După patru ani de întrerupere, Bogdan Bărnuţiu a decis să revină ca antrenor la Viitorul Zalău, practic clubul la care a şi început această meserie. Bărnuţiu a început activitatea la Viitorul Zalău în 2005, după un an de la înfiinţarea clubului, însă în 2011, colaborarea dintre el şi managerul Daniel Sabou a încetat din diverse motive.
Bărnuţiu a susţinut primul antrenament după revenire luni, zi în care copiii de la Viitorul Zalău şi-au reluat antrenamentele în vederea pregătirii „Cupei Viitorul”, competiţie programată în perioada 17 – 20 august.
„M-am simţit bine la clubul Viitorul şi am acceptat cu plăcere începerea unei noi colaborări cu acest club. Cu Daniel Sabou am avut întotdeauna o relaţie bună şi era normal să accept colaborarea. Voi pregăti grupa de copii născuţi în 2001 – 2002, cu care vrem să devenim campioni judeţeni în sezonul viitor”, a declarat Bogdan Bărnuţiu, care dispune de Licenţa B UEFA.
La club vor rămâne şi ceilalţi doi antrenori, Laurean Flonta şi Dan Lucaciu.