Jaful asupra pădurilor din ultimii 25 de ani, care a dus la reducerea semnificativă a suprafeţelor împădurite, a determinat Guvernul să iniţieze o nouă măsură sancţionară prin înfiinţarea Gărzii Forestiere.
Cele aproximativ 100.000 de hectare de pădure din judeţul Sălaj, aflate în proprietatea statului şi pe domeniul privat, urmează să fie păzite şi monitorizate de Garda Forestieră Sălaj. Şi asta după ce, la începutul lunii în curs, Guvernul a aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) înfiinţarea Gărzilor Forestiere, prin preluarea actualelor comisariate de regim silvic şi vânătoare. Noua ordonanţă prevede creşterea numărului de posturi, precum şi punerea la dispoziţia personalului noilor structuri a mijloacelor necesare desfăşurării activităţilor de implementare, monitorizare şi control al aplicării regimului silvic şi cinegetic.
Dan Maxim, coordonatorul Comisariatului Silvic Judeţean Sălaj, instituţia care monitorizează activitatea silvică în întreg judeţul, a precizat că în prezent, Comisariatul, care urmează să îşi schimbe denumirea în „Garda Forestieră”, are un număr de cinci angajaţi, respectiv comisari. Odată cu apariţia normelor de aplicare a Ordonanţei, în 30 de zile de la aprobare, la finalul lunii în curs, este posibil ca în judeţ numărul posturilor la „Garda Forestieră” să fie suplimentat.
La nivel naţional Garda Forestieră va avea 926 de angajaţi, din care 818 vor avea „atribuţii de control şi implementare a legii”. Prin noul mod de organizare a activităţii de control şi aplicare a legii referitoare la silvicultură, fiecărui angajat cu atribuţii de control îi vor reveni circa 8.000 de hectare de pădure. În prezent, numărul personalului silvic cu atribuţii de control din cadrul Comisariatelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare, fostele inspectorate teritoriale de regim silvic şi vânătoare (ITRSV-uri), este de 399 de persoane, adică o persoană la 16.403 de hectare de pădure. Salariile angajaţilor în Garda Forestieră vor fi echivalente cu cele ale salariaţilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAG), iar în plus, comisarii forestieri vor primi un spor de risc şi o cotă parte din amenzile aplicate, precum şi din suma obţinută prin valorificarea lemnului tăiat ilegal şi confiscat.
si sa nu zici acuma, ca daca il sun iar pe padurar sa-mi trimita o masina cu boci acasa, cu plata pe loc, nu imi trimite? o sa-i fie cumva rusine sau frica?
pai daca ar monta unul din noii comisari ai Garzii Forestiere la intersectia strazii M. Eminescu cu BP Hasdeu, nu ar trece zi/seara fara sa prinda pe 2-3 cu masini mici=DOCA pline ochi cu lemne.
A, nu, vrea să spună că de-acuma trebuie negociat cu Garda Forestieră.
Eu vad cum aduce lemne, soferul de la Ocolul Silvic Ileanda cu masina de transport RNP 60.Aproape in fiecare seara cand vine acasa in Rus aduce lemne si le descarca chiar peste drum de primarie, le taie boci si apoi le livreaza la comanda cu tractorul personal.De multe ori il vad cei de la primarie si de la politie si nimeni nu il avertizeaza.Halal politie si personal de la primarie.Cine vrea poate sa vada toate acestea pe camerele de la primarie, care surprind toata miscarea din centrul satului, doar bunavointa .trebuie.
NU de alta garda avem nevoie, ci de reformarea si arestarea tuturor criminalilor din parlament, justitie, ministere, procuratura si prefecturi. Astia toti sunt la furat si talharit. Hotii taie cu legile in mana si politistii corupti sunt de paza la jaf.