Jucătoarea căreia nimeni nu-i dădea nicio şansă în ceea ce priveşte cariera în handbal a avut şansa de a-l întâlni pe Gheorghe Tadici în 2006, la scurt timp după ce acesta devenise vicecampion mondial cu naţionala de senioare a României. Elevă în clasa a X-a la acea vreme, Crina Pintea a decis să înceapă handbalul după ce a urmărit la televizor evoluţiile României la Campionatul Mondial.
Tadici a dus-o în 2006 la Vâlcea, iar în 2010 a transferat-o la Zalău. Tot cu ajutorul profesorului Tadici, jucătoarea a ajuns să fie convocată şi la lotul naţional de senioare, însă, la finalul sezonului trecut, influenţată probabil şi de anumiţi impresari, nu a dorit să semneze prelungirea contractului cu formaţia zălăuană. Jucătoare nu s-a prezentat nici la reunirea echipei, ce a avut loc săptămâna trecută.
„Crina Pintea nu s-a prezentat la pregătire, cu toate că este sub contract cu HC Zalău. Clubul a investit mult în ea, iar acum este pasibilă de suspendare. Perioada ei contractuală se întinde până în luna februarie a anului viitor, fiindcă am primit de la federaţie meciurile în care ea nu a fost trecută pe foaia de joc. Clubul ia în calcul şi cererea unor despăgubiri, fiindcă ea nu şi-a respectat contractul, iar noi suntem la zi cu banii. Probabil vom angaja un avocat şi vom începe un proces împotriva ei. Cert este că ea îşi bate joc de eforturile clubului, fiindcă Pintea era o jucătoare rudimentară când am adus-o eu la handbal. Nimeni nu-i dădea nicio şansă, toată lumea spunea că nu are nicio tangenţă cu handbalul. Am investit mult în această jucătoare, iar ceea ce face acum, instruită de nişte „samsari” de jucătoare, afectează clubul. Avem jucătoare sub contract pe postul de pivot, iar noi trebuie să căutăm alte handbaliste”, a declarat Gheorghe Tadici
Crina Pintea a purtat în perioada de vară tratative cu vicecampioana HCM Baia Mare, dar dacă clubul zălăuan o va suspenda pe jucătoare până la data expirării contractului, handbalista nu va putea reveni pe semicerc decât în primăvara anului viitor.
Bine ca a scapat de tine Tadici!Ar fi frumos din partea ta sa spui cum o penalizai la bani,inventand greseli la antrenamente si la jocuri.Si ar mai fi frumos sa recunosti ca jucatoarea ti a salvat echipa de la multe infrangeri.Sa vedem de acum cum ai sa te descurci.Cu siguranta echipa va retrograda si tu vei iesi de pe scena handbalului.Unde?La pensie !