Magazine închise, confiscări de bani şi amenzi cu nemiluita: după inspectorii antifraudă, potopul!

Amenzi contravenţionale, confiscarea unor anumite sume de bani şi activităţi suspendate. Cu asta s-au ales zeci de agenţi economici din municipiul Zalău de la inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) – care la finalul săptămânii trecute au efectuat o „vizită fulger” prin judeţul Sălaj.

În doar câteva ore de control realizate de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF în cursul zilei de vineri, 20 martie, în municipiul Zalău şi în alte localităţi din Sălaj, zeci de agenţi economici s-au ales cu amenzi contravenţionale. Potrivit unor informaţii furnizate de Alexandru Cristea, purtător de cuvânt al DGAF, în cursul zilei precizate, ca urmare a verificărilor specifice efectuate, inspectorii antifraudă au dispus 22 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 55.700 de lei, şi confiscarea sumei de 1.452 de lei în numerar. „De asemenea, aceştia au dispus suspendarea pentru o lună a activităţii comerciale a doi operatori economici pentru lipsa dotării cu aparate de marcat electronice fiscale şi refuzul emiterii bonului fiscal, dar şi pentru încălcarea prevederilor altor norme legislative fiscale în vigoare”, a menţionat Cristea. Controlul a vizat respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 28/1999, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
O astfel de “vizită” a inspectorilor ANAF la Zalău, şi nu numai, a avut loc şi în cursul anului trecut, în perioada 1 martie – 10 aprilie. Şi atunci, aceştia au făcut “ordine” în rândul comercianţilor, au aplicat amenzi fără milă, au confiscat bunuri şi bani şi au suspendat activitatea unor societăţi prinse cu nereguli. În perioada precizată, au fost aplicate mult mai multe amenzi comparativ cu acest an. În total este vorba despre 54 de amenzi în valoare de peste 240.000 de lei.
Acţiunile de control din luna aceasta au fost realizate şi în baza sesizărilor pe care cetăţenii le-au semnalat cu privire la refuzul de eliberare a bonurilor fiscale eliberate de comercianţi, sesizări înregistrate telefonic graţie serviciului Tel Verde. Începând din luna martie, la nivel naţional funcţionează un astfel de serviciu. Numărul de telefon este 0800 800 085 şi poate fi apelat, gratuit, 24 de ore din 24. Conţinutul mesajului înregistrat este compus din două părţi după cum urmează: “Aţi sunat la linia TelVerde a Ministerului Finanţelor Publice. Vă informăm că acest apel este înregistrat, iar continuarea acestuia reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru sesizări privind refuzul de eliberare a bonurilor fiscale consumatorii sunt sfătuiţi să apese tasta 1, iar după alegerea acestei opţiuni apelul va fi preluat, la orice oră, de către un operator al DGAF din cadrul ANAF.

One Thought to “Magazine închise, confiscări de bani şi amenzi cu nemiluita: după inspectorii antifraudă, potopul!”

  1. Aurel

    Vă puteţi depăşi frica de eşec, mergând cu încredere în direcţia visurilor voastre şi acţionând ca şi cum ar fi imposibil să eşuaţi. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: mag_instal@yahoo.com

Leave a Comment