Muncitorii calificaţi în construcţii pot obţine contracte de muncă în Israel. Salariile pornesc de la 1.540 de dolari americani lunar, durata contractului de muncă fiind de maximum 63 de luni.
În această perioadă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj face cunoscut că aceste locuride muncă se obţin prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în baza Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în Statul Israel, încheiat în 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Persoanele interesate trebuie să aibă calificare şi experienţă în meseriile de: dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată, fierari-betonişti, zidari-faianţari şi zidari-tencuitori. De asemenea, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să nu fi lucrat anterior în Israel; să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară; să nu aibă cazier judiciar; să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi şi să nu sufere de anumite boli cronice.
Sălăjenii interesaţi de această ofertă de muncă se pot înscrie la sediul AJOFM Sălaj cu următoarele documente: cerere tip, declaraţie – tip bilingvă, copie carte de identitate, copie Paşaport după caz; copii ale actelor de studii şi de calificare (toate paginile scrise), copii ale documentelor care atestă experienţa şi vechimea în muncă. Contractele de muncă se vor încheia pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 de luni. Personele interesate de această ofertă de muncă pot apela la consilierul eures din cadrul AJOFM Sălaj.