zona industrială a municipiului. Circa 45-50 de autocamioane au blocat, începând cu ora 6,30, pe bulevardul Mihai Viteazu, banda întâi a sensului de mers Gară-Centru. Deocamdată, este doar prima zi a protestului, dar transportatorii au anunţat că dacă nu vor fi luaţi în seamă sunt dispuşi să continue acţiunea până când revendicările lor vor fi auzite. Ei cer drumuri mai bune, acuză creşterea cu peste 19 procente a preţului combustibililor de la 1 ianuarie, dar şi a valorii…

Mai mult...

Incendiu la parterul unui bloc din Zalău

Parterul unui bloc situat pe strada Iuliu Coroianu din municipiu a fost cuprins de flăcări sâmbătă, 7 decembrie. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Insepctoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, pentru lichidarea incendiului a intervenit un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău, cu o autospecială cu apă şi spumă. Cauza probabilă a fost un scurcircuit produs la un contor electric. Potrivit sursei citate, au ars opt contoare de curent, izolaţia cablurilor electrice şi a fost degradat tabloul de comandă al interfonului de la intrarea în imobil.

Mai mult...

Zălăuan găsit mort în propriul apartament

Un bărbat, în vârstă de 77 de ani, a fost găsit luni dimineaţă mort în propria-i locuinţă. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, în jurul orei 10, un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină pentru a debloca uşa unui imobil de pe strada Pietriş din municipiu. Bărbatul, care locuia singur, nu a mai fost văzut în ultima perioadă, vecinii fiind cei care au apelat numărul unic de urgenţă 112. Ajunşi la faţa locului, pompieri au pătruns în…

Mai mult...

Prinsă cu maşina neînmatriculată în trafic

O tânără din Zalău s-a ales cu dosar penal, după ce a fost surprinsă, joi, 5 decembrie, de poliţişti conducând un autoturism neînmatriculat. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 9, poliţiştii rutieri din Zalău au identificat pe strada 22 Decembrie 1989 au autoturism neînmatriculat condus de Camelia G, în vârstă de 31 de ani. Pe locul dreapta faţă se afla proprietarul autoturismului, Ioan V., în vârstă de 49 ani, care a declarat că i-a solicitat soţiei sale să conducă autoturismul,…

Mai mult...

Accident grav în municipiu

O zălăuancă, în vârstă de 31 de ani, a ajuns joi, 5 decembrie, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, după ce a provocat un accident rutier pe strada Kossuth din municipiu. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 13,20, Maria P., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada menţionată, din cauza neatenţiei a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu gardul din beton al unui imobil. În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni grave, fiind…

Mai mult...

Tânără accidentată lângă Crişeni

O tânără, în vârstă de 28 de ani, a fost rănită uşor în urma unui accident rutier, care a avut loc joi, 5 decembrie, în afara localităţii Crişeni. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 12. Conform informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Roxana B., din judeşul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism proprietatea unei firme, pe drumul naţional 1H, în afara localităţii precizate, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă la stânga, a derapat şi s-a răsturnat în…

Mai mult...

Ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii sălăjeni

Aproximativ 9.500 de pachete de ţigări de contrabandă au fost confiscate de poliţiştii sălăjeni la începutul acestei săptămânii. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţan Sălaj, luni, 2 decembrie, poliţiştii din Bălan au oprit în trafic pentru control un autoturism marca BMW condus de Dorin C., în vârstă de 29 ani, din Monoroştia, judeţul Arad. În urma verificării autoturismului, oamenii legii au găsit în interior 950 cartuşe de ţigări (9.500 pachete) marca Jing Ling pentru care şoferul nu avea acte de provenienţă. Pe numele conducătorul…

Mai mult...

Noi reguli pentru titularizare

  Metodologia mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar a fost publicată de Ministerul Educaţiei. Atât regulile de ocupare a posturilor didactice, cât şi calendarul concursurilor au fost modificate. În acest an şcolar, cele mai multe noutăţi sunt la capitolul titularizare. Conform legislaţiei în vigoare, sunt două etape de titularizare. Prima este în luna aprilie, când, la solicitare, un cadru didactic care a obţinut cel puţin nota şapte la concurs poate deveni titular pe postul pe care îl ocupă dacă este viabil pe o perioadă de cel puţin patru ani. Prin…

Mai mult...

Greva generală din învăţământ se amână

Greva generală din învăţământ a fost amânată pentru semestrul al doilea al anului şcolar în curs. Anunţul a fost făcut, în cursul zilei de joi, 5 decembrie, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Săptămâna viitoare vor fi analizate toate variantele de protest. După cum a explicat Eusebiu Lehene, preşedintele FSLI Sălaj, printre formele de protest luate în calcul se numără neîncheierea situaţiei şcolare a elevilor, adică notele nu vor fi trecute în catalog, precum şi alte variante de boicotare a sfârşitului de an şcolar. Decizia a fost luată în…

Mai mult...

Bihorean amendat de poliţiştii şimleuani

 Poliţiştii şimleuani au surprins miercuri, 4 decembrie, în jurul orei 18, un bărbat din localitatea Albiş, judeţul Bihor, în timp ce comercializa dintr-o autoutilitară înmatriculată în Ungaria, pe o stradă din localitate, diverse bunuri, fără a avea documente de provenienţă pentru întreaga marfă. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, oamenii legii au verificat documentele de provenienţă şi însoţire a mărfii şi le-au confruntat cu produsele existente în autoutilitară, constatând că şoferul, G. Zsolt, nu avea documente de provenienţă pentru toată marfa. Bihoreanul…

Mai mult...

Moş Nicolae a poposit la Multicom

Aproximativ 250 de copii şi 150 de familii cu posibilităţi materiale reduse au primit din partea Companiei Multicom Zalău pachete cu alimente, dulciuri şi jucării, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae. Evenimentul caritabil „Multicom alături de oameni”, ajuns la cea de-a treia ediţie, a a avut loc joi, 5 decembrie, la sediul societăţii, începând cu ora 16. „Este un moment în care devenim mai buni, mai cu suflet, acest lucru materializându-se în plăcuta ambianţă creată pentru cei mici şi cei mari deopotrivă de către familia Multicom. Este luna în care nu…

Mai mult...