Daniel Săuca
Halepmania și-a mai trăit un episod. Speranțe demolate pentru unii. Alții, mai patrioți, spun că de vină sunt ungurii, căldura și stresul de la antipozi. Vai, și acolo Halepmanii nu au scăpat de nervozitatea societății românești multilateral dusă cu pluta (pe Pacific în jos, pe un mal tareee de tot). Halepmania, la categoria nervozități media de sezon, e depășită de știrea conform căreia 80 la sută dintre români nu ar ști ce să facă în caz de cutremur. Firește, dacă mai apucă. Ceea ce până acum, Mărmureanumanii nu ne-au spus cu exactitate. Recte câți scapă. Și probabil nici nu se va întâmpla. Dacă mai apucă. Dacă tot vine cutremurul ăla mare. Uau, nervozitate maximă: New York ar fi devenit un oraş fantomă. Transportul în comun a fost oprit, podurile şi tunelurile au fost închise. Până când nu ard recoltele, nu otrăvesc fântânile și nu se retrag în munții lor, mai mult sau mai puțin stâncoși, știrea asta e soft. Nervozitatea atinge culmi de eroism când vine vorba sau bota despre francii elvețieni. Nu știu câți știu cu adevărat povestea facerii cursului monetar/valutar etc. Eu nu o știu. Recunosc cu mândrie globală. Dar nu cred că băncile ar pierde bani. De obicei, nu pierd. Sau, cine știe, povestea asta ar ține mai degrabă de noile mituri urbane decât de poveștile de doi lei din țara unde bancmanii și romanii joacă de obicei hora fraierilor. Să trecem și la alte plaiuri mioritice. Grecia, după unii, ar fi devenit țară comunistă. Nervozitate extremă: nici patria filosofiei și, mai ales, a democrației nu mai e ce-a fost. Și nici comunismul invocat. Ce ar urma să facă Syriza, printre altele ? Un „haircut” substanţial al datoriei, adică plata unor sume mai mici către creditori, scăderea taxelor pentru toţi cetăţenii, cu excepţia celor bogaţi, creşterea salariului minim şi a pensiilor la 750 de euro pe lună, precum şi electricitate gratuită (pentru circa 300.000 de familii), bonuri de masă, adăpost (pentru 25.000 de familii) şi asigurare de sănătate pentru şomeri (Mediafax). Comunism? Pe vremea cealaltă, în comunismul de pe la noi adică, nu prea exista electricitate gratuită, nici șomeri și nici „crize umanitare”. Și apoi nu era mai bine în comunism? Nu vă enervați! Încercați doar – în această perioadă extrem de nervoasă, de agitată – să fiți atenți la știrile, informațiile care vi se livrează pe obișnuitele canale media. Cu mai mult sau mai puțin umor. Cu poante mai mult sau mai puțin reușite. Ca să nu exclamați dezamăgiți: gândesc și acționează alții în locul nostru!
Grecia nu a devenit, a fost ţară comunistă. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, puterea în Grecia era deţinută de Partidul Comunist Grec, condus de Manolis Glezos. Numai că Stalin şi cu americani, atunci când au împărţit lumea, au trecut Grecia şi Italia, tot condusă de comunişti, în zona de influenţă americană.
Nu este deloc întâmplător că Alexis a depus jurământ laic, nu i-a dat voie patriarhului Greciei să participe la festivitate iar minstru de finanţe a fost pus unul cu idei marxiste. Să vedem ce-o ieşi !