Poliţiştii zălăuani au depistat, în după – amiaza de joi, 10 decembrie, un bărbat, în vârstă de 45 ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe strada Porolissum, din municipiu. La testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o alcoolemie peste limita legală.
Mai mult...Autor: daniel.muresan
Zeci de burse tehnice pentru liceenii de la „API”
Peste 90 de elevi ai Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău au fost răsplăitiţi în cadrul unui nou program de burse, lansat de TenarisSilcotub. Este vorba de “Bursele Tehnice”, ce au fost acordate elevilor din clasele IX-XII ale unităţii liceale, care s-au clasat pe primele cinci locuri în ordinea mediilor anuale finale în anul şcolar anterior, din fiecare clasă cu profil tehnic. În cazul elevilor care au început acum clasa a IX‑a, s-au luat în calcul mediile de la înscriere. Condiţia suplimentară pe care toţi bursierii trebuie să o îndeplinească…
Mai mult...Dascălii rămân fără bani pentru cărţi
Cadrele didactice din Sălaj pot să-şi ia gândul, cel puţin în acest an, de la banii pentru materialele didactice. Este vorba de cei 150 de euro, o sumă forfetară, ce putea fi utilizată fie pentru achiziţionarea de cărţi, fie pentru participarea la conferinţe sau programe de formare. Decizia finală pentru folosirea acestor fonduri aparţinea dascălilor. Motivul pentru care banii nu vor mai fi primiţi a fost anunţat zilele trecute de sindicalişti. Potrivit acestora, proiectul a fost suspendat de reprezentanţii Uniunii Europene care s-au declarat nemulţumiţi de modul în care Ministerul…
Mai mult...Corin Penciuc rămâne pentru încă patru ani la şefia Colegiului Medicilor Dentişti Sălaj
Alegerile pentru desemnarea unei noi conduceri a Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) Sălaj, pentru mandatul 2015 – 2019, s-au încheiat în cursul zilei de miercuri, 9 decembrie. Astfel, interesele stomatologilor sălăjeni vor fi reprezentate pentru următorii patru ani tot de medicul Corin Penciuc, de altfel singurul care şi-a depus candidatura. Din structura decizională mai fac parte medicii Mircea Brânzan, Gabriel Babilon – vicepreşedinţi, Melania Vaida – secretar şi Ferenczi Gabor – trezorier. Comparativ cu alte judeţe, conform spuselor medicului Corin Penciuc, prezenţa la vot a fost una foarte bună. Peste 70…
Mai mult...La sfârşit de săptămână, Sălajul va fi împânzit de radare
Şoferii care vor circula la acest sfârşit de săptămână pe şoselele din Sălaj trebuie să aibă mare grijă la pedala de acceleraţie. Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi cu aparatele radar pe mai multe drumuri din judeţ, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Astfel, în perioada 11-13 decembrie, radarele vor fi prezente pe următoarele sectoare de drum: în municipiul Zalău vor fi amplasate radare pe bulevardul Mihai Viteazu, strada Gheorghe Doja şi strada Corneliu Coposu. În Şimleu Silvaniei pe strada Gheorghe Lazăr, pe DN 1H: între Şimleu Silvaniei…
Mai mult...Guvernul a alocat bani pentru reconstrucţia Şcolii din Iaz
Guvernul a aprobat miercuri, 9 decembrie, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea sumei de 650.000 de lei pentru reconstrucţia Şcolii Gimnaziale din Iaz, comuna Plopiş, afectată de incendiul din luna noiembrie. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Pentru a fi din nou adusă în stare de funcţionare, clădirea unităţii de învăţământ din Iaz are nevoie de o serie de lucrări pentru refacerea elementelor de construcţie deteriorate, precum şi de dotări. În prezent, doar o parte din…
Mai mult...„Colind din suflet, pentru suflet…”, concert caritabil la Casa de Cultură
Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău va găzdui joi, 10 decembrie, începând cu ora 17, concertul caritabil de colinde „Colind din suflet, pentru suflet…”. Evenimentul, ajuns la cea de-a III-a ediţie, este organizat de Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, în parteneriat cu Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Episcopia Sălajului. Intrarea la spectacol se va face pe bază de invitaţie. Potrivit organizatorilor, banii strânşi se vor împărţi, jumătate pentru victimele tragediei din clubul Colectiv,…
Mai mult...Contabilă din Zalău, condamnată la închisoare pentru trafic de influenţă
