Handbalista originară din Timişoara a fost printre cele mai bune marcatoare din Liga Naţională la finalul sezonului trecut
Managerul Gheorghe Tadici va beneficia în sezonul viitor de serviciile uneia dintre cele mai bune marcatoare a Ligii Naţionale de handbal feminin. Tehnicianul zălăuan a ajuns joi la un acrod cu handbalista Sabine Klimek, jucătoare care a fost convocată în anii anteriori atât la lotul naţional de junioare, cât şi la cel de tineret. „Cred că dacă nu ar fi părăsit în urmă cu trei ani HCM Baia Mare, Klimek era astăzi convocată şi la lotul de senioare. Oricum, în scurt timp cred că poate fi înlocuitoarea Aureliei Brădeanu. Este o jucătoare foarte bună pe faza de atac şi cred că numai neşansa a făcut ca ea să nu facă parte astăzi din lotul naţional de senioare. Odată cu transferul său, pot spune că am rezolvat problema atacului. Urmează să semnăm contractul şi cu pivotul”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Sabine Klimek s-a născut în 13 martie 1991, la Timişoară şi evoluează pe postul de coordonator. A început handbalul la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, iar în 2009 a fost transferată la HCM Baia Mare, cu care a evoluat în cupele europene. În sezonul 2013 – 2014 a fost împumutată la HC Vlady Oradea, de unde a ajuns la SC Mureşul Târgu Mureş.
Klimek a avut evoluţii remarcabile la formaţia târgmureşeană. Numai în „dubla” cu HC Zalău, handbalista a înscris 16 goluri. În 2005 a fost convocată pentru prima dată la lotul naţional de junioare, iar patru ani mai târziu a ajuns la lotul de tineret al României. Klimek a evoluat în 31 de meciuri la cele două loturi, înscriind 98 de goluri.
Handbalista s-a calificat în 2009 la Campionatul European cu naţionala de tineret a României, devenind golgetera turneului final cu 22 de reuşite.
Bravo Tadici !Pe toparla ca de Pintea sa trimiti la coada vaci,de unde a si venit.