Pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, în perioada 6-7 mai, poliţiştii jibouani au desfăşurat o serie de activităţi pe linia furturilor din locuinţe/anexe, a faptelor cu violenţă şi pe linia ilegalităţilor din traficul rutier. Cu această ocazie, au fost identificați autorii în patru dosare penale, a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind aplicate şi 59 sancţiuni contravenţionale totalizând 12.066 de lei. De asemenea, în perioada de referinţă, au fost reţinute patru permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare au fost retrase. Astfel, în data de 6 mai a.c., în jurul orei 18,20, poliţiştii Postului de Poliţie Surduc, l-au identificat în trafic, pe DN 1H, prin localitatea Ciocmani, pe A. Augustin, de 58 ani, din comuna Băbeni, în timp ce conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Jibou pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Ismail, specialist în efracţii
O zi mai târziu, la ora 11,30, lucrătorii Formaţiunii de Investigaţii Criminale, au identificat autorul în dosarul penal înregistrat în data de 04 aprilie 2015, în persoana lui V. Ismail de 35 ani, din Jibou. Acesta, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, a pătruns în apartamentul unui localnic de unde a sustras suma de 100 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Ismail a fost şi el recuperat şi predat organelor de anchetă.
În acceaşi zi, la ora 14:00, poliţiştii Postului de Poliţie Năpradea, au identificat autorul în dosarul penal înregistrat în luna martie a acestui an. Suspecta, o adolescentă de 18 ani, din comuna Românaşi, a sustras în data de 30 martie un telefon mobil din locuinţa unui bărbat din Traniş. Momentan, prejudiciul nu a fost recuperat.
Informaţiile ne-au fost furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea.
De primar ninic ninic? Daca l-ati fi urmarit atent in cei peste 7 ani de mandat si nu l-ati fi lasat sa fure, acum era un baiat cinstit, onest , de care sa fim mandri,dar asa…V-ati multumit si voi cu ceva firimituri…