Proprietarul unui apartament situat în zona centrală din muncipiul Zalău s-a trezit în miez de noapte cu un „vizitator” care a reuşit să ajungă doar pe balcon. Potrivit unor informaţii furnizate de Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în data de 12 august, ora 3,27, un cetăţean din Zalău a sesizat, prin numărul unic de urgenţă 112, faptul că o persoană a intrat pe geam, în balconul apartamentului. Din câte se pare geamul era deschis, iar “vizitatorul”, la auzul zgomotelor făcute de proprietari, a sărit şi a dispărut rapid. De precizat este faptul că apartamentul este situat la parterul blocului.
Ajunşi la faţa locului poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tentativă de furt şi în prezent oamenii legii suspectează,în acest caz, două persoane Rudolf E. şi Vasile S.. Astfel de “vizite” au loc tot mai des în ultima perioadă în municipiul Zalău, însă datorită faptului că hoţii nu reuşesc să sustragă bunuri din locuinţe fiind observaţi de proprietari sau speriaţi de sistemele de alarmă, ajung să nu mai fie daţi pe mâna Poliţiei.