Zalăul moare cu garajele ruginite de gât

 

Un grup de locatari ai cartierului zălăuan Porolissum a participat din nou la şedinţa de Consiliu Local desfăşurată luni la sediul Primăriei. Nemulţumiţi de felul în care este gestionată situaţia de către reprezentanţii Primăriei şi invocând inadverdenţe între planurile de pe hârtie şi situaţia de la faţa locului, locatarii au cerut, încă o dată, clemenţă dar şi o mai profundă analiză a situaţiei existente în zona care ar urma să intre în „modernizări”.  

Pe scurt, locatarii i-au învederat pe consilierii locali cu privire la faptul că tot ce li s-a prezentat lor, arată mai degrabă a schiţe şi desene, decât a documentaţie tehnică. „Există patru scări de bloc pe care le-aţi lăsat, prin acest plan de modernizare, fără acces la salvare şi pompieri”, a spus un locatar. Acesta a criticat modul în care s-a făcut studiul la faţa locului şi a spus că acesta nu are nicio legătură cu ceea ce există şi se întâmplă, de fapt, acolo.

O altă locatară le-a spus consilierilor locali că nu înţelege de ce un plan de modernizare care ar trebui în mod normal să vizeze întreaga suprafaţă, de 2500 metri, se referă doar la 500 metri pătraţi, atât cât cuprinde zona aferentă acestor garaje. Tot ea a spus că în garajele care urmează să fie puse la pământ, nu se desfăşoară nicio activitate ilegală, multe dintre ele neavând nici curent electric. „Suntem acuzaţi de tot felul de fapte, ni se spune că garajele sunt pline de şobolani, tot mereu loviţi doar în amărâţi. Pe cei de la firma care are şi ea spaţii în imediata noastră vecinătate, nu amintiţi niciodată nimic. Aşa e de când lumea, doar în săraci se loveşte, restul, să fie sănătoşi, că nu se atinge nimeni de ei”, a spus supărată, locatara din Porolissum.

Viceprimarul Daniela Coţa cere din nou sprijin, în vederea evaluării exacte a situaţiei din Porolissum

Solicit sprijin şi implicare din partea aparatului administrativ. Am solicitat, într-o notă de audienţă pe care am întocmit-o după audienţa acordată acestor oameni, să primim din partea Direcţiei de Patrimoniu şi a S.C. Citadin, cel puţin câte un om care să ne însoţească şi împreună cu care să vedem cu maximă atenţie care este situaţia şi ce se poate face, astfel încât şi propunerile acestor oameni să fie cel puţin luate în discuţie. Aparatul este obligat să pună la dispoziţia consilierilor care cer sprijin, în termen de zece zile, personal şi sprijin logistic”, a spus viceprimarul Daniela Coţa.

Tot ea este cea care sesizat o posibilă inadverdenţă între Hotărârea aprobată iniţial de consilierii locali, prin care erau implicate în această operaţiune de modernizare 22 de garaje, pentru ca ulterior să fie aduse în discuţie 24 de garaje. S-a avansat chiar ipoteza că acea hotărâre ar putea fi lovită de nulitate, dacă se va adeveri faptul că în discuţie şi aprobate au fost 22 de garaje, iar concret vor dispărea 24. Departamentul juridic a declarat, prin reprezentanţii prezenţi, că vor analiza situaţia şi că, mai mult ca sigur, nu este vorba de nici o inadverdenţă, cu atât mai puţin de ceva făcut în mod intenţionat. Direcţia de Patrimoniu a Primăriei va desemna o persoană în cursul zilei de marţi, acelaşi lucru îl va face şi SC Citadin, aceştia urmând să se alăture consilierilor care şi-au exprimat deja dorinţa de a merge in Porolissum. Dintre aceştia fac parte iniţiatoarea acestei noi comisii, Daniela Coţa, Rodica Mureşan şi consilierul local Raul Dragoş.

Cert este că, în acest ritm, de „ping-pong” şi de discuţii, comisii, comitete şi negocieri care deja împlinesc imediat anul, oraşul nostru nu va ajunge niciodată să fie măcar „plombat”, reparat pe ici pe colo, ce să mai vorbim de modernizări adevărate, de lucrări de amploare sau de investiţii în zonele în care lucrurile arată ca în anii 70. Trebuie luate în considerare şi opiniile locatarilor, sunt locuinţele lor, garajele lor, bunurile lor. Însă, pe de altă parte, cu o atitudine ostilă şi fără nici un strop de deschidere către nou, către modern, lucrurile vor vor arăta din ce în ce mai rău în următorii ani în municipiul Zalău, care nu e format doar dintr-un centru şi un bulevard. Între timp, alte oraşe ne vor face cu mâna din mers, pe drumul modernizărilor, oraşe care se regăsesc măcar parţial aproape de un nivel european.

