Sportiva pregătită de Mirel Seişanu se va antrena mai bine de două săptămâni la Băile Felix, după care va pleca împreună cu lotul naţional al României la Campionatul Mondial de Atletism din China, programat în perioada 22 – 30 august, la Beijing
La o săptămână distanţă de la câştigarea medaliei de argint în proba de 10.000 de metri din cadrul Campionatului Naţional de Atletism de la Piteşti, Paula Todoran va începe pregătirea centralizată pentru Campionatul Mondial din China, competiţie programată în perioada 22 – 30 august, la Beijing. Cantonamentul va începe duminică, la Băile Felix, staţiune în care atleta zălăuană a efectuat stagii de pregătire şi în anii anteriori.
„Voi merge duminică la Băile Felix pentru un stagiu de pregătire centralizată care va dura două săptămâni şi jumătate, după care voi pleca spre Bucureşti, pentru a mă alătura lotului naţional. Va fi o pregătire centralizată, pe barem de lot, dar voi fi singura din lotul României care mă voi pregăti la Băile Felix. Fiecare se pregăteşte unde consideră că are condiţii mai bune, iar eu am ales acest loc pentru că este o bază foarte bună atât pentru pregătire, cât şi pentru refacere”, a declarat Paula Todoran.
Pentru Paula Todoran, participarea la Campionatul Mondial de Atletism rezervat seniorilor va fi o premieră, iar atleta zălăuană va lua startul în cursa de maraton.
„Îmi doresc să-mi îmbunătăţesc timpul pe această probă, iar ca loc rămâne de văzut, fiindcă alerg, totuşi, alături de elita mondială, unde sunt cele mai bune reprezentante pe proba de maraton. Va fi o cursă foarte grea, dar voi încerca să mă mobilizez. Cel mai mult îmi doresc să realizez baremul pentru Jocurile Olimpice de anul viitor”, a mai precizat atleta de la CSM Zalău.
Participarea la Campionatul Mondial din China va fi a doua premieră din acest an pentru sportiva pregătită de Mirel Seişanu, după cea din luna iunie, când Paula Todoran a luat startul la Cupa Europei în proba de 10.000 de metri.