O singură primărie din Sălaj, amendată de Autoritatea Electorală

Nu mai puţin de 14 primării din Sălaj au fost sancţionate de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu şi-au îndeplinit principalele obiective privind alegerile prezidenţiale. Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii, în luna septembrie s-au desfăşurat peste 600 de controale la nivel naţional în scopul îndeplininirii obiectivelor activităţii de instruire şi control electoral. În urma acestor acţiuni, au fost aplicate 366 de sancţiuni, 127 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 131.000 de lei, iar 239, prin avertismente. În Sălaj, a fost amendată o singură primărie…

Mai mult...

A intrat cu maşina sub un tir

  Un conducător auto din Sălaj a provocat, sâmbătă, 11 octombrie, un accident de circulaţie în comuna Sânpaul, în urma căruia un minor de doi ani a fost rănit uşor. Potrivit poliţiştilor clujeni, din primele cercetări, sălăjeanul, în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea autovehiculul pe drumul naţional 1F E81, dinspre Cluj-Napoca înspre Zalău, s-ar fi angajat în depăşirea unui ansamblu de vehicule format din autotractor şi semiremorcă. Înainte de efectuarea acestei manevre, bărbatul nu s-ar fi asigurat corespunzător, neobservând astfel că autoturismul care circula în spatele…

Mai mult...

Învăţător de la Liceul Tehnologic Gîlgău, acuzat că a lovit un elev

Acuzaţii grave la Liceul Tehnologic Gîlgău. Mama unui elev de clasa a patra îl acuză pe învăţătorul acestuia că i-ar fi lovit copilul în timpul unei ore. Incidentul, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, s-a petrecut miercuri, 8 octombrie, în cursul unei ore de matematică. Aceştia susţin că va fi demarată o anchetă pentru a se stabili cine se face vinovat de cele întâmplate. „Incidentul s-a petrecut în timpul orei de matematică şi ne-a fost adus la cunoştinţă de către directorul unităţii liceale. Din spusele acestuia, băiatul s-ar fi…

Mai mult...

Accident cu patru victime în Someş Odorhei

  O persoană a fost rănită grav, iar alte trei su suferit leziuni uşoare, în urma un accident de circulaţie petrecut în localitatea Someş Odorhei. Evenimentul rutier a avut loc vineri, în jurul orei 23, 20, pe drumul judeţean 108 A, potrivit poliţiştilor sălăjeni. Vasile G. de 54 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un microbuz, în care se aflau 11 persoane, pe un sector de drum în aliniament, nu a acordat prioritate de trecere la punerea în miscare de pe loc a unui alt microbuz. Cel din…

Mai mult...

Ucigaşii colonelului Ioan Gherman au fost arestaţi

Trei tineri suspectaţi de comiterea tâlhăriei din Ortelec, ce s-a soldat cu moartea colonelului în rezervă Ioan Gherman, în vârstă de 81 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Este vorba de doi tineri din Bogdana, de 24 ani, Adrian Bărburaş şi Casiu Lingurar, şi Adrian Micz de 30 de ani. Primii doi sunt hoţi recidivişti, cel de al doilea fusese dat în urmărire naţională în 26 septembrie pentru un furt comis în judeţul Cluj. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă între şapte şi 18 ani…

Mai mult...

Consiliul Judeţean vrea să „înghită” clădirea Prefecturii

Palatul Administrativ al Prefecturii Sălaj ar putea trece în ograda Consiliului Judeţean. Consilierii judeţeni urmează să voteze vineri, 10 octombrie, dacă sunt de acord sau nu ca întreaga clădire să fie administrată de ei. Un punct al şedinţei extraodinare de Consiliu Judeţean este proiectul de hotărâre privind trecerea unui bun din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului judeţului Sălaj în domeniul public al judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean Sălaj. Principalul motiv invocat de reprezentanţii celor două instituţii este reabilitarea de urgenţă a imobilului în cauză. Singura finanţare…

Mai mult...

Concurenţii de la „MasterChef” s-au întrecut într-ale gătitului la Porolissum

  Complexul arheologic “Porolissum” a devenit pentru o zi bucătăria show-ului culinar “MasterChef”. Un episod al emisiunii – concurs a fost filmat joi, 9 octombrie, printre ruinele Castrului. Tabloul a fost completat de cele patru trupe de reconstuire istorică ale Asociaţiei “Amicii Muzeului”. Solicitarea pentru a participa la filmări a venit din partea realizatorilor competiţiei culinare. Preparatele concurenţilor, împărţiţi în două echipe, una roşie şi cealaltă albastră, au fost degustate de către membrilor trupelor de reconstituire, cărora, la final, le-a revenit şi misiunea de a le acorda note.

