Cunoscutul realizator de emisiuni radio şi televiziune de profil blues, jazz şi rock, fondatorul “Mike Godoroja&Blue Spirit”, Mike Godoroja va lansa la Zalău albumul “Hippie cu diamante”. Evenimentul va avea loc în data de 17 aprilie, începând cu ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău.
Numele real a lui Mike Godoroja este Mihai Vasile. Acesta s-a născut la Bucureşti în anul 1965, iar din rodul pasiunii sale pentru blues si rock, a luat înfiinţă trupa “Mike Godoroja & Blues Spirit”, trupă considerată de public ca unul dintre cei mai importanţi “piloni” ai blues-ului autohton, atât prin repertoriul abordat cât şi prin dinamismul show-rilor. De-a lungul timpului, sub titulatura “Mike Godoroja & Blue Spirit” au activat numeroşi muzicieni de calibru, printre care: Vali Vatuiu, Eugen Mihăescu, Adi Manolovici, Manuel Savu, Cătălin Răzvan, Ian Chepa, Marius Vintilă, Marcian Petrescu, şi Florentin Milcof.
Preţul unui bilet la spectacolul suţinut de “Mike Godoroja&Blue Spirit” este de 25 de lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură a Sindicatelor de luni până vineri în intervalul orar 8-19.