Situată pe locul şapte în clasament, după ce a urcat două poziţii în urma victoriei cu HC Dunărea Brăila, HC Zalău vrea să-şi consolideze poziţia ocupată după primele două etape din retur, sperând să obţină toate punctele puse în joc în disputa din etapa a III-a.
Formaţia pregătită de managerul Gheorghe Tadici se va deplasa la Târgu Mureş, pentru duelul cu formaţia locală SC Mureşul. „Am acumulat 19 puncte după victoria cu Brăila şi sper să facem 22 după meciul de duminică, de la Târgu Mureş”, a declarat Tadici la finalul jocului cu Brăila.
Şi preşedintele Tiberiu Marc consideră că echipa zălăuană are prima şansă în duelul de duminică. „Cred că, cel puţin în prima deplasare, ar trebui să câştigăm. Noi vom încerca să aducem punte din toate deplasările, dar prima pare cea mai uşoară. Am încredere în fete şi sper ca toate să îşi aducă o contribuţie în jocul echipei. Astăzi (vineri, n.r.) am jucat cu o formulă destul de restrânsă, dar sper ca şi celelalte jucătoare să îşi între în formă şi să ne poată ajuta în perioada următoare. Fiecare punct e important în economia clasamentului, vom încerca să câştigăm puncte prin forţele proprii, iar dacă ne vor ajuta şi celelalte rezultate, va fi cu atât mai bine”, a declarat conducătorul clubului zălăuan.
Partida dintre SC Mureşul Târgu Mureş şi HC Zalău este programată duminică, la ora 19 şi va fi arbitrată de cuplul format din Adrian Dima (Galaţi) şi Liviu Gheorghiu (Vaslui).
Arbitrat de doi oameni fara scrupule , hoti notorii si mizeri impreuna cu observatorul de joc , un tip incompatibil cu postura ..