19 Thoughts to “Zalăul moare cu garajele ruginite de gât”

  1. Gata cu mizeria!

    Desfiintati le fratilor odata! Arata ca naiba, avem un oras urat tocmai din cauza celor care nu inteleg ca niste RUGINATURI tinute pe post de depozite trebuzie sa dispara. Intelegeti odata! Primaria, fiti mai fermi! Altfel tot comisii o sa faceti si la anu! Succes, vrem un oras CURAT si MODERN!

    1. Anonim

      nu e usor, dar se poate. Dar de ce nu se dubleaza taxele pe garaje? sau sa se tripleze ! Sa inceapa o vanatoare in cartioere a acelor garaje folosite in alte scopuri, cele la vedere, abc si reparatii masini sau incaltaminte etc.

  2. Anonim

    Sa terminam odata cu gunoaiele alea. Vrem un oras civilizat !

  3. zoom

    Gunoaiele propriu zise sunt persoanele instalate in functii mult prea importante fata de cat le poate mintea.De aici si haosul administrativ.

    1. Anonim

      mai PSD -istule gunoi esti tu cu toti comunistii din tara asta .Ma mir ca ne mai suporta U.E. in care probabil si tu mai faci deplasari .

  4. anti frustrat

    NU-i mai lasati pe frustrati si pe postacii primatului sa posteze

  5. anti frustrat

    Anonim august 17, 2015 at 10:21 pm , gunoaiele sunt cei care nu platesc taxe, beneficiaza de ajutor social si savarsesc infractiuni. Esti si tu printre ei? Ai si tu o arecare etnie?

  6. Multumesc doamna COTA!

    Doamna Cota,
    Va rog propuneti in consiliu demolarea vilelor opulente din zalau iar demolarea sa se faca prin sufragiu universal sau prin analiza de CL, la fel ca si demolarea garajelor. Toti care doresc daramarea vilelor opulente sa-si exprime opinia!!!

  7. Multumesc doamna COTA!

    As dori o analiza – cate locuinte sociale se pot ridica pe spatiul vilelor ocupate de cei care ne voteaza destinele!!!

  8. Anonim

    Florin Negoiţă, pe drumul modernizarii, daca te incurca garajele, du-te si ia cu tine mirosul vaii din Porolissum si romii din centrul orasului.
    Nu mai vorbiti fara voi, asfaltarea nu are legatura cu garajele! Curatenia nu are legatura cu garajele! Violenta si prostitutia nu au legatura cu garajele! Faceti o zona curata si sigura, apoi mai discutam! Auzi la Negoita, civilizatie… Bah, ce legatura are garajul cu civilizatia?! Poate civilizatie inseamna ceva prea complex pt mata… Oricum, nici jurnalistica ni zalau nu se face, nici jurnalisti nu sunt… Iar civilizatie… Poate unde bata vantul 🙂

  9. „plombat”

    „plombat” – PLOMBAT SA FIE AUTORUL ARTICOLULUI!!

    Ce legatura are garajul cu modernizarea? In Germania exista garaje in preajma blocurilor si nu auzi pe nimeni ca vor sa le distruga. Germanii sun orientati spre a construi dar cand esti incapabil de a construi, faci ce poti sa iesi in evidenta! In mod cert, daca se construia ceva, nu se scria atat dar daca se distruge, hienele sunt acolo… Bun, dar costul oamenilor care au dat in diabet de 6 luni de cand se necajesc ca li se distrug garajele in sarcina cui intra? Normal, a asigararilor de sanatate… Oare e normal ca in secolul XX, un om care a construit (cu sacrificii) in baza unei autorizatii, a platit chiria la timp conform contract, sa nu se bucure de liniste si sa se intrebe cand ii vine si lui randul?!! Atat a inteles tatal meu din actuala administratie> stres, nesiguranta si agresivitate. A dat in diabet… Garajul e locul in care isi tine masina, e locul in care socializeaza cu vecinii si pana la urma, e locul pentru care a platit si plateste!!! Oameni buni, daca pica Porolissum, urmeaza celelalte cartiere. Vor incepe cu Simion Barnutiu si cu D-va. Uitati-va cate amenzi de parcare da Politia Locala! Astia nu sunt in stare sa construiasca asa ca distrug ca sa ramana in memoria colectiva cu ceva!

