Ieri şi astăzi, siguranţă şi nesiguranţă

Nu ştiu câţi dintre tinerii din ziua de astăzi au avut ocazia să „crească” în epoca de aur. Chiar am început să cred că cei care şi-au trăit copilăria în acele vremuri, comparativ cu cele de astăzi, s-au putut bucura de siguranţă. Mereu compar vremurile de atunci cu cele de astăzi – de care copiii prezentului, dacă le povesteşti, se „minunează”. Am fost generaţia celor care au purtat cheia în gât, am fost educaţi, cred – părerea mea, cu bum simţ şi în plus am crescut cu credinţa că totul în viaţă se realizează prin muncă. Aveam responasbilităţi, mult mai multe decât copiii zilelor de astăzi, eram implicaţi în mult mai multe activităţi şi nu ştiu ca vreodată, în acele vremuri, să fi spus careva faptul că „nu avem timp!”. Dintr-un anume punct de vedere au fost vremuri frumoase, sigure. Pretenţiile nu-şi avea locul dacă nu ştiai să onorezi promisiunile. În schimb azi, promisiunea a luat locul salutului. O spui şi atât.
Copiii zilelor noastre nu ştiu prea bine ce înseamnă terenul de joacă şi nu îşi pot imagina viaţa fără calaculator, tableta, telefon, televizor şi alte „minunăţii” ale capitalismului. Prea puţini învaţă şi sunt convinşi de faptul că şcoala îi va face oameni în viaţă şi prea mulţi se bazează pe forţele celor care sunt aproape de ei. Îmi aduc aminte cu drag de zilele în care orele de curs începeau la ora 12 şi asta datorită faptului că în unităţile de învăţământ din oraş nu erau suficiente clase pentru desfăşurarea orelor de curs. Acum, parcă şcolile, chiar şi cele din oraş sunt pustiite.
Atunci, n-am auzit de atâtea tunuri, ţepe şi dezastre, dar acum cred că suntem cu toţii familiarizaţi cu aceste „banalităţi”. Atunci aveam modele, etaloane în ceea ce priveşte moralitatea, iar astăzi … nu ne mai credem nici pe noi.
De la revoluţie încoace boala a devenit necruţătoare, sistemul putred, zâmbetul înşelător şi munca fără randament. Ce modele pot avea copiii noştri, când cei care le dau lecţii de viaţă, inclusiv părinţi, sunt constrânşi de situaţii şi fac compromisuri pentru a-i putea creşte, într-o ţară în care se cere la nesfârşit fără să se ofere mai nimic.