Antrenorii zălăuani posesori ai Licenţei A şi B UEFA au participat luni la un curs de perfecţionare organizat la Oradea. La eveniment au mai fost prezenţi tehnicieni din judeţele Maramureş, Cluj, Satu Mare şi Bihor, iar Sălajul a fost reprezentat de opt antrenori: Marius Paşca, Daniel Sabou, Călin Pop şi Paul Georgescu, toţi patru posesori ai Licenţei A UEFA, Claudiu Cornaci, Alexandru Pop, Dan Lucaciu şi Laurean Flonta, ultimii patru având Licenţa B.
În cadrul cursului a fost analizată evoluţia celor patru semifinaliste de la Campionatul Mondial din 2014, Brazilia, Germania, Argentina şi Olanda, dar au fost prezentate şi diferite teme legate de desfăşurarea antrenamentelor.
La cursul de la Oradea a fost prezent atât directorul Şcolii Federale de Antrenori, Dan Apolzan, cât şi ceilalţi membri din conducere.
Invitatul special a fost Emeric Jenei, antrenorul cu care Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, acesta făcând o paralelă între fotbalul de la acea vreme şi cel actual.
Şcoala Federală de Antrenori a programat şapte astfel de cursuri în perioada 15 – 28 ianuarie, cel de la Oradea fiind al treilea. Au mai avot loc astfel de evenimente la Bacău, Târgu Mureş şi Alba-Iulia, iar în perioada următoare vor fi organizate cursuri la Craiova şi Bucureşti.