Bacul, între zero şi zece

Iată ca Ministerul Educaţiei mai are şi sclipiri de geniu şi mai emite câte o mărgică preţioasă, între atâţia bolovani cu care, atât la nivel naţional cât şi pe segmente judeţene, ne-a obişnuit. Apreciem iniţiativa supravegherii Bacului cu ajutorul camerelor de luat vederi, activitate care s-a dovedit utilă peste tot, deşi doar în unele inspectorate imaginile culese ulterior au fost băgate în seamă de cineva de sus. Decizia privind corectarea lucrărilor de către profesorii din alte judeţe a fost, şi aceasta, una foarte bună, dovadă fiind rezultatul general- note mai mici faţă de anii trecuţi şi tristeţea din ochii cazurilor izolate, care şi-au văzut odraselele picate cu răsunet tocmai pentru că aranjamentele nu au mai funcţionat la nivel local, prin această măsură, pe acolo pe unde mai funcţionau. Toate bune şi frumoase, numai că la noi, în Sălaj, rezultatele în general bune obţinute de tinerii noştri au fost umbrite de o constatare tristă şi… veche de vreo patru ani. Avem trei licee în judeţ unde promovabilitatea absolvenţilor de liceu la examenul de bacalaureat a fost zero.Trei licee în judeţul nostru, în care nici măcar un elev nu a luat bacalaureatul. Cum Dumnezeu să existe nu un liceu, ci trei într-un judeţ în care nimeni să nu ia examenul de Bacalaureat? Măcar unul, de prăsilă, acolo, să spele ruşinea, cum să explici, sau ce să mai spui,  la nivel de for superior, fie că e conducere de liceu, Inspectorat Şcolar sau Prefectură, ca să înţeleagă şi oamenii, sau să justifici cum s-a ajuns în situaţia asta. Situaţie care se repetă de patru ani. Mă tot gândesc, ca după un cataclism, ce s-ar mai putea face acolo. Aducem preoţii cu busuiocul, facem nişte parastase, intrăm cu buldozerul să radem de pe faţa pământului nişte clădiri inutile? Nu ştiu, întreb şi eu cititorii. Pentru că, dacă întrebi din nou acolo unde e normal să întrebi, răspunsurile vin „cu părul în ochi”, adică,  „staţi că alea nu-s licee”, „clasele sunt mici”, sau, un alt răspuns referitor la situaţia acestor licee, „Elevii care nu au reuşit să promoveze, puţini la număr (toţi, nota redacţiei) sunt cei înscrişi în licee acum patru ani”. Un fel de „oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu chelie, nu au păr”. Uau! OK, ce e de făcut? Repet, trei licee, într-un judeţ micuţ cum e Sălajul, zero promovaţi la BAC. Cam… dramă, zic eu. Pentru ce mai desfăşori învăţământ acolo? Ce rost mai au patru clase de liceu dacă notele la limba română nu sar de 1 sau 2, iar la celelalte materii, la fel? Justificarea onor Inspectoratului, cum că parte din aceşte unităţi de învăţământ tip catastrofă, n-ar mai fi licee, mie unul mi se pare ridicolă. Nici licee nu sunt, nici şcoli profesionale nu le putem numi, că pe alea au avut grija alţii să le nimicească. Atunci, ce sunt, vulcanizări? Covrigării?

Mi se pare cel puţin un gest de ipocrizie, ca să nu zic laşitate, să nu-ţi asumi acest eşec, şi, după asumare plus două palme date în scopul trezirii, în locul justificărilor lipsite de conţinut, să iei măsuri. Să convoci toată suflarea, de la conducerea acestor licee la directori, inspectori, primari, prefect, să faci ceva ca să nu fie şi în al cincilea an, la fel. Că râd şi curcile de noi! La noi se poartă răspunsurile măsurate, cuvintele preţioase şi explicaţiile alambicate. Mereu e ceva care justifică sclipicios, de-ţi ia pe loc vederea şi anulează orice vină sau responsabilitate a oricărei autorităţi. „Leneşii ăia care nu pun mâna pe carte… ei poartă toată vina”, ştim sloganul. Sigur, că tot veni vorba de aceşti elevi, este trist, ruşinos şi dezamăgitor, ca tânăr, să nu vrei să înveţi. Să-ţi fie lene să pui mâna pe carte, atât cât poţi, cum poţi. Profesorii şi inspectorii au vina lor, însă pe alt segment, la alt nivel, şi e o vină uriaşă; însă vina elevului, mare şi aia, e pusă deoparte. Nicio măsură, indiferent cât de bună ar fi, niciun sistem educaţional cât de performant şi bun ar fi nu pot înlocui munca elevului, învăţătura constantă, conştientizarea actului şcolar şi a faptului că da, trebuie să pui mâna pe carte. Nu de zece, nu de nouă sau şapte ci măcar într-atât încât să nu faci din liceul în care înveţi, o clădire inutilă, cu toată suflarea din ea. Copiii din mediul rural au fost mereu extrem de silitori, harnici. Conştienţi de situaţia lor şi de faptul că numai burta pusă pe carte le poate oferi şansa să trăiască mai bine decât părinţii lor. Copiii de la sate şi comune au fost mereu chinuiţi de unele lipsuri, de frustrarea că ei nu pot fi ca cei de la oraş, de greutăţile prin care trec şi de faptul că, pe lângă şcoală, ei mai desfăşoară în plus faţă de copiii de la oraş, o sută de alte activităţi. Cu cârca, cu braţele, cu tălpile, cu sudoarea frunţii. De aceea, mereu mi-au fost dragi şi am avut pentru ei, un respect aparte. Însă vremurile s-au mai schimbat, viaţa lor- la fel şi, chiar dacă nu vreau să direcţionez vina principală spre ei acum, în urma acestor rezultate, totuşi nu am cum să-i văd nevinovaţi. Prin urmare, şi ei sunt responsabili pentru acest rezultat trist. Revin la adevăraţii vinovaţi însă, şi dacă vor citi rândurile acestea, se pot pune în gând şi mai târziu în aplicare, câteva măsuri, pentru ca anul viitor să nu mai existe trei licee în Sălaj cu zero admişi la BAC. Pentru că oricum o întorci, o împătureşti şi o dai cu parfum, tot pute ca dracu‘ şi mai rău faci dacă în locul unei asumări oneste, emani explicaţii penibile. Vreau să închei, totuşi, într-o notă optimistă. Cei mai mulţi au fost admişi, avem rezultate frumoase, inclusiv o medie de zece – la Şimleu. Bravo, Bianca Lucaciu! Fetele– şi frumoase, şi harnice, şi deştepte, iată că nu sunt doar un mit; felicitări dascălilor de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei, pentru dăruire şi pentru singura medie de zece din judeţ, la BAC-ul din acest an. Rezultate frumoase s-au obţinut, desigur, în toate oraşele şi comunele sălăjene. Importante până la urmă nu sunt notele în sine, oricum, nu cele mai importante, ci viitorul acestor copii, privit la modul general şi nu doar în urma unor rezultate la BAC. Un viitor care nu poate începe deloc bine, atâta timp cât nivelul educaţional al multor elevi este la ani-lumină depărtare chiar şi de “satisfăcător”.