O zălăuancă de 55 de ani, Florica Pop, de profesie contabil, a fost condamnată la un an şi cinci luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Soluţia a fost pronunţată la începutul acestei săptămâni de către magistraţii Tribunalului Sălaj, însă nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. Totodată, instanţa sălăjeană a dispus şi „revocarea beneficiului suspendării pedepsei de trei ani închisoare sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj”, sentinţă dată în 2013 de Judecătoria…
Mai mult...Patru sălăjence s-au calificat la etapa naţională a Olimpiadei “Lectura ca abilitate de viaţă”
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, etapa judeţeană a Olimpiadei “Lectura ca abilitate de viaţă”. Competiţia s-a desfăşurat pe patru nivele, respectiv clasele V-VI, clasele VII-VIII, clasele IX-X şi clasele XI-XII, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. Pentru etapa naţională s-au calificat patru eleve: nivel 1 – Alexandra Buciu, elevă în clasa a VI-a, la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, nivelul 2 – Adelina Unguruşan, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, nivelul 3 – Eliza Bob, elevă în clasa…
Mai mult...S-ar putea relua cursurile la Şcoala Gimnazială din Iaz
Prefectul judeţului, Ionel Ciunt, şi şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, Adrian Chichişan, s-au deplasat, în cursul zilei de marţi, 8 decembrie, la Iaz, pentru o evaluare în teren a situaţiei şcolii gimnaziale din localitate, ce a fost afectată de incendiul din luna noiembrie. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Prefecturii Sălaj, scopul deplasării a fost acela de a identifica o soluţie viabilă pentru ca, după vacanţa de iarnă, cei 84 de elevi care în prezent fac naveta la Şcoala Plopiş, să-şi reia cursurile în localitatea…
Mai mult...În doar şase zile, Poliţiştii sălăjeni au dat sute de amenzi
În doar şase zile poliţiştii sălăjeni au dat peste 800 de amenzi, valoarea acestora fiind de aproape 186.000 de lei. În acelaşi interval, au fost reţinute 17 permise de conducere şi au retrase şapte certificate de înmatriculare. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în perioada 1- 6 decembrie, poliţiştii sălăjeni au efectuat 55 de activităţi şi controale, în urma cărora au constatat 25 de infracţiuni, din care 18 de natură juduciară, două contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi cinci alte genuri de infracţiuni. De…
Mai mult...Reţinuţi pentru tâlhărie calificată
Doi tineri şi un minor au fost reţinuţi, în cursul zilei de luni, 7 decembrie, de poliţişti sălăjeni, aceştia fiind supectaţide tâlhărie calificată. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Sînmihaiu Almaşului au fost sesizaţi de către un bărbat din Zalău despre faptul că în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, între 0.30 şi 1, persoane necunoscute au pătruns prin forţarea unui geam în locuinţa unei femei, din Poarta Sălajului, de unde, prin ameninţarea cu acte de violenţă, au sustras suma de…
Mai mult...Ziua Internaţională Anticorupţie – Sălăjenii sunt îndemnaţi să ia atitudine
Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj, cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, marcată anual în 9 decembrie, îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului său instituţional „Integritate pentru credibilitate”. 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii. Cu această ocazie, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul…
Mai mult...Traficantul de droguri din Someş Odorhei a primit învoire să părăsească domiciliul
Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, în cursul zilei de luni, 7 decembrie, cererea formulată de Elvis Rareş Pop, tânărul de 25 de ani, din Someş Odorhei, cercetat pentru trafic de droguri, prin care acesta a solicitat permisiunea de a părăsi domiciliul. „Admite cererea formulată de inculpatul fără antecedente penale, privind permisiunea părăsirii locuinţei în data de 14.12.2015, în intervalul orar 8 -18, pentru a se prezenta la Clinica de Neurologie Cluj – Napoca, Pavilionul Central, respectiv în municipiul Cluj – Napoca, în vederea unei examinări medicale. (…) Cu drept de…
Mai mult...