Temele elevilor sălăjeni din ciclul primar, subiect de dispută

Nici nu a început bine școala că deja au apărut pe grupurile de socializare discuțiile legate de volumul temelor pe care elevii zălăuani și sălăjeni, din clasele I – IV, le primesc pentru acasă. Pe de o parte, dascălii dau astfel de teme pentru ca părinții să vadă că ei se implică, iar pe de altă parte părinții se plâng că trebuie să petreacă tot mai mult timp cu cei mici pentru a rezolva aceste teme. Desigur că la mijloc se află cei mici, care de multe ori nu înțeleg…

Mai mult...

Locuri noi de parcare pe strada Armoniei din Zalău

A fost modernizată zona blocurilor de pe strada Armoniei din municipiul Zalău. Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Primăria Zalău, societatea Citadin a intervenit pentru realizarea mai multor lucrări: reparații la aleile carosabile și pietonale, realizarea rețelei de canalizare pluvială, configurarea rețelei de date, amenajarea trotuarelor și a rampelor pentru persoanele cu dizabilități, precum și înlocuirea rețelei de iluminat public. Toate acestea sunt importante pentru locuitorii din zonă și nu numai. Cu toate acestea, ceea ce îi încântă cel mai mult pe riverani sunt lucrările efectuate în vederea amenajării de…

Mai mult...

Poneiul mănăstirii Strâmba, omorât cu bestialitate

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, în noaptea de 28 septembrie, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Păduriș a ucis o cabalină de talie mică. Moartea animalului se pare că s-a produs prin aplicarea mai multor lovituri cu un obiect tăietor, motivul fiind legat de pătrunderea animalului pe proprietatea agresorului. Bărbatul nu a fost reținut de către oamenii legii, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou. Pe numele făptașului a fost…

Mai mult...

În Sălaj se poartă Body Worn Camera

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj (IPJ Sălaj), sistemele audio-video de tip Body Worn Camera sunt purtate de către polițiștii rutieri, personalul responsabil de asigurarea ordinii publice, precum și de către echipajele care participă la intervenții și/sau solicitări venite din partea cetățenilor. În data de 3.11.2020 a intrat în vigoare Dispoziția inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 97/2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera de către polițiști. Acestea se folosesc în exercitarea atribuțiilor de serviciu, referitoare…

Mai mult...

Zalăul, un oraș tot mai eco și mai curat

Primăria municipiului Zalău a semnat, în acest an, două contracte de finanțare care vizează implementarea de proiecte privind colectarea deșeurilor, prin Programul Național de Redresare și Reziliență: –  amplasarea a 100 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor; –  amenajarea unui centru de colectare deșeuri cu aport voluntar, pe strada Spicului. Legat de amplasarea insulelor ecologice la nivel de municipiu, Primăria Zalău a obținut finanțare, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în vederea achiziției și amplasării a 100 de insule ecologice digitalizate, extrem de utile pentru colectarea deșeurilor în…

Mai mult...

Pompierii sălăjeni, concurenți într-o importantă competiție internațională

Trei pompieri sălăjeni participă, în perioada 4 – 6 octombrie, la Competiţia Internaţională „SCĂRI” care are loc la Satu Mare. Salvatori din 17 judeţe din țară și echipaje din Ungaria se luptă într-o competiție foarte dură ca să ajungă pe podium. ISU Satu Mare a declarat că, „în data de 5 octombrie, peste 100 de pompieri vor transforma Palatul Administrativ din Satu Mare, într-o adevărată bază de pregătire în scopul dezvoltării şi perfecţionării aptitudinilor şi deprinderilor motrice specifice acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă la clădirile înalte și a…

Mai mult...

Mai mulți bani pentru cei care urmează programe de practică

Internship-urile sau programele de practică sunt tot mai bine plătite. Cei care angajează persoane pentru stagii de practică sunt obligați respecte Legea privind stagii de practică nr. 176/2018. Fiecare contract de stagiu de practică trebuie înregistrat, într-un registru special al autorităților, și trebuie să țină cont de salariul minim brut la nivel de țară, care a ajuns la 3300 lei brut începând cu data de 1 octombrie. Prin urmare, indemnizația minimă pentru stagii de practică a crescut și ea automat începând cu această toamnă. Potrivit legislației în vigoare, firmele și…

Mai mult...

