După ce a obţinut locul doi şi trei la primele două concursuri din acest an, ciclistul zălăuan Mariu Ţârle a reuşit să se claseze pe primul loc la Maratonul Făgetului, cel mai important eveniment ciclistic organizat în România
Peste 1000 de ciclişti au luat startul la Maratonul Făgetului, ajuns în acest an la ediţia a IV-a, cel mai mare eveniment ciclistic organizat în România. Printre participanţi s-au numărat şi ciclişti sălăjeni, în frunte cu Marius Ţârle, cel mai bun produs la ora actuală al ciclismului sălăjean.
De altfel, Marius Ţârle a şi obţinut cel mai bun rezultat dintre sportivii sălăjeni, clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pe traseul scurt, care a curpins 27,5 kilometri şi la care s-au înscris 800 de concurenţi. Ciclistul de la Alien Cycling Zalău a urcat pentru a treia oară pe podium în acest an, după ce a obţinut locul doi la un concurs desfăşurat la Arad şi locul trei la Probikers Maraton Oradea.
Traseul din cadrul Maratonului Făgetului a fost unul dificil, cu o diferenţă de nivel de 700 de metri, iar Marius Ţârle a terminat cursa într-o oră, 17 minute şi 32 de secunde, obţinând locul întâi la categoria 30 – 39 de ani.
Un alt sălăjean, Ionuţ Ţap, din Buciumi, care a reprezentat clubul Instinct Team Sălaj, s-a clasat pe locul trei la finalul aceluiaşi traseu, dar la categoria 18 – 29, cu timpul de o oră, 15 minute şi 11 secunde. Tot de la Instinct Team Sălaj, Călin Damian s-a clasat pe locul 11 în cadrul aceleaşi categorii, iar Marian Bogdan s-a clasat pe locul 20 la categoria 30 – 39 de ani. Septimiu Berar, de la Alien Cycling Zalău, a ocupat locul 31 la categoria 30 – 39 de ani.
Instinct Team Sălaj a avut reprezentanţi şi în concursul rezervat copiilor, unde Andrei Han a ocupat locul doi la categoria 9 – 11 ani, Georgiana Brudaşca, locul şapte în cadrul aceleaşi categorii, iar Iosif Brudaşca s-a clasat pe poziţia a noua la categoria 6 – 8 ani.
Următorul eveniment pentru cilcliştii sălăjeni va avea loc în perioada 16 – 17 mai, Gentelman’s Race, concurs organizat chiar de clubul Alien Cycling Zalău, la care sunt aşteptaţi şi sportivi din judeţele limitrofe.
La Maratonul Făgetului a participat şi Gheorghe Sabău, director regional în cadrul Federaţiei Române de Rugby, originar din satul Motiş (Cehu Silvaniei), care s-a clasat pe locul 11 în cadrul traseului scurt, la secţiunea elite, categoria + 50 de ani. Pentru decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadruş Universităţii „Bogdan Vodă” Cluj-Napoca a fost primul maraton de ciclism la care a luat startul, însă fiul acestuia, Vlad George Sabău, este un adevărat profesionist al acestui sport, participând la etape de Cupă şi Campionate Mondiale.
[…] Peste 1000 de ciclişti au luat startul la Maratonul Făgetului, ajuns în acest an la ediţia a IV-a, cel mai mare eveniment ciclistic organizat în România. Printre participanţi s-au numărat şi ciclişti sălăjeni, în frunte cu Marius Ţârle, cel mai bun produs la ora actuală al ciclismului sălăjean. De altfel, Marius Ţârle a şi obţinut cel mai bun rezultat dintre sportivii sălăjeni, clasându-se pe …read more […]