De anul viitor, Dascălii primesc salarii majorate

Acordul încheiat recent între Guvern şi sindicatele din învăţământ aduce o serie de noutăţi favorabile angajaţilor din sistem. Printre cele mai importante se numără cele referitoare la majorările salariale. Lefurile salariaţilor din învăţământ vor creşte, până la finele anului 2017, cu 30 la sută. Potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj, creşteri salariale sunt prevăzute atât pentru personalul didactic cât şi pentru cel nedidactic. „Majorările salariale se vor face treptat, în două etape anual, în trei ani consecutiv. De pildă, în anul 2015, va avea…

Mai mult...

Conducerea Inspectoratului Şcolar a primit „Foarte Bine” de la Ministerul Educaţiei

  Activitatea desfăşurată în anul şcolar 2013-2014 de către cei trei inspectori generali aflaţi la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj a fost apreciată ca fiind foarte bună de către Ministerul Educaţiei. Atât inspectorul şcolar general, Maria Pop, cât şi cele două adjuncte ale sale, Kovacs Irina şi Mioara Gudea, au obţinut câte 96 de puncte fiecare, calificativul primit fiind astfel „Foarte Bine”. „Punctajul se acordă în baza unei fişe de autoevaluare, susţinută de un raport argumentativ, care motivează punctajele autoacordate pe baza unor documente justificative anexate la fişă. Fiecare ne-am…

Mai mult...

Se caută manager pentru Spitalul din Şimleu Silvaniei

  Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei organizează luna viitoare concurs pentru ocuparea funcţiei de manager al unităţii medicale. Cei interesaţi mai au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a-şi depune dosarele, ultima zi pentru înscrieri fiind 2 decembrie. La concursul de selecţie se pot înscrie candidaţii care întrunesc cumulativ o serie de condiţii, precum: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă, sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar,…

Mai mult...

În Sălaj, Pietonii indisciplinaţi provoacă cele mai multe accidente rutiere

  Nu mai puţin de 136 de accidente de circulaţie, în urma cărora 19 persoane au decedat, iar 148 au fost rănite grav, au avut loc, în primele zece luni ale acestui an, pe şoselele sălăjene. Principalele cauze ale producerii evenimentelor rutiere au fost indisciplina pietonală, viteza şi neacordarea priorităţii pietonilor, potrivit unei analize întocmită de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. „Indisciplina pietonală ocupă, în continuare, primul loc în ierarhia principalelor trei cauze generatoare de accidente grave, pe acest fond fiind înregistrate 22 accidente grave, soldate cu…

Mai mult...

După mai bine de nouă ani s-a înfăptuit minunea! Primul copil din Sălaj adoptat internaţional

  O copilă de şase ani din Sălaj va găsi în curând liniştea şi căldura unui cămin tocmai în Canada. La sfârşitul acestui an sau, cel mai târziu, la începutul anului viitor, prima adopţie internaţională în judeţ, după reglementarea acestei proceduri în urmă cu aproximativ doi ani, ar urma să fie finalizată. Cel puţin aşa speră oficialii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj. „Ar fi prima adopţie internaţională realizată în Sălaj după ce astfel de proceduri au fost reluate în 2012. Demersurile necesare au fost deja…

Mai mult...

„Conduita profesională”, un nou criteriu de evaluare a dascălilor

Un nou criteriu a fost fost introdus, începând din acest an şcolar, în evaluarea cadrelor didactice. Este vorba de „conduita profesională”, ce valorează cinci puncte. Astfel, activitatea unui dascăl în cursul unui an şcolar va fi apreciată şi în funcţie de modul în care se îmbracă la şcoală, respectul pe care îl arată colegilor, părinţilor şi elevilor, limbajul folosit atât la ore, cât şi în cancelarie. Aspectele menţionate, reunite în criteriul “conduită profesională”, îi pot aduce, sau lua, unui cadru didactic, cinci puncte la aprecierea finală pe care o primeşte…

Mai mult...

Luna viitoare, Serviciul de Ambulanţă Sălaj primeşte noi autosanitare

Parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj va fi completat în luna decembrie cu încă trei autospeciale. Este vorba de autosanitare noi de tip B, ce or putea fi folosite la orice tip de urgenţă şi vor putea ajunge şi în zone greu accesibile. „Luna viitoare urmează să mai primim încă două sau trei ambulanţe noi. Sigur, ştim că vor fi două, însă, s-ar putea ca până la urmă, să fie vorba despre trei autospeciale. Zilele trecute au mai fost distribuite în 13 judeţe, însă autospecialele au fost…

Mai mult...