  10. Anonim

    MIZERIE SI URATENIE! depozite, ateliere, colcaie sobolanii si sunt macate de rugina parca suntem in cartierele sarace din Brazilia! Cum sa te numesti un oras modern cu asemenea constructii

  11. Anonim

    In acele garaje sunt tot felul de mizerii,haine second hand si altele.Noi care nu am reusit sa prindem loc de garaj,care s-a dat atunci pe pile,sa ne rugam acum de voi sa va bagati masinile in garaj?

  12. Anonim

    toti mizerabilii posteaza aici ? mereti dracului de unde ati venit si sstati in putoare

  13. Asa ne trebuie daca suntem condusi de oameni de paie

    fara sange in instalatie…
    Solutia: la urmatoarele alegeri, puneti de un referendum local, iar majoritatea (ca asa-i in democratie) sa dicteze…
    E adevarat ca veti pierde voturile unor (pe de o parte), la fel cum veti castiga voturile celorlalti…Pana la urma, nu te poti astepta sa te voteze toata lumea.

  14. Aurelian

    Demolati odata toate” cotetele” de garaje construite fiecare dupa” propriul proiect” ca nu gasesti doua la fel intr-un cartier, sau aprobati max.2 proiecte(la fel cum a facut D-na Cota cu chioscurile din oras !!!!!!) dupa care sa fie reconstruite toate garajele din Municipiu in termen de un an in caz contrar demolati-le sau amendati proprietarii sa vezi cum si-le demoleaza singuri.
    Oare de ce D-na vice face acum pe” Gigi contra” vrea sa castige voturile si simptiile ”victimelor” IAR ORASUL SA RAMANA TOT IN ACEST STADIU SI PESTE 20 DE ani
    ORASUL SI LOCUITORII SAI NU AU NEVOIE de astfel de oameni care FRANEAZA dezvoltarea si progresul societatii !!!!!

    Pentru ”multumit(ul)a” de la 2.15 si 2.18 :

    Cu ”multumiti” ca tine socitatea sta pe loc !!!
    Apartamentul pe care l-a construit Ceausescu
    l-ai primit de la jidanul de Petre pe bani marunti.
    Ce ai facut in viata ? ai construit un garaj ? Da, ca in rest erai ”multumit(a) !!!
    Lasa vilele construite, ca esti penibil(a), acestea in cea mai mare parte au fost construite prin munca de oameni”NEmultumiti” si care au dorit sa progreseze, sa aiba ceva mai bun.
    S-au esti frustrat(a), invidio(a)s(a) ???
    TRECI LA MUNCA !!!!!

  15. Anonim

    garaje construite fara autorizatie din materiale furate de la Armatura si Tevi

  16. X

    In 2004, cand nu se punea problema de a demola aceste garaje sau problema orasului modern, am platit ca un cetatean de rand suma de 4000 lei pentru un garaj si pana in prezent, curentul si impozite anuale. S-a permis construirea unor astfel de garaje dar acum, ok, le demolezi….constructia cine o despagubeste? Mi-ai dat voie sa construiesc pe spatiul tau. E drept, altii au garaj din placaj si isi tin curci si gaini, al meu e din caramida n-arata a cotetz si tin o masina. Cu ce raman eu dupa marea modernizare care incepe cu garajele si nu cu lucruri de folos pentru noi toti: drumuri, canalizari, iluminat, etc.? – taxe si impozite platite si …cam atat.

  17. sa le ia de la cei care nu tin masinile in ele !!!!!! sunt unii care in garaje tin diverse materiele si masinile in fata garajului !!!!langa meteo niste tigani au garaje pline de cauciucuri si biciclete de vanzare !!!!! ii ia politia locala la intrebari candva ????aduc marfa saptamanal dar nu o fiscalizeaza nimeni !!!! unele sunt facute mai mari ca cele standard !!!!!le-a masurat cineva ????nu cred !!!!!de ce nu voteaza bravii nostri consilieri in frunte cu cotea ca cei care nu au masina sau il folosesc pentru altceva sa-i fie luat sau sa plateasca o chirie pe masura !!!!!!!ar trebui lasate cele folosite corect , cele construire cu autorizatie ,cele vopsite frumos si care arata bine , etc <<<<< !!!!

Leave a Comment