Olivian Vădan
Firmele mici şi microintreprinderile, fermierii şi primăriile pot obţine fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural şi îmbunătăţirea reţelelor de irigaţii, prin trei noi linii de finanţare, care totalizează 319.379.642 euro, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Potenţialii beneficiari de bani europeni pot depune proiectele pentru a primi finanţare europeană până în 30 octombrie 2015, ora 16, potrivit anuntului AFIR. Cele trei noi linii din PNDR 2014-2020 pot fi deja accesate, începând din 15 iulie.
Proiectele se vor depune la oficiile judeţene ale AFIR de luni până vineri, în intervalul orar 09 – 14. În ultima zi a sesiunii, 30 octombrie 2015, proiectele se pot depune până la ora 16. Adresele oficiilor şi alte detalii sunt făcute publice pe site-ul AFIR. Mai mult, proiectele pot fi depuse şi online, pe site-ul AFIR, însă beneficiarii trebuie să-şi deschidă cont online pe site-ul agenţiei. În acest sens, un tutorial de înregistrare şi depunere on-line a proiectelor a fost publicat pe site-ul AFIR şi pe StartupCafe. Înainte de a depune în format electronic pe portalul AFIR sau la oficiile judeţene ale Agenţiei, orice fel de documente sau anexe la proiectul beneficiarului, beneficiarii sunt rugaţi dacă acestea sunt completate utilizând cele mai recente versiuni electronice disponibile pe site-ul AFIR. Acest lucru este foarte important în vederea evitării disfunctionalităţilor apărute ca urmare a depunerii unor versiuni mai vechi sau eventual neactualizate, ale documentelor menţionate, care, după depunere, generează erori în sistemul electronic automat. Acest fapt duce la blocarea evaluării proiectului depus în diverse etape, avertizează AFIR.
Prin Anunţul privind Cererea de Proiecte sunt lansate sesiunile de primire a proiectelor, sunt stabilite perioadele în care se pot depune proiectele prin FEADR şi sunt anunţate fondurile alocate pentru sesiunile respective.
Proiectele trebuie întocmite conform specificaţiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărei submăsuri de finanţare în parte, care sunt publicate pe site-ul AFIR şi pot fi consultate şi la Centrele Regionale sau Oficiile Judeşene ale AFIR.
Fondurile disponibile pentru submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigaţii” sunt de 218.000.000 euro. Din aceşti bani, fiecare beneficiar (grup de beneficiari) va fi de 100 la sută din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depăşi: 1.000.000 Euro/ proiect pentru sistemele de irigaţii aferente staţiilor de punere sub presiune şi drumurile agricole de acces; 1.500.000 Euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigaţii aferente staţiilor de pompare şi repompare precum şi drumurilor forestiere.
Aceşti bani pot fi accesaţi de: organizaţii/ federaţii ale utilizatorilor de apă, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole în conformitate cu legislaţia in vigoare; persoane juridice de drept privat/alte forme de organizare proprietari de pădure şi/ sau asociaţiile acestora conform legislaţiei în vigoare; unităţi administrativ teritoriale şi/ sau asociaţii ale acestora constituite conform legislaţiei naţionale în vigoare; unităţi administrativ teritoriale şi/ sau asociaţii ale acestora, proprietari de pădure; administratorul fondului forestier proprietate publică a statului conform legislaţiei în vigoare;
Pentru ce pot fi cheltuiţi acesti bani: înfiinţarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii agricole de acces către ferme; înfiinţarea, extinderea şi modernizarea căilor de acces în cadrul fondului forestier; modernizarea infrastructurii de irigaţii.
În ceea ce priveşte Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”, fondurile disponibile sunt de 44.164.707 euro.
Fiecare beneficiar poate primi o primă în valoare de: 70.000 de euro/ proiect în cazul activităţilor productive, servicii medicale, sanitar-veterinare, servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement şi alimentaţie publică; 50.000 de euro/ proiect în cazul altor activităţi. Banii se vor acorda în două tranşe: 70 la sută din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare; 30 la sută din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare.
Banii poţi fi luaţi de: fermierii sau membrii unei gospodării agricole din spaţiul rural, care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole pentru prima dat; micro-intreprinderile şi intreprinderile mici din spaţiul rural, care îşi propun activităţi non-agricole. Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea facilitării diversificării prin înfiinţarea şi dezvoltarea de microintreprinderi şi intreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă şi reducerii sărăciei în spatiul rural.
Beneficiarii pot cheltui banii pentru: crearea de noi activităţi non-agricole, în special pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor şi în general, pentru micii intreprinzători din mediul rural; diversificarea economiei rurale prin creşterea numărului de microintreprinderi şi intreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor şi crearea de locuri de munca în spaţiul rural; încurajarea menţinerii şi dezvoltării activităţilor tradiţionale.
În ceea ce priveşte submăsura 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”, fondurile disponibile totale pentru sunt de 57.214.935 euro. Fiecare beneficiar selectat va primi un sprijin nerambursabil de 90 la sută din costul total al proiectului, dar nu va depăşi 200.000 Euro/ beneficiar pe 3 ani fiscali şi va trebui să respecte prevederile Regulamentului 1407/2013 cu privire la sprijinul de minimis.
Banii europeni pot fi accesaţi de: micro-intreprinderile şi intreprinderile mici existente, din spatiul rural; micro-intreprinderile şi intreprinderile mici nou-înfiinţate, din spatiul rural, care fac dovada cofinanţării; fermele care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi non-agricole în cadrul intreprinderii deja existente încadrabile în microintreprinderi şi intreprinderi mici.
Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei sub-măsuri este de sprijin pentru microintreprinderi şi intreprinderi mici din mediul rural, care îşi creează sau dezvoltă activităţi non-agricole în zonele rurale.
Banii vor putea fi folositi pentru: stimularea mediului de afaceri din rural, contribuind la creşterea numărului de activităţi non-agricole desfăşurate în zonele rurale; dezvoltarea activităţilor non-agricole existente; crearea de locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei rurale şi diminuarea disparităţilor dintre rural şi urban.
Ghidul solicitantului şi anexele sunt disponibile pe site-ul AFIR.