Poliţiştii Serviciului de Ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj au organizat, săptămâna trecută, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sînmihaiu Almaşului, o acţiune cu efective mărite pe raza comunelor Românaşi, Agrij şi Buciumi, în scopul descurajării comiterii de fapte antisociale.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, oamenii legii şi-au făcut simţită prezenţa şi în târgul de animale din Buciumi. „Cu această ocazie au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, privind ordinea şi liniştea publică, OUG 195/2002, privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, şi Legea 145/2014, privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol”, a precizat sursa citată.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în executare opt mandate de aducere a unor persoane suspectate de comiterea mai multor fapte de furt şi distrugere pe raza comunelor menţionate. Totodată, a fost identificat Dan I. de 31 ani, din Agrij, suspectat de furtul unui cal din gospodăria unui consătean. Animalul a fost recuperat şi restituit păgubitului.