Liceenii de la „Mihai Viteazul”, învăţaţi să acorde primul ajutor

 

O activitate extraşcolară de educaţie sanitară şi civică a fost găzduită, la finele săptămânii trecute, de către Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău. Acţiunea, realizată în cadrul unui parteneriat cu Şcoala Postliceală Sanitară, face parte dintr-un proiect coordonat de profesoarele Csakvari Adriana, Dascăl Maria şi Cornea Ioana, prin care s-a urmărit promovarea în rândul elevilor a unei atitudini comportamentale decente şi non-violente, dar şi identificarea tehnicilor antiviolenţă şi simularea măsurilor de prim ajutor.
Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, elevii şi profesorii de la cele două instituţii s-au întâlnit în sala festiva a liceului, unde au participat la o dezbatere liberă despre violenţă, urmată de vizionarea unui film de scurt metraj.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, cadrele didactice de specialitate Angela Pop şi Marian Ghevre au reuşit să-i antreneze pe elevi la o activitate practică, în care au fost implicaţi direct, simulând măsurile de prim ajutor în caz de epilepsie sau stop cardiorespirator. „În încheiere, elevii au fost îndemnaţi să nu intre în panică în astfel de situaţii nefericite, să fie curajoşi şi să aplice tehnicile de prim ajutor pe care le-au exersat, pentru că astfel pot salva vieţi”, a menţionat unul dintre coordonatorii proiectului.

 

Leave a Comment