Zălăuan băut bine și fără permis, reținut în urma unui accident rutier

În data de 4 octombrie, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, un zălăuan de 31 de ani, bănuit că a condus un autoturism, fiind băut și fără a deține permis de conducere. El a fost depistat de oamenii legii după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, produs în jurul orei 12, în localitatea Teștioara. Din primele cercetări a reieșit că, din neatenție, șoferul a pierdut controlul volanului, astfel că a părăsit partea carosabilă…

Mai mult...

Plăți mai mari pentru acoperirea perioadelor în care nu s-a cotizat pentru pensie

Știm deja că s-a prelungit cu un an perioada în care se mai poate încheia un contract cu Casa Județeană de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), în vederea acoperirii perioadelor în care nu s-a cotizat la sistemul de pensii de stat. Asta este vestea bună. Cu toate astea, există și o veste nu la fel de îmbucurătoare, care este direct legată de majorarea salariului minim brut de la 3.000 de lei la 3300 lei. Prin urmare, în mod automat crește și suma ce trebuie plătită pentru acoperirea perioadelor fără cotizare. Potrivit…

Mai mult...

A rupt un gard și a lovit cu mașina un stâlp de curent

În dimineața zilei de 4 octombrie, polițiștii au fost sesizați să intervină la un accident rutier care s-a produs în localitatea Sânmihaiu Almașului. Din primele cercetări a reieșit că șoferul, în vârstă de 47 de ani, din județul Bistrița Năsăud, care conducea o autoutilitară ar fi pierdut controlul volanului. El a pătruns cu duba în afara părții carosabile și a în gardul unei locuințe, lovind totodată și un stâlp de energie electrică. Impactul a fost unul puternic, însă nu au fost victime ci doar pagube materiale. Conducătorul autoturismului a fost…

Mai mult...

Asfalt nou în cartierul Porolissum din Zălău

Locuitorii din cartierul Porolissum sunt deja cu nervii încordați la maxim, au mașinile pline de praf, așezat într-un strat gros de un deget, și mai nou stau cu geamurile închise ca să nu le intre norii de praf în case. Motivul este simplu de înțeles, se fac lucrări în zonă. În data de  18 august am realizat un material legat de începerea lucrărilor în zona benzinăriei Petrom, pe strada Porolissum. Lucrările la podul construit  peste Valea Sărmaș precum și cele de amenajare a albiei din zonă sunt realizate de SC…

Mai mult...

De Ziua Internațională a Educației circulă mai puține autobuze în Zalău

Potrivit unui comunicat recent emis de Primăria Zalău, în data de 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, autobuzele S.C. Transurbis S.A. vor circula conform programelor de vacanță. Aceasta este ziua în care toți elevii și profesorii nu merg la școală. Am dorit să aflăm ce presupune de fapt un program de vacanță. Alin Oros – directorul general Transurbis ne-a declarat că „în data de 5 octombrie vor fi mai puține curse dacă elevii nu merg la școală. Vom avea cu 10 programe mai puțin, adică cu zece curse mai…

Mai mult...

Percheziţii DNA în Sălaj pentru un caz de luare de mită

În dimineața zilei de 4 octombrie, au avut loc percheziții DNA în mai multe județe, inclusiv în Sălaj. Este vizat direct Bogdan Durlea – şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, care este suspectat de luare de mită. În acest dosar au loc mai multe percheziţii în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor şi Alba, dosarul vizând protecţia asigurată unor firme de transport. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj (DNA Cluj) fac cercetări amănunțite într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea…

Mai mult...

Un sălăjean a murit în Italia, strivit în cabina tirului pe care-l conducea

N. Nicolae și-a pierdut viața, în ziua de 3 octombrie, într-un teribil accident rutier produs pe autostrada A4 din Italia, în timp ce se afla la muncă. Bărbatul din Valcău de Jos era șofer profesionist, iar în momentul producerii tragediei acesta se afla la volanul unui camion plin cu cereale. În jurul orei 15, în zona Cessalto, s-a produs un carambol în care au fost implicate patru autotrenuri grele. În două camioane erau încărcate mai multe autoturisme. Se pare că motivul tragediei este legat de neatenția în trafic și de…

Mai mult...