Problematica alimentaţiei sănătoase, dezbătută la Şcoala „Corneliu Coposu”

Elevii Şcolii Gimnaziale „Corneliu Coposu” din Zalău au organizat în aceste zile o serie de activităţi educative dedicate „Săptămânii Educaţiei Globale”, tema abordată în acest an fiind „Securitatea alimentaţiei”. În acest sens, elevii clasei a VIII-a A au organizat o campanie de promovare, împărţind flyere şi realizând, alături de colegii din alte clase, panouri cu lucrări privind securitatea alimentaţiei. Ceilalţi elevi implcaţi în proiect au participat la concursul „Cutiuţa cu întrebări”, fiecare răspuns corect fiind răsplătit cu câte un fruct, potrivit organizatorilor. Tot pe aceeaşi temă, în cursul zilei de…

Mai mult...

Campanie socială pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate:”Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, în şcolile sălăjene

O campanie socială pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate se desfăşoară zilele acestea în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Intitulată „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” şi coordonată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, acţiunea a demarat luni, 17 noiembrie, urmând să se încheie vineri, 21 noiembrie. Concret, este vorba de strângerea de legume şi fructe de către elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate şi instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi. Potrivit organizatorilor, scopul este acela de a sensibiliza elevii şi…

Mai mult...

Remorca unui tir a rămas înţepenită pe calea ferată în Mirşid

Circulaţia feroviară a fost blocată, marţi seara, pe ruta Mirşid – Jibou, aproximativ două ore, după ce remorca unui tir s-a desprins şi a rămas înţepenită pe şine, la trecerea la nivel cu calea ferată în localitatea Mirşid. Transportul era unul agabaritic, iar pe platformă se afla o combină agricolă. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri care a balizat zona şi a luat măsurile specifice în astfel de cazuri. Mecanicul trenului personal care circula pe…

Mai mult...

Doar nouă absolvenţi sălăjeni de medicină s-au înscris la Rezidenţiat

  Doar nouă sălăjeni şi-au depus dosarele pentru concursul de rezidenţiat pe loc şi pe post în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, ce se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni. Cei nouă vor susţine concursul duminică, 23 noiembrie, în centrul universitar din Cluj – Napoca. Potrivit informaţiilor primite de la Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, din cei nouă candidaţi înscrişi, niciunul nu a optat pentru posturile scoase la concurs în judeţ. „Au fost înregistrate nouă dosare, însă candidaţii s-au înscris pentru posturile din ţară. Niciunul…

Mai mult...

Construirea hangarului pentru elicopterul SMURD a primit undă verde

Consiliul Judeţean Sălaj are undă verde pentru construirea hangarului elicopterului SMURD repartizat Regiunii Nord – Vest. Transmiterea terenului din Jibou, pe care urmează să fie construit hangarul, din proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în proprietatea judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean Sălaj, a fost aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, 18 noiembrie. Cu toate acestea, birocraţia va mai ţine, cel puţin pentru o perioadă, elicopterul la sol. „După publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii adoptată de Guvern marţi, privind transmiterea unui imobil din domeniul public…

Mai mult...

Tinerii care au incendiat un apartament în Zalău, faţă în faţă cu judecătorii

Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, la finele săptămânii trecute, trimiterea în judecată a celor trei tineri care în luna septembrie au incendiat, aruncând sticle incendiare, un apartament, situat pe strada Ioan Nechita, din municipiu. Cei trei sunt acuzaţi de tentativă de omor calificat şi distrugere prin incendiere. Este vorba de Robert Suveroşan – subofiţer al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Florin Ardelean – fost angajat al Unităţii Militare din Zalău şi Vasile Lăcătuş, ultimul fiind arestat în luna octombrie. Instanţa sălăjeană a decis în 17 octombrie prelungirea mandatelor…

Mai mult...

„Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” s-a mutat în liceele sălăjene

Campania „Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” a fost lansată la începutul acestei săptămâni şi în Sălaj. Aceasta se adresează elevilor de liceu şi părinţilor şi are un caracter de informare, conştientizare, responsabilizare şi sensibilizare a acestora, cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră, dar şi a consecinţelor dramatice pe care nerespectarea legislaţiei rutiere le poate avea. Lansarea campaniei, organizată de Asociaţia pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră (AESR), în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie prin Serviciul Rutier, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj…

Mai mult...