Consiliul ciolanelor politice

Nu ştiu dacă aleşii noştri locali conştientizează sau dimensionează antipatia pe care şi-o atrag din partea urbei, prin felul în care înţeleg să dezbată, să hotărască şi să rezolve problemele zălăuanilor. Ştiu însă cu certitudine, faptul că oamenii, inclusiv cei care altădată nu prea erau interesaţi de activitatea Consiliului Local, realizează pe zi ce trece faptul că nu se mai regăsesc în activitatea şi deciziile consilierilor, raţiunea de a exista a acestor fotolii şi a celor care le ocupă fiind, din ce în ce mai clar, una singură: Ţinutul politic căruia îi aparţine fiecare. De la idee la proiect, de la propunere la hotărâre, de la discuţie la decizie, tot ce se mişcă de-a stânga şi de-a dreapta coatelor obosite ale consilierilor locali, trece prin sita înfundată a politicului. Privesc uneori, ştiind dinainte ce turnură va lua discuţia, indiferent care ar fi aceasta, asist dezamăgit la certuri şi lupte date la uşa cortului politic municipal.

Ştiu sigur că dacă cinci sunt de acord cu o idee sau un proiect, cei din partea opusă a mesei deja tremură de nerăbdare să le dea una peste bot şi să spună nu. Argumentele şi motivaţiile sunt de cele mai multe ori hilare, oricum ele nu mai contează şi sunt trecute, ca importanţă, pe un plan secund. Important e fundul, musai pus în uşă: „Lasă că-ţi arăt eu ţie”. Zece votează pentru ceva? Nu-i nimic, noi suntem 12. Îi aranjăm de nu se văd. Jumătate din masa neputinţei din primărie zice că un proiect trebuie să fie pus în aplicare, însă înainte de toate trebuie, fireşte, votat? Pe ei, pe mama lor! Fraţi consilieri, ăştia au ridicat mâinile, păi noi, ăştia din tabăra cealaltă, chiar suntem proştii proştilor? La atac! Jos cu proiectul, jos cu ideea, nu ştim care e ideea, care e proiectul şi ce vrea el, dar jos cu el, urgent!

Ce uită consilierii noştri locali este faptul că oamenii se pot delecta cu imagini video de la fiecare şedinţă în parte. Imagini care, dacă ar fi vizionate chiar de protagoniştii acestor spectacole, poate că le-ar îmbujora obrajii. Cel puţin câtorva, fireşte, nu e cazul să roşească toţi pentru că frizăm absurdul dacă cerem asta. Luaţi separat, consilierii noştri sunt, într-o proporţie mulţumitoare, oameni de treabă. Ascultaţi pe rând şi în încăperi în care să nu existe vreun duşman de clasă, fiecare este capabil să emită cel puţin un set de idei demne de luat în seamă, fiecare spune că nu e împotrivă şi că interesul este „singur şi unic în felul său”, mereu. Cel general. Că măria-sa cetăţeanul e suveran peste fiecare bancă, copac, bordură sau spaţiu verde din oraş. Cetăţeanul nostru? Stăpânul nostru, păi cum altfel? Dacă faci greşeala şi îi pui să respire în aceeaşi încăpere, s-au dus naibii toţi şi toate. Şi cetăţeanul, şi interesul lui, şi bordura, şi garajul şi oraşul, toate o iau la vale, în voie-bună şi urale, specifice oricărei şedinţe de Consiliu Local. Nici nu e betonat bine un proiect, că deja ceilalţi se aşează, fiecare, mic-grupat, şi instalează dinamita. La un semn, liderul de grup detonează încărcătura, astfel încât cetăţenilor nu le rămâne decât, eventual, să strângă după ei molozul şi resturile care cândva compuneau savant, un proiect, o decizie, o idee de bine pentru viaţa lor.

