Pentru că au primit la muncă trei persoane fără a le întocmi contracte, doi angajatori sălăjeni s-au ales din partea inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj cu amenzi în valoare de 30.000 de lei. Acestea au fost aplicate în cursul lunii iunie, ca urmare a unor controale desfăşurate la peste 120 de angajatori din judeţ.
După cum a explicat Mariana Pop, purtător de cuvânt al instituţiei precizate, controalele s-au desfăşurat în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi în domeniul Sănătăţii şi Securităţii în Muncă (SSM) şi au scos la iveală o serie de nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi avertismente. Astfel, în domeniul RM, pe lângă amenzile aplicate cu privire la munca la negru, inspectorii ITM Sălaj au mai sancţionat încă doi angajatori cu 7.000 de lei pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind păstrarea registrului electronic la sediul angajatorului şi pentru nerespectarea privind înregistrarea zilnică în registru a tuturor zilierilor. De asemenea, în domeniul SSM, din cei 48 de agenţi economici verificaţi, unul s-a ales cu amendă de 7.000 de lei pentru că nu a comunicat la instituţie un accident de muncă.
În cursul luni iunie, în evidenţele ITM Sălaj au fost înregistrate două accidente de muncă, din care unul soldat cu incapacitate temporară de muncă, iar altul cu decesul unui angajat. În primul caz este vorba despre un angajat, la o societate comercială din municipiul Zalău, care în timpul orelor de muncă la un utilaj mecanic i-au fost tăiate patru degete de la mâna stângă – cazul fiind încă în cercetare În cel de-al doilea caz înregistrat la ITM Sălaj, soldat cu deces, este vorba despre un angajat al unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca. Acesta, în timpul programului de muncă, s-a deplasat cu autoturismul pe DN 1F, între localităţile Românaşi şi Ciumărna şi în urma unei depăşiri neregulmaentare s-a izbit de o căruţă, impactul fiind fatal. Conform legislaţiei în vigoare, accidentele de muncă cu victime din alte localităţi, trebuie înregistrate la sediul ITM în raza cărui judeţ a avut loc