Dr. Papp Ștefan s-a născut în data de 3 septembrie 1952 în localitatea Carei din județul Satu-Mare.
A urmat urmat cursurile Institutul de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină, promoția 1976.
În anul 1982 (prin transfer de la dispensarul medical comunal Andrid, județul Satu-Mare) și-a început activitatea ca medic secundar, specialitatea otorinolaringologie în Spitalul Județean de Urgență Zalău.
În anul 1992 obține atestatul în grad profesional primar, specialitatea otorinolaringologie.
În perioada 2002-2007 a deținut funcția de medic șef secția ORL, iar din 2007 până în prezent a fost coordonatorul compartimentului ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.
De-a lungul prestigioasei cariere a participat la cursuri și congrese de specialitate în țară și în străinătate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
MANAGER
Laurențiu Barna
Un om de mare omenie ! Dzeu sa/l odihneasca in pace!
Rasari….Te-nalti…..Cobori…. Si-apoi dispari……..Si Asfintitul Tau, e totusi Rasarit……Drum bun Domnule Doctor!
Dumnezeu sa-l odihneasca. Sincere condoleante familiei. Domnul doctor Papp a fost un OM si un medic desavarsit.