Ştiu că nu comunic nimănui vreo noutate, dar vreau să le spun acestor oameni, aleşii noştri locali, că dincolo de respectul nostru, al tuturor, care mai e hrănit doar din educaţia şi bunul-simţ pe care le avem, visăm la o zi în care toţi vor dezbrăca haina politică pe care o poartă, haină care pute, e urâtă, descusută, ponosită. Visăm la o zi în care, chiar dacă nu vom asista la vreun sărut ca în Casablanca, în plină şedinţă în care se dezbate şi se decide viaţa cetăţeanului, măcar la o strângere sinceră de mână, la un zâmbet altfel decât grimasele false şi bună ziua-urile prefăcute, cu care se gratulează zilnic, aleşii locali din tabere diferite. Visăm la o zi în care să ştim că la şedinţele de consiliu local cei din jurul mesei îşi pun ambiţia, fermitatea şi calităţile, în slujba cetăţeanului şi nu în slujba partidului şi a linsului de doctrine politice, sondaje şi ciolane. Există totodată şi situaţii când cetăţenii nu reuşesc să vadă mai departe de interesul lor personal, iar propunerile Primăriei vin să îmbunătăţească viaţa colectivităţii. Ajunşi la episodul confruntării, proiectele sunt susţinute timid, cu scăpări şi ezitări, cu o mie de justificări şi scuze şi se lovesc de toţi pereţii căzând ca muştele, ameţite. Se propun comiţii şi comitete, în loc să se iasă în stradă, oamenii să fie întrebaţi pe faţă, ce vor de fapt. Dacă 100 vor şi 15 nu vor, cred că rezultatul ar trebui să fie cel pe care îl bănuim.

Dar atâta timp cât fiecare consilier nu uită să ia cu el, la fiecare şedinţă, strecurătoarea politică, deja avem o bubă mult prea mare, nechiuretată, ca să ne mai putem gândi la strategii de comunicare sau negociere cu cetăţenii. Astea sunt deja subtilităţi, în condiţiile în care noi dăm cu mucii direct în aperitiv. Îmi asum responsabilitatea de a vorbi în numele multor zălăuani, dar şi locuitori ai judeţului: Stimaţi aleşi, nici nu bănuiţi câte dezavantaje, dispreţ şi dezinteres pentru domniile voastre, atrageţi odată cu refuzul de a lăsa deoparte interesul politic, în funcţia pe care o deţineţi. Vă faceţi voi înşivă un deserviciu uriaş. Cetăţenilor acestui oraş, locuitorilor din oraşele şi comunele sălăjene le este lehamite de orice idee, prerogativă, propagandă sau gargară politică! Oamenii simt tot mai acut că mediul politic actual profanează totul în calea lui, că le face traiul mai urât şi mai sărac! Veţi ajunge să sfârşiţi carieristic şi social din cauza faptului că faceţi absolut orice mişcare, orice pas, pe muzica partidului pe care îl slujiţi şi pe care îl băgaţi pe gâtul cetăţenilor cu de-a sila, prin deciziile sau indeciziile voastre, prin hotărâri mutilate politic. Este o concluzie simplă, o aritmetică ce vă poate da, poate, măcar de gândit!

Oamenii v-ar susţine şi, în timp, v-ar iubi sincer dacă ar observa că sunteţi acolo pentru ei şi nu pentru cei care oricum se vor debarasa de voi în prima gară în care locomotiva de partid se va opri! Vreau să vă reamintesc doar că nici un partid din cele pe care le credeţi mamă şi tată, nu dau doi bani găuriţi pe dumneavoastră! Doar vă folosesc şi vă prostesc, aşa cum şi voi sunteţi- mai mult sau mai puţin nevoiţi- pe principiul dominoului, să o faceţi cu noi. Fericirea pornită dintr-o misiune îndeplinită faţă de omul pentru care sunteţi un soi de comandant, ar fi cu mult mai mare, mai adevărată şi mai durabilă, decât secunda de bucurie contrafăcută şi hăhăită, oferită de „aplauzele” politice care nici măcar nu vă vor fi dedicate vreodată.