SMOKIE- profesionalism cât cuprinde și lipsă totală de „fițe”

 

La conferința de presă organizată duminică de Primăria Zalău, membrii legendarului grup Smokie au venit fără nici o secundă întârziere, degajați, zâmbitori, în ținute extrem de simple, lăsând la o parte „înțepeneala” tipic englezească și aerul prea oficial al unor astfel de evenimente. Extrem de calzi și receptivi la absolut orice semn din partea presei, au răspuns cu amabilitate și un umor deloc englezesc, la toate întrebările ce le-au fost adresate. Prima remarcă a liderului grupului a fost cea referitoare la ținuta lejeră a primarului Radu Căpîlnașiu, care a venit la conferința de presă așa cum era , dealtfel, și normal să se prezinte, îmbrăcat într-un pantalon lejer și un tricou.

„Peste tot pe unde mergem, în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii unde, firește, cultura, societatea și viața în general, diferă, suntem întâmpinați de edili care vin, cum se spune, „la patru ace”, cu cravata strânsă pe gât. Mă bucur să găsesc un primar care s-a îmbrăcat în spiritul acestui eveniment, mai lejer și mai în… ton cu ceea ce facem noi”. Membrii grupului au aflat cu această ocazie că nici primarul zălăuan nu este străin de muzică, iar dacă în sala de conferințe ar fi existat o chitară, cu siguranță primarul nostru n-ar fi scăpat fără să facă o demonstrație în acest sens.

Deși trec mereu prin peripeții mai mult sau mai puțin plăcute, cei de la Smokie găsesc adevărata satisfacție și împlinire atunci când urcă pe scenă, atunci când simt vibrația publicului și când cei prezenți cântă împreună cu ei. Primarul i-a asigurat că pentru acest concert, organizatorii le-au pus la dispoziție o sonorizare performantă, lucru pe care l-au și constatat la proba de sunet efectuată imediat după terminarea conferinței, la fața locului, pe scena din fața casei de Cultură a Sindicatelor.

Cu toate că în drumul spre România, venind de la Oslo, le-au fost rătăcite instrumentele, membrii celebrei trupe britanice  ne-au asigurat că totul va fi așa cum a fost planificat, iar zălăuanii vor avea parte de un eveniment muzical de excepție. Liderul grupului a spus, în finalul conferinței, cu același umor, că dacă cineva are de gând să-i întrebe cine este Alice (făcând referire la hitul Living Next Door To Alice) răspunsul este unul simplu: „Habar nu avem! ”
Grupul Smokie a mai concertat de câteva ori în țara noastră, ultimul spectacol la care au participat, alături de cei de la Scorpions, fiind acum patru ani, la Cluj Napoca. „Publicul de aici are ceva special și mereu am revenit cu plăcere în România. La Zalău suntem pentru prima dată însă sperăm să revenim, dacă publicul va dori să ne vadă din nou” au spus la plecare cei de la Smokie.

4 Thoughts to “SMOKIE- profesionalism cât cuprinde și lipsă totală de „fițe””

  1. caius

    Un grup care se respecta si o muzica de calitate pe care o ascult din copilarie. Bravo!

  2. Anonim

    NU EXISTA CUVINTE,SUNT ABSOLUT FANTASTICI!!!

  3. BOBE

    SUPERRRRRRRRRR!!!!!!

  4. popescu

    Draga FLORIN, acum 35 de ani, cind erau cu adevarat in glorie si pe cai mari de tot, nici macar nu stiau de Romania, pe harta, ca drumul… nici atit. Acum sint batrini, si le e foame, se duc si ei pe unde (mai) sint primiti. Nu-i ridica in slavi, ca nu ai de ce. Nu sint rau de loc, doar realist. In fapt si mie imi place Smokie, si cred ca le stiu melodiile mai bine ca tine. Ce te rog, fii mai realist,,,

Leave a Comment