Cercul Militar Zalău a găzduit joi, 26 martie, Adunarea generală anuală a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (ANCERM) – Filiala Sălaj. Evenimentul a adunat membri şi simpatizanţi ai filialei judeţene, autorităţi publice şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ, veterani de război, militari în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai clerului şi nu în ultimul rând elevi ai unor unităţi de învăţământ din municipiu. Printre oficialităţile locale s-au numărat viceprimarul municipiului Zalău, Fazakas Nicolae, secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, precum şi Mircea Ciocian, din partea Prefecturii Sălaj.
Preşedintele ANCERM Sălaj, colonelul în rezervă Alexandru Şerban a prezentat un bilant al realizărilor din ultimul an, precum şi câteva sarcini ce le revin pentru următoarea perioadă. „Vom pune în evidenţă câteva dintre realizările noastre pe o scurtă perioadă, respectiv dintr-un an, fără a omite ceea ce s-a făcut bun în anii anteriori (…). Cel mai important obiectiv prevăzut în statutul Asociaţiei este acela de identificare, îngrijirea monumentelor, cimitirelor şi a altor însemne comemorative de război, toate acestea ridicându-se în diferite perioade, referindu-ne la Sălaj (…).Vreau să vă informez că imediat după evenimentele din 1989 s-au realizat monumente în fiecare an, fără excepţie, şi din acest punct de vedere Sălajul se situează pe un loc onorant în rândul judeţelor din România. (…) Printre activităţile din ultimul an se numără şi înfiinţarea unor subfiliale în localităţile care nu există şi sperăm ca până la următoarea adunare generală anuală sperăm ca harta să fie complet acoperită, achiziţii de carte, precum şi participarea la toate evenimentele comemorative organizate în judeţ (…)”, a meţionat Alexandru Şerban.
De asemenea, participanţii au făcut un schimb interesant de opinii privind promovarea obiectivelor Asociaţiei în toate mediile sociale, necesitatea intensificării dezvoltării educaţiei patriotice, în mod deosebit în randurile tinerilor, în şcoli şi licee, a sensibilizării organelor administraţiilor locale în vederea întreţinerii, în bune condiţii, a monumentelor şi cimitirelor eroilor din judeţ.