Mai mult...

„Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic”, marcată la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”

  Expoziţie de dispozitive artizanale construite din materiale reciclabile, expoziţie de desene, prezentări power point, precum şi scurte scenete au fost doar o parte dintre activităţile desfăşurate joi, 9 octombrie, de către elevii Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” pentru a marca „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic”. După cum a explicat Mariana Driha, profesorul coordonator, perioada 4-10 octombrie a fost declarată, de către Adunarea Generală a ONU, în 1999, „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic”, pentru a sărbători, anual, la nivel internaţional contribuţiile ştiinţei şi tehnologiei spaţiale la îmbunătăţirea condiţiei umane.” În acest…

Mai mult...

Doar doi sălăjeni au fost admişi la Institutul Naţional al Magistraturii

Doar doi sălăjeni au fost admişi la Institutul Naţional al Magistraturii (INM). Mai exact, este vorba de două candidate, Mădălina Puşcaş şi Oana Brindea, care au reuşit să obţină punctajul final necesar pentru „prinde” unul din cele 160 de locuri eligibile. Rezultatele finale ale examenului de admitere au fost publicate miercuri, 7 octombrie, pe pagina de internet a instituţiei. Candidaţii care au fost declaraţi admişi trebuie să depună mai multe documente la tribunale, respectiv la parchetele de pe lângă tribunale în a căror circumscripţie domiciliază, pentru verificarea îndeplinirii condiţiei bunei…

Mai mult...

Urmărit naţional, prins de poliţiştii sălăjeni

Un tânăr de 24 de ani, din Bogdana, dat în urmărire naţională, a ajuns în spatele gratiilor. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, în cursul zilei de miercuri, 8 octombrie, poliţiştii l-au identificat pe Casiu L., pe numele căruia a fost emis, în 26 septembrie, de către Judecătoria Huedin, mandat de arestare preventivă pentru furt. Bărbatul se află în prezent încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sălaj.

Mai mult...

Doliu în lumea medicală sălăjeană: Ortopedul Petru Pop a încetat din viaţă

O veste tristă a îndoliat miercuri lumea medicală sălăjeană. Inima fostului şef al secţiei ortopedie-traumatologie, doctorul Petru Pop, a încetat să mai bată în dimineaţa zilei de 8 octombrie în spitalul pe care l-a slujit cu dăruire mai bine de 35 de ani. Născut în localitatea Dragu, în 7 august 1948, îşi începe activitatea ca medic stagiar în 1 noiembrie 1972 la Cicumscripția sanitară Șamșud, imediat după absolvirea Institutului de Medicină şi Farmacie Cluj, Facultatea de Medicină Generală. Din 1 noiembrie 1973 își continuă activitatea la dispensarele din  Șâmnihaiul Almașului,…

Mai mult...

Trafic feroviar întrerupt pentru câteva ore! O maşină a fost spulberată de tren în apropiere de Someş Odorhei

  Circulaţia feroviară între Jibou şi Dej, zona afectată de coliziunea de marţi după – amiază dintre un autoturism şi un tren a fost reluată în jurul orei 22, la aproximativ patru ore după producerea accidentului, echipele feroviare intervenind pentru eliberarea liniei şi redeschiderea traficului în condiţiii de siguranţă. Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, ca urmare a întreruperii traficului au fost afectate trei trenuri de pasegeri: IR 1745 Bucuresti Nord – Satu Mare – pasagerii au fost preluaţi şi transportaţi până la destinaţia finală cu mijloace auto, IR 1642 Dej Călători…

Mai mult...

Începe „Cupa de Toamnă”

O nouă competiţie dedicată elevilor va fi organizată săptămâna viitoare în şcolile din judeţ. Este vorba de „Cupa de Toamnă” la atletism, băieţi şi fete şi handbal, fete, ce va avea loc în perioada 13-18 octombrie. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, competiţia, ajunsă la cea de-a treia ediţie, se va desfăşura, la nivelul gimnaziilor, în 12 centre din judeţ: Treznea, Hida, Valcău, Ip, Vîrşolţ, Sălăţig,Şimişna, Năpradea, Surduc, Sărmăşag, Şimleu Silvaniei şi Zalău.  

Mai mult...

„Prima Maşină” demarează luna viitoare

  Tinerii sălăjeni, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, vor fi sprijiniţi să-şi achiziţioneze maşini noi prin credite bancare garantate de stat. Guvernul intenţionează să lanseze de luna viitoare programul „Prima Maşină”, prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, estimând că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unităţi anual. Programul va fi destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează…

